Slide

Construcții

Elis Pavaje exploatează oportunitățile oferite de contextul actual

01.04.2021

Pe parcursul anului 2020, compania a comercializat peste 2.770.000 mp de pavaje, cea mai mare cantitate vândută într-un an, de la înființare. Compania Elis Pavaje, înființată în anul 1991, reprezintă în momentul de față liderul pieței prefabricatelor mici din beton din România: dale, pavele, borduri, rigole, blocheți, blocuri modulare pentru garduri sau ziduri, bolțari și elemente de canalizare din beton sau alte produse ornamentale din beton. Elis Pavaje vine în sprijinul clienților în fiecare etapă a procesului de amenajare, de la consultanță și proiectare, până la producție, transport, montaj și întreținere în perioada garanției și post garanție.

În ultimii ani, compania a realizat importante investiții precum cea din 2019, an în care a fost preluată o secție de piatră cubică din Almașu Mare, județul Alba, a cărei capacitate totală de producție se ridică la peste 20.000 de tone pe an. Tot în 2019, compania a investit în procesul de retehnologizare al fabricii de prefabricate din beton vibropresat de la Vințu de Jos.

Producția de piatră cubică

Deși începuturile au fost anevoioase după preluarea fabricii, cu multiple provocări, Elis Pavaje a reușit să le depășească, înregistrând o creștere semnificativă pe acest segment.

„Am întâmpinat dificultăți și cu pregătirea personalului în montajul pietrei cubice, experiența fiind destul de limitată în acest sens. O altă problemă specifică este faptul că majoritatea proiectelor cu piatră cubică sunt realizate pe fonduri publice și, în consecință, aceasta este o piață dominată aproape exclusiv de preț. Cu toate acestea, avem o creștere spectaculoasă pe partea de piatră cubică în 2020, ceea ce ne determină să fim încrezători,”, ne-a declarat Dl. Emil Goța, Director General Elis Pavaje.

Piatra cubică din andezit transilvănean reprezintă îmbinarea perfectă între estetic și durabil, fiind rezistentă la intemperii, la trafic intens și având un aspect deosebit de plăcut. Se poate folosi cu succes atât la pavarea curților, aleilor, în domeniul rezidențial, cât și la parcări, trotuare, piețe, căi de acces sau infrastructură.

Plăcile ceramice Meissen

Elis Pavaje este și distribuitorul exclusiv al Meissen Keramik pe piața din România, companie germană cu o peste 150 de ani de experiență în producția de țiglă ceramică.

Plăcile ceramice Meissen SOLID cu grosime de 2 cm sunt alegerea perfectă pentru amenajarea spațiului din jurul casei (terase, pasarele, în grădină), precum și în spații publice, cum ar fi birouri, hoteluri, restaurante etc. Sunt ideale pentru locuri de agreement, cum ar fi parcuri, zone de înot sau plaje.

Proiectarea acestor dale, inspirate din materiale naturale, cum ar fi piatra, lemnul și betonul, se adaptează perfect la peisaj. Plăcile ceramice Meissen SOLID, distincte prin calitățile lor estetice excepționale, se caracterizează și prin parametri tehnici și funcționali înalți. Instalarea lor este extrem de uşoară, putând fi utilizate în toate condițiile, iar proprietățile lor asigură utilizare pe termen lung.

Licența Keystone pentru producția de blocheți din beton

Cu o experiență de mai mult de 20 de ani în domeniu, producătorul mondial Keystone sprijină Elis Pavaje pentru a oferi pieței românești produse la cele mai înalte standarde de calitate. Astfel, compania românească deține licența Keystone (SUA) pentru producția de blocheți din beton destinați zidurilor de sprijin.

Elis Pavaje deține licența Keystone (SUA) pentru producția de blocheți din beton destinați zidurilor de sprijin

Blocheții destinați zidurilor de sprijin sunt realizați din beton de înaltă rezistență, cu absorbție scăzută de apă, și pot fi folosiți în structuri cu o durată mare de viață. Toate elementele structurale sunt interconectate folosind pini de fibră de sticlă pentru asigurarea unor forțe de legătură puternice.

Zidurile de sprijin cu blocheți pot fi utilizate cu succes în aplicații industriale, zone rezidențiale, terase, garduri, fațade, autostrăzi și drumuri sau aplicații hidrotehnice (cheiuri, poduri, canale, baraje).

Elemente de canalizare din beton

Ca urmare a cererii crescute din acest domeniu, Elis Pavaje și-a orientat activitatea și către producerea elementelor de canalizare din beton – tuburi, elemente pentru cămine, infrastructură de transport, dar se implică și în procesul de execuție al lucrărilor de canalizare și rețelelor de apă pentru autoritățile locale din România.

Elis Pavaje, un partener de încredere în amenajări complexe

Elis Pavaje se implică în proiecte complexe de amenajări exterioare, precum spații urbanistice, centre comerciale sau platforme industriale, bucurându-se de o vastă experiență în regim de antrepriză general.

„Unul dintre avantajele Elis Pavaje este serviciul profesional de montaj, care dispune de resurse pentru a realiza toate etapele necesare unui proiect complex: decopertare, furnizarea materialelor folosite la stratul suport din resurse proprii, transportul materialelor, montaj pavele, borduri, rigole, executare rambleuri, realizare ziduri de sprijin, asfaltări, lucrări de canalizare și alimentare cu apă”, continuă Dl. Goța.

Elis Pavaje are experiența necesară pentru a prelua proiectele complexe de amenajare exterioară, în regim de antrepriză generală

Compania se bazează pe cei 30 de ani de experiență, pe 30 de echipe complete de montaj, pe 16 ingineri constructori, pe 6 ingineri topografi, pe parcul dotat cu utilaje de ultimă generație, de la buldozer, greder, excavator, încărcător frontal, compactor, până la basculante, deținând experiența și resursele pentru supervizarea lucrărilor executate de către terți, în regim de subcontractare.

Adaptarea la provocările și oportunitățile aduse de 2020

Anul 2020 a adus noi provocări și pentru compania Elis Pavaje, care a fost obligată la reorganizarea activităților, lucrul în schimburi, dar și o adaptare la cerințele pieței, în condițiile în care oamenii s-au văzut obligați să își ocupe timpul în propriul cămin, amenajându-și grădinile.

„O parte din personalul din birouri a început să lucreze de acasă, iar norocul nostru a fost că, având mai multe puncte de lucru, pandemia ne-a prins cu un sistem informatic bine pus la punct, care ne-a permis să avem continuitate. Personalul din fabrică a continuat să lucreze pe parcursul anului în schimburi, s-a lucrat la capacitate maximă. Și din acest punct de vedere am avut noroc, fiindcă o linie de producție prefabricate din beton este destul de mare, iar oamenii lucrează de regulă la distanță unul de celălalt. În ce privește echipele de montaj, acestea au lucrat în aer liber, deci nu a fost perturbată activitatea”, explică Bianka Dobre, Director Marketing Elis Pavaje.

În ciuda provocărilor apărute, anul 2020 a fost un an extraordinar pentru business, întrucât oamenii s-au orientat către produsele care le-au permis creșterea confortului în casă și curte

Cifra de afaceri a companiei a crescut cu 32% în 2020, ceea ce demonstrează interesul românilor pentru amenajarea curților și grădinilor. În plus, pandemia a pus în evidență o altă tendință a pieței, anume interesul pentru mutarea la casă al proprietarilor de apartamente. Ca rezultat, Elis Pavaje a vândut 2.770.000 de metri pătrați de pavaje în 2020.

„Pentru renovarea curților s-au achiziționat în mare parte pavele din categoria premium, acestea având, pe lângă funcționalitate, și avantajul designului ce îmbunătățește foarte mult aspectul curții. În anul 2020, am vândut peste 2.770.000 mp de pavaje, cea mai mare cantitate vândută într-un an, în cei 30 de ani de experiență, de la înființarea firmei în 1991. Un produs de mare interes a fost focarul (șemineul exterior), care și-a dovedit utilitatea și a dezvoltat curiozitatea într-o perioadă în care oamenii dornici de a petrece timpul afară erau obligați să se limiteze la curtea proprie”, a mai adăugat Bianka Dobre.

În anul 2020, Elis Pavaje a vândut peste 2.770.000 mp de pavaje, cea mai mare cantitate vândută într-un an, în cei 30 de ani de experiență, de la înființarea firmei în 1991

Un alt sector al activității care a înregistrat o creștere importantă a fost cel al lucrărilor publice. Vânzările de pavele și borduri au crescut substanțial datorită faptului că pavelele reprezintă opțiunea preferată, fiind ușor de montat, dar și de înlocuit în cazul în lucrărilor publice sau rezidențiale. În plus, reparațiile pot fi efectuate deosebit de ușor.

Previziuni pentru 2021

Cu o cifră de afaceri în creștere, Elis Pavaje a înregistrat creșteri ale în mai toate categoriile de produse oferite. În continuare, pentru 2021 compania oferă previziuni pozitive, observând trendul ascendent în domeniul construcțiilor și vizând o creștere de minim 5% în acest an.

Anul 2021 va fi, din perspectiva Elis Pavaje, un an de consolidare, de optimizare a randamentului în fabrici și de concentrare pe categorii de produse sau canale de vânzări care în prezent au pondere mai mică. Astfel, se vizează extinderea platformelor la două dintre fabricile companiei, o reînnoire a echipamentelor de producție și a unei părți din flota auto, dar și investiții în dezvoltarea sistemelor informatice și în panouri fotovoltaice.

„Avem un plan de investiții în panouri fotovoltaice la fabrica de la Vințu de Jos, investiția fiind din fonduri proprii, aproximativ 120.000 euro. Este un experiment, vrem să vedem efectele, iar dacă se justifică investiția, extindem și în celelalte fabrici. Urmărim un impact pozitiv asupra mediului și eficientizarea costurilor cu energia. O astfel de investiție se amortizează în mai mulți ani, însă pe termen lung credem că se pot face economii serioase”, a concluzionat Dl. Emil Goța, Director General Elis Pavaje.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/elis-pavaje-isi-inspira-clientii-cu-patru-noi-stiluri-de-amenajare/

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/elis-pavaje-isi-inspira-clientii-cu-patru-noi-stiluri-de-amenajare/