Increderea in economia romaneasca 2019

Încrederea în economia românească, din ce în ce mai mică

29.07.2019

Încrederea în economia românească 2019. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut, în iunie 2019, faţă de luna anterioară cu 0,6 puncte. Acesta a ajuns la valoarea de 50,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 7,2 puncte. Evoluţia a fost generată de componenta de anticipaţii a Indicatorului.

Încrederea în economia românească 2019. Indicatorul condiţiilor curente

Așadar, conform CFA România Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte, până la valoarea de 60,5 puncte. Comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 1,4 puncte.

Încrederea în economia românească 2019. Indicatorul anticipaţiilor

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2 puncte, până la valoarea de 46,1 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,4 puncte.

Încrederea în economia românească 2019. Cursul de schimb

CFA România anticipează o depreciere a monedei naţionale în următoarele 12 luni, până la o valoare medie a cursului de 4,8262 lei/euro.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 71% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7810, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8262. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2020/iulie 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,05%.

Încrederea în economia românească 2019. Ce este Indicatorul de Încrederea Macroeconomică?

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat în luna mai 2011. Acesta reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Citește și SNTGN TRANSGAZ SA și ITOCHU Corporation au anunțat că au semnat un Memorandum de înțelegere (MoU). Documentul pune bazele unei colaborări comune în vederea realizării de proiecte în sectorul de infrastructură gazieră din Europa

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Încrederea în economia românească, din ce în ce mai mică

  1. Pingback: Investitie rafinaria Vega Ploiesti - Rompetrol Rafinarie | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.