Stiri: Companii

Evenimente BusinessMark 2023.

Evenimente BusinessMark 2023: Calendarul conferințelor

21.12.2022

Evenimente BusinessMark 2023. BusinessMark va organiza, în 2023, 27 de evenimente în format hibrid, în opt orașe din România. Prima conferința va avea loc la începutul lunii martie. Toate aceste evenimente sunt dedicate specialiștilor ce activează în domenii precum:

  • HR & employer branding
  • sustenabilitate și CSR
  • taxe și fiscalitate
  • supply chain și logistică
  • transporturi
  • real estate și construcții
  • financiar
  • banking
  • financial services
  • fintech
  • food & agribusiness
  • FMCG & Retail

Conferințele se vor desfășura în format hibrid

Conferințele se vor desfășura în format hibrid, oferindu-le astfel posibilitatea de a participa celor pentru care timpul este o resursă prețioasă.

Calendarul poate fi descărcat aici!

”Pentru cei care își doresc oportunitatea de a face schimb de idei cu alți membri din comunitatea lor profesională, păstrăm și formatul fizic, astfel că evenimentele BusinessMark se vor desfășura cu precădere în București, însă vom merge spre comunitățile locale din Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Sibiu și Oradea cu proiecte dedicate specialiștilor din departamentele de resurse umane și financiar”, au anunțat reprezentanții BusinessMark.

Evenimente BusinessMark 2023. O noutate a anului 2023

O noutate a anului 2023 este orașul Craiova, ce va fi pus pe harta evenimentelor din seria Magnetico. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices.

„Real Estate & Construction Forum”

Eveniment dedicat specialiștilor din domeniile real estate & construction
„Real Estate & Construction Forum” va fi primul eveniment din noul sezon, astfel că se va desfășura în format hibrid, la începutul lunii martie, urmând ca o altă ediție să aibă loc în luna octombrie. Se va discuta despre cum se prefigurează anul 2023 la nivelul sectoarelor retail, industrial & logistics, office & rezidențial.

Participanții vor afla cum va arăta piața de real estate în contextul inflației galopante și ce strategii vor adopta jucătorii din industrie în următoarea perioadă, dar și care este situația piețelor din regiune. Un alt subiect abordat va fi cel al capacității de redresare în urma unor evenimente neprevăzute, sectoarele cele mai atractive pentru investitori și trenduri la nivel european.

Un alt subiect abordat în cadrul acestei conferințe va fi legat de politicile ESG și strategiile de dezvoltare și măsurile luate de proprietari și investitori privind implementarea schimbărilor, reducerea riscurilor și creșterea veniturilor, cât și despre încorporarea politicilor ESG în fiecare etapă a ciclului de viață al proprietății, de la analiza due diligence la achiziții și de la închiriere la administrarea proprietății.

Evenimente pentru specialiștii din HR

Tot în luna martie, va avea loc și o nouă ediție a Tomorrow@work, eveniment în cadrul căruia se va discuta despre viitorul departamentului de resurse umane, dar și despre cum va arăta piața forței de muncă în viitor.

Alte 9 evenimente dedicate specialiștilor în resurse umane și Employer Branding vor avea loc pe parcursul anului, precum:

  • Magnetico Craiova (aprilie)
  • Magnetico București (mai)
  • Magnetico Iași (iunie)
  • Magnetico Sibiu (iunie)
  • HR Uncovered (septembrie)
  • Magnetico București (octombrie)
  • Magnetico Oradea (octombrie)
  • Magnetico Timișoara (noiembrie).

În cadrul conferințelor, se va discuta despre receptivitatea la schimbare și cum pot organizațiile să pregătească oamenii pentru un mod de lucru în schimbare, cât și pentru joburi cu funcții diferite, ce vor necesita adaptări, reskilling, dar și dezvoltarea de noi aptitudini. Un alt subiect va fi legat de flexibilitatea în muncă și cum este redefinit modul în care lucrăm.

O atenție sporită va fi acordată și digitalizării, astfel că speakerii invitați vor încerca să înțeleagă care va fi configurarea forței de muncă în relația cu tehnologia emergentă, dar și care sunt noile tehnologii cu impact organizațional și care este rolul specialiștilor HR în a pregăti și susține schimbările aduse de acestea.

Evenimente pentru domeniul financiar

Tot în luna martie va avea loc și noua ediție CFO Conference, ce se va desfășura la București și online. Evenimentele din această serie vor ajunge, pentru al doilea an consecutiv și în orașe precum:

  • Cluj-Napoca (mai)
  • Iași (iunie)
  • Timișoara (noiembrie)

În cadrul acestor evenimente, se va discuta despre rolul CFO-ului în transformarea departamentului financiar și, implicit, a organizației, acordând o atenție sporită contextului pieței globale și locale și schimbărilor pe care le aduce 2023, creșterii inflației și a costurilor de finanțare. Se va discuta, totodată, despre provocările cu care se confruntă companiile din România, impactul creșterii prețurilor la utilități și materii prime, provocări pe lanțurile de aprovizionare.

Specialiștii invitați vor dezbate, totodată, rolul CFO-ului în creșterea gradului de adoptare a soluțiilor digitale, cum creștem calitatea datelor și care sunt riscurile utilizării de date imprecise la nivel de raportare.

Evenimente BusinessMark 2023. Tax & finance

Anul 2023 aduce și trei evenimente dedicate specialiștilor în tax & finance, ce se vor desfășura la București și online:

  • Tax & Finance Forum (aprilie)
  • Tax & Finance Forum (noiembrie)
  • Financial Outcome
  • Închiderea anului fiscal 2023, aspecte privind IFRS și noutăți fiscale pentru 2024 (decembrie)

Vor fi prezentate și analizate cele mai importanțe tendințe și politici fiscale la nivel internațional, acordând o atenție aparte și strategiei fiscale a României și armonizării legislației românești cu cea globală. În plus, vor fi abordate subiecte de mare interes, precum: principalele modificări și reglementări ale Codului Fiscal și Codului de Procedură Fiscală, perspectivele și tendințele în inspecțiile fiscale, prețurile de transfer în contextul actual, TVA și impozitul pe venit și profit.

Domeniile supply chain și logistică

Evenimentul Supply Chain & Logistics Forum va reveni cu o nouă ediție, ce se va desfășura în luna septembrie la București și online. Alături de specialiștii din domeniu, participanții vor dezbate cum poate fi eficientizat lanțul de aprovizionare, distribuție și logistică și care este rolul soluțiilor tehnologice în crearea unor procese agile, eficiente și customer-focused.

Un alt subiect de interes abordat în cadrul conferinței este segmentul de last-mile delivery și provocările pe care le aduce, cât și hub-urile de distribuție urbană și modul prin care retailerii le folosesc spre a fi mai aproape de cumpărători și a respecta termenele de livrare impuse de piață.

Experții invitați vor prezenta și modelele de business circulare și vor vorbi, totodată, despre cum pot crea companiile sisteme de supply chain care recuperează, refolosesc și/sau reciclează resursele utilizate pentru produselor lor, diminuându-și, astfel, amprenta de carbon, optimizând resursele și crescând profitabilitatea.

Domeniile e-comm, retail și FMCG

În cadrul reTAG – a retail, FMCG & e-commerce conference for the modern world, eveniment ce va avea loc în luna aprilie la București și online, va fi acordată o atenție aparte nevoilor consumatorilor. Astfel, se va discuta despre comerțul online și modul prin care companiile încearcă să răspundă așteptărilor tot mai ridicate ale consumatorilor, despre metode de livrare, digitalizare, automatizare, sustenabilitate.

Comerțul online crește și cantitatea de date la care companiile au un acces facil. Astfel, participanții vor afla în cadrul conferinței cum utilizează companiile aceste date pentru a obține informații despre comportamentul și preferințele consumatorilor, dar și despre cum arată viitorul la nivel de plăți.

Evenimente BusinessMark 2023. Food & agribusiness

Un îndrăgit proiect revine anul viitor la București – este vorba despre Romanian Food & Agribusiness Conference, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate rezultatele anului agricol 2022/3 și ce soluții are Ministerul Agriculturii pentru a valorifica potențialul agricol al României.

Vor fi invitați antreprenori români care vor vorbi despre experiența și provocările lor în dezvoltarea business-urilor din sectoarele food & agribusiness și cum s-au schimbat așteptările consumatorilor ca urmare a creșterii importanței comerțului online și livrărilor la domiciliu.

Totodată, se va discuta despre provocările cu care se confruntă industria alimentară, având în vedere creșterea prețurilor în contextul majorării tarifelor la energie electrică și gaze, cât și la soluțiile pentru diminuarea risipei alimentare.

Banking, fintech și financial services

În luna octombrie, revine la București evenimentul FinConf România, în cadrul căruia se va discuta despre evoluția sistemului bancar în 203 și perspectivele pentru anul 2024, cât și despre rolul sistemului bancar în susținerea economiei românești și a mediului de afaceri afectat de contextul socio-economic național și global.

Câteva dintre întrebările la care specialiștii invitați vor răspunde în cadrul evenimentului:

  • Cum arată viitorul la nivel de securitate în sectorul financiar, cât și perspectivele de inovație?
  • Cum va evolua tehnologia în acest sector?
  • Care este influența politicilor ESG la nivelul produselor financiare și a relației cu investitorii?
  • Cum se transformă serviciile financiare în contextul actual?

Sustenabilitate și CSR

În luna iunie va avea loc prima ediție a conferinței ESG:Ro, urmând ca în luna octombrie să fie organizată o nouă ediție a conferinței Positive Business – a talk about sustainability and positive impact in business. În cadrul celor două conferințe, vor fi analizate modelele de business sustenabil și principalele obiective pe care companiile din România trebuie să le urmărească pentru a se alinia normelor internaționale.

Se va discuta, totodată, despre schimbările climatice și efectul asupra business-urilor, cât și despre responsabilitatea digitală și principiile de sustainable finance.

Evenimente BusinessMark 2023. Managementul schimbării

Luna noiembrie 2023 aduce o nouă ediție a SHIFT. Business Transformation & Change Management Conference, eveniment ce se va desfășura la București și online. O atenție aparte va fi dedicată provocărilor cu care se confruntă liderii în procesul de transformare organizațională și elementele cheie ce contribuie la succesul acestui proces, precum: digitalizarea, data & analytics, inovația, flexibilitatea, agilitatea. Invitații vor răspunde, totodată, unei întrebări esențiale: de ce este atât de important leadershipul în procesele de schimbare și care sunt principalele aspecte pe care liderii trebuie să le aibă în vedere când conduc echipele prin momente de transformare.

Citeşte şi BusinessMark, evenimente concept propriu online si offline