Electrogrup divizie Smart City

Electrogrup își lansează divizia Smart City

13.05.2019

Electrogrup, parte a grupului E-INFRA, a anunțat că își lansează divizia Smart City și țintește leadership-ul pe piața locală a soluțiilor de profil. Noua divizie este dedicată proiectelor Smart City, care consolidează capacitățile și resursele companiilor din holding-ul E-INFRA. Scopul diviziei este de a deveni lider al pieței românești de soluții de profil.

Electrogrup divizie Smart City. Planuri de viitor

“Implementarea soluțiilor Smart City se bazează în primul rând pe componente de infrastructură iar Electrogrup este, în esență, o companie de infrastructură, printre puținele care funcționează cu un capital integral românesc. Ambițiile noastre de a deveni un campion regional implică și prezența noastră directă, consistentă, într-un segment cu un viitor frumos și sigur – Smart City. Îmi face plăcere să anunț că cea mai de succes echipă Smart City din România se alătură Electrogrup și pune bazele unei divizii dedicate, ce va capitaliza nu doar experiența membrilor săi, ci și bagajul consistent de resurse și know-how al companiilor din grup”, declară Adrian Florea, CEO Electrogrup.

Electrogrup divizie Smart City. Cine va conduce divizia?

Totodată, Dragoș Nedelea se alătură echipei Electrogrup în rolul de Business Development Director Smart City. Înainte, acesta  a ocupat același rol în cadrul Telekom România. El a pus bazele departamentului de servicii dedicate sectorului public în cadrul Deloitte Audit România și a lucrat în Unitatea pentru Coordonarea și Verificarea Achizițiilor Publice din Ministerul Finanțelor Publice.

Noua divizie o include și pe Corina Palos. Aceasta va ocupa rolul de Bid Manager. Alături de ei se alătură Costin Constantin, în poziția de Business Development Manager. Atât Corina Palos, cât și Costin Constantin dețin o experiență anterioară considerabilă în implementarea de soluții Smart City.

Cel mai mare furnizor de soluții Smart City din România

„Țintim să devenim cel mai mare furnizor de soluții Smart City din România, iar beneficiarii noștri sunt locuitorii tuturor localităților din Romania, indiferent de dimensiune, deschise la implementarea de astfel de proiecte. Nu ne vom limita la a implementa soluții punctuale, ci ne propunem să generăm regiuni inteligente și platforme comune, ce vor integra soluții pe mai multe verticale. Mai mult, totul se bazează pe standarde deschise, fără limitarea unui singur tip de tehnologie, pentru a asigura o integrare reușită a tuturor soluțiilor“, spune Dragoș Nedelea, Business Development Director Smart City, Electrogrup.

Electrogrup divizie Smart City. Proiecte

Expertiza Smart City din cadrul E-INFRA include, până în prezent, mai multe proiecte implementate de companiile din grup, precum:

  • supravegherea video inteligentă, în Cluj-Napoca (Electrogrup)
  • monitorizarea calității aerului și sistemul de monitorizare a parcării neregulamentare în Alba Iulia (Direct One)
  • soluții de tip Smart Energy și Smart Metering (Nova Power & Gas)
  • sistemul de management al rețelelor de utilități dezvoltat pentru rețeaua metropolitană de fibră optică din București (Netcity).

Divizia Smart City devine parte integrantă a Electrogrup. Aceasta va funcționa ca un pol de proiecte de acest tip pentru întregul grup.

Electrogrup divizie Smart City. Orașele viitorului

“Viitorul economiei mondiale se bazează pe orașe ca poli de creștere, iar orașele viitorului se vor baza pe infrastructură inteligentă – Smart Cities capabile să atragă talent și să asigure un nivel înalt al calității vieții. Viziunea noastră este să fim facilitatorii acestei dezvoltări. E-INFRA este grupul cel mai bine poziționat să susțină dezvoltarea orașelor din Romania, prin infrastructura și soluțiile necesare pentru a le transforma în Smart Cities”, spune Daniel Farmache, CEO E-INFRA.

Citește și PRIA Competition Cluj-Napoca 2019: Ce subiecte se vor dezbate

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Electrogrup își lansează divizia Smart City

  1. Pingback: GPeC SUMMIT 2019 - Subiecte dezbatute si speakeri | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: METAL SHOW & TIB - Romexpo. Program complet | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.