Holcim preia Somaco Grup Prefabricate

Holcim preia Somaco Grup Prefabricate. Tranzacția, analizată de Consiliul Concurenței

27.08.2019

Holcim preia Somaco Grup Prefabricate. Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția prin care Holcim (România) S.A. preia Somaco Grup Prefabricate S.R.L. Instituția precizează că analiza are în vedere stabilirea compatibilităţii tranzacției cu un mediu concurenţial normal. Autoritatea urmează să emită o decizie în acest sens, în termenele prevăzute de legislația în vigoare.

Holcim preia Somaco Grup Prefabricate. Fabricile deținute de Somaco

Somaco Grup Prefabricate SRL este producător de materiale de construcție. Grupul este specializat în prefabricate din beton și BCA (beton celular autoclavizat).

Compania operează cinci fabrici de materiale prefabricate din beton în Teiuș, Timișoara, Târgoviște, Buzău și Roman. La acestea se adaugă și o fabrică destinată producției de BCA în Adjud.

Holcim preia Somaco Grup Prefabricate. Grupul LafargeHolcim

Holcim (România) S.A. este membră a Grupului LafargeHolcim. Vorbim de un producător de materiale de construcții specializat în producerea cimentului și betoanelor.

La ora actuală, Grupul LafargeHolcim deține în România:

  • 2 fabrici de ciment, în Câmpulung (jud. Argeș) şi în Aleşd (jud. Bihor)
  • o staţie de măcinare şi trei terminale de ciment la Turda (jud. Cluj), Roman (jud. Iași) și București
  • 15 stații ecologice de betoane
  • 3 staţii de agregate
  • 2 staţii de lianţi speciali.

Operațiunea de preluare reprezintă o concentrare economică

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune de preluare reprezintă o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege. Prin urmare, ea va fi supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Un mediu concurențial normal

”Consiliul Concurenţei va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, anunță autoritatea de concurență, într-un comunicat de presă.

Citește și Sisteme de securitate pentru locuințe: Românii dețin echipamente învechite, potrivit unui sondaj comandat de Atu Tech (A2T.ro). Ce sfaturi oferă reprezentanții companiei pentru supravegherea caselor și apartamentelor

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Holcim preia Somaco Grup Prefabricate. Tranzacția, analizată de Consiliul Concurenței

  1. Pingback: Fonduri europene agricultura 2019 Romania - MADR | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.