Insolventa retail 2019

Insolvență retail 2019: Dificultăți majore pentru companiile din comerț

16.10.2019

Insolvență retail 2019. Consumul, cel care a fost principalul motor al creșterii economice, începe să dea rateuri. De asemenea, inflația, blocajul financiar, deprecierea leului și scăderea vânzărilor crează din ce în ce mai multe dificultăți pentru companiile din comerț. Nu mai puțin de 1200 de firme din acest sector au intrat în insolvență în primele opt luni din 2019.

Insolvență retail 2019. O economie fragilă

Așadar, numărul insolvențelor din retail, din luna august a anului curent, era de aproape 10 ori mai mare decât în ianuarie, conform unei analize Sierra Quadrant.

”Într-o economie extrem de fragilă, cum este cea românească, bazată în primul rând pe consum mai ales din import, intrarea unei firme în dificultate financiară poate crea probleme majore pe scară largă”, afirmă experții.

Insolvență retail 2019. Capitalizare

În condițiile în care peste 90% dintre firmele românești sunt slab capitalizate, neavând resursele financiare pentru a rezista provocărilor, intrarea unui partener în insolvență poate atrage probleme financiare în cascadă. Acestea se fac resimțite pe tot lanțul economic.

Conform datelor de la Registrul Comerțului, consultate de Sierra Quadrant, 1244 de firme din sectorul de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul/ repararea autovehiculelor şi motocicletelor (versiunea 2008) au intrat în insolvență la nivelul lunii august. Numărul este aproape egal cu cel al firmelor care au declarat insolvența în primele trei luni.

Insolvență retail 2019. O creștere semnificativă

În ianuarie 2019, erau 147 de firme intrate în insolvență (V2008), în februarie 299, iar în martie 468 de companii. Astfel, pentru perioada ianuarie – august 2019, statistica indică un număr de 1244 de companii în insolvență.

”Cazurile de insolvență din sectorul comerțului reprezintă majoritatea, într-o economie în care, în primele opt luni au fost semnalate 3978 de noi cazuri de insolvență. Este o creștere semnificativă care tinde să se accentueze în ultimul trimestru’’, arată analiza Sierra Quadrant.

Insolvență retail 2019. O tendință negativă

În plus, dacă în ianuarie, la nivelul întregii economii erau raportate numai 500 de cazuri noi de insolvență, în august numărul acestora s-a apropiat de granița de 4000. Mai exact, vorbim de 3978 de cazuri înregistrate de ONRC.

”Este o tendință negativă, înregistrată și în anii trecuți, semestrul II și în special ultimul trimestru marcând declanșarea procedurilor de insolvență în cadrul a mii de firme, pe fondul acumulării problemelor financiare”, arată analiza.

Anul trecut, numărul total al insolvențelor în primele șapte luni a fost de 5615, iar până la finele anului s-a ajuns la 8304, față de 9102 în 2017.

”Aceste dosare noi de insolvență se adaugă celor aflate deja în derulare și care nu sunt deloc puține. În perioada 2013-2018, s-au înregistrat, în total 86,329 de dosare de insolvență, iar multe dintre companii se află în continuare în această procedură”, afirmă analiștii.

Insolvență retail 2019.  9.000 de cazuri

Analiștii Sierra Quadrant estimează că, pe fondul accentuării blocajului financiar și tendinței de dezintermediere și conservare a business-urilor, numărul insolvențelor din 2019 ar putea depăși 9000 de cazuri.

Pe următoarele locuri se situează:

  • sectorul construcțiilor (589 de cazuri)
  • industria prelucrătoare (469)
  • transporturi și depozitare (315)
  • sectorul HORECA (310)

Insolvență retail 2019. Un stigmat

Insolvența nu trebuie privită ca un stigmat în privința relațiilor de afaceri.

”Firmele aflate în insolvență au un plan de restructurare pe care trebuie să-l urmeze și sunt monitorizate suplimentar de specialiști în domeniu. Au un comportament de business chiar mai predictibil comparativ cu o firmă obișnuită. Un parteneriat cu o firmă aflată în insolvență poate aduce multiple avantaje – plăți la timp, tarife avantajoase, condiții optime de livrare etc.’’, arată analiza.

Per ansamblu, numărul companiilor intrate în insolvență a scăzut cu peste 30% față de anul trecut. Această tendință trebuie pusă în legătură directă cu creșterea spectaculoasă a numărului firmelor radiate, cu 46%, la 78.733.

Insolvență retail 2019.  Datele din ultimii 10 ani

Peste 100.000 de firme au fost suspendate, lichidate și radiate în primele opt luni din 2019, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă.

Cele mai multe firme aflate în insolvență în perioada 2013-2019 sunt din categoriile:

  • microîntreprinderilor (94%)
  • firmelor mici (4,5%)

Acest lucru este o dovadă că forța financiară redusă reprezintă o componentă importantă în situațiile de risc.

Insolvență retail 2019.  IMM-urile se descurcă tot mai greu

Într-un mediu economic tot mai dificil generat, printre altele, de inflația semnificativă, de întârzierile la plată și de scăderea comenzilor, IMM-urile se descurcă tot mai greu, mai ales că accesul la finanțare este în continuare extrem de dificil și costisitor.

Conform experților, astfel s-a ajuns ca România să înregistreze, în ultimii trei ani, cel mai ridicat număr de companii care își întrerup activitatea din Europa și asta în contextul în care avem cel mai slab antreprenoriat din Europa, doar 26 de firme la mia de locuitori.

Insolvență retail 2019.  Educație economică

“O firmă intră în insolvență, în România, în primul rând ca urmare a blocajului financiar, determinat de resursele insuficiente financiare de care dispune la un moment dat, de investițiile greșite și de lipsa unei strategii de risc fundamentate pe realitățile din economie. Din experiența noastră, există lacune serioase în materie de know-how de risc, de educație economică, în multe firme, de la ultimul angajat până la director economic, financiar sau patron”, afirmă Ovidiu Neacșu, partener fondator al Sierra Quadrant.

Citește și Salarii România 2020. Cum vor evolua salariile din țara noastră anul viitor?

 

 

 

Citiți și despre: