INTERNATIONAL ALEXANDER

INTERNATIONAL ALEXANDER, cel mai performant operator de transport și logistică

01.09.2019

În ultimii 6 ani, compania a reușit să mențină o creștere anuală constantă de aproximativ 25% a cifrei de afaceri. INTERNATIONAL ALEXANDER este o companie dinamică și tânără, cu capital 100% românesc, înființată în anul 2003, la prima generație. Structura de conducere bine definită, din care fac parte CEO-ul grupului, Simion Ioan Apreutese, 3 Vicepreședinți pe principalele segmente de activitate – Dezvoltare, Logistică și Financiar – și un board de comandă din care fac parte și managerii de departamente din cadrul companiei, au făcut posibilă obținerea poziției actuale pe piață a companiei, care a primit în anul 2018 Premiul Special „Cel mai performant operator de transport și logistică”.

Din punct de vedere organizatoric, compania are 14 departamente și o echipă formată din peste 1.200 oameni care, pe lângă profesionalism, au dat de-a lungul anilor dovadă de implicare, ambiție și dorința de a reuși împreună să formeze o companie puternică și capabilă să se mențină într-o piață dinamică, cu multe provocări și schimbări imprevizibile, dar mai ales de capacitate de adaptabilitate și reinventare permanentă.

Rezultatele financiare, dezvoltarea relației cu clienții existenți, extinderea portofoliului de clienți și de servicii reprezintă cea mai bună dovadă a faptului că INTERNATIONAL ALEXANDER a evoluat semnificativ, cu fiecare an de activitate

Povestea INTERNATIONAL ALEXANDER a început cu o singură camionetă, compania ajungând în prezent să fie desemnată lider pe piața de transport și logistică. În aceste condiții, rezultatele financiare, dezvoltarea relației cu clienții existenți, extinderea portofoliului de clienți și de servicii, o bună relație cu furnizorii și mai ales relația deschisă cu angajații, arată de la sine o evoluție sănătoasă a companiei și continuitatea unei povești de succes.

INTERNATIONAL ALEXANDER Holding reunește 10 companii independente

Compania s-a reorganizat în INTERNATIONAL ALEXANDER Holding, în structura căruia sunt cuprinse 10 companii independente, pentru o viziune cât mai clară asupra centrelor de cost pentru serviciile operate, și anume: transport rutier în regim ftl, ltl, grupaje, distribuție, express, maritim, aerian și feroviar, servicii de logistică (depozite proprii clasa A), servicii de logistică direct în fabricile clienților, service propriu în Arad, servicii profesionale de spălare ambalaje, transport de mașini și extinderea în Serbia, Ungaria și Germania.

INTERNATIONAL ALEXANDER deține o flotă proprie de peste 500 unități Mercedes și Man (cap tractor, camionete și van-uri) și 650 remorci mega Krone și Rolfo

În plus, compania deține și depozite clasa A, construite în Arad și Timișoara, vizând pe viitor dezvoltarea unor facilități logistice în București, Sibiu și Sebeș, prin investiții proprii în peste 500.000 mp de teren.

„La nivel național, suntem operaționali în Arad, Timișoara, Oradea, Cluj, Blaj, Sibiu, Sebeș, Craiova, Slatina și București, iar la nivel internațional activăm în Serbia, Ungaria și Germania”, ne-a declarat Dna. Loredana Apreutese, Director General INTERNATIONAL ALEXANDER.

O gamă completă de servicii prin intermediul rețelei de birouri

Rețeaua actuală de birouri conectează diferite regiuni cu piețe globale, furnizând servicii complete de transport, facilități de depozitare și logistică, optimizare și eficientizare a operațiunilor, consultanță sau logistică în propriile fabrici ale clienților.

„O componentă atractivă pentru noi este partea de operațiuni prestate direct în fabricile clienților, unde activăm cu succes în prezent și avem ca și focus creșterea acestui segment, alături de echipa noastră de logistică”, detaliază Dna. Apreutese.

Alte proiecte de interes pentru companie sunt sectorul de transport mașini și parcări pentru stocarea acestora în București și Arad, precum și transportul feroviar.

În continuare, compania își dorește să dezvolte și să promoveze o nouă gamă de servicii, cea a transporturilor de valori

Transportul de valori va fi noua direcție vizată de companie, direcție care urmează a fi promovată și dezvoltată corespunzător. INTERNATIONAL ALEXANDER deține în acest moment certificatul Tapa TSR3 și este în curs de certificare pentru TSR1. Compania deține deja un departament intern de securitate, urmărind efectuarea pauzelor obligatorii în parcări securizate sau cât mai bine monitorizate și punerea unui accent deosebit pe calitate în prestarea serviciilor oferite.

Toate companiile din Holding sunt certificate ISO 9001, 14001 și 45001, dorindu-se ca INTERNATIONAL ALEXANDER să rămână un furnizor care oferă servicii de înaltă calitate. Pentru a asigura vizibilitate maximă în relația cu clienții și transmiterea cât mai rapidă a documentelor care confirmă livrarea finală de marfă, s-au făcut investiții în flotă pentru achiziționarea și dotarea cu cele mai performante sisteme de telematică.

Componenta umană, un factor decisiv

Componenta umană este un factor decisiv în performanța oricărei companii, iar INTERNATIONAL ALEXANDER investește permanent în instruirea personalului, respectând în același timp munca fiecărui angajat și sprijinindu-i cu traininguri. Acestea au rolul de a îmbunătăți performanțele individuale, dar mai ales de a-i ajuta  pe participanți să crească, atât pe plan profesional, cât și personal, fapt care se reflectă în eficiența și optimizarea operațiunilor. Cu peste 1.000 de angajați, compania este specializată în furnizarea de servicii complexe de logistică și transport clienților din industriile automotive și de tehnologie.

Holdingul INTERNATIONAL ALEXANDER se concentrează pe implementarea strategiilor de business și operațiuni care facilitează dezvoltarea durabilă a organizației și au un impact pozitiv asupra mediului și comunității locale

„Pentru șoferi, avem instructori certificați, care le oferă acestora suport, ușurându-le munca și încurajându-i să fie responsabili în trafic; totodată ne îngrijim astfel să menținem o flotă în stare bună de funcționare și contribuim la protejarea mediului, prin achiziția de camioane EURO6”, continuă Directorul General.

Pentru îndeplinirea obiectivelor de responsabilitate socială, compania acordă numeroase sponsorizări și întreprinde inițiative menite să susțină dezvoltarea comunității locale. Dintre acestea amintim renovarea Spitalului de copii din Arad, contribuțiile către „Salvați Copiii România” și către organizații similare, sponsorizări către Șah Club Vados și către alte cluburi de sport, susținerea organizării competiției Cupa „Nadia Comaneci” la gimnastică artistică, Onești, 2018, dar și participarea la maratonul „Alerg pentru o cauză”.

Distincții oferite pentru performanță

INTERNATIONAL ALEXANDER Holding a primit diverse distincții, oferite în semn de recunoaștere a muncii întregii echipe, prin nominalizare ca și „Cel mai eficient operator de transport cu capital românesc”, „Compania de transport a anului”, „Premiul pentru STABILITATE FINANCIARĂ” și „Excelență în logistică”.

În ultimii 6 ani, compania a reușit să mențină o creștere anuală constantă de aproximativ 25% a cifrei de afaceri. Pentru anul 2018 a fost raportată o cifră de afaceri de aproximativ 70 de milioane de euro, iar pentru 2019 se estimează atingerea aceleiași creșteri procentuale.

„Sunt mândră de echipa care a devenit o adevărată familie, sunt încrezătoare în viitoarea evoluție a companiei și de faptul că suntem o alegere câștigătoare pentru clienții noștri”, a declarat, în încheiere, Dna. Loredana Apreutese, Director General INTERNATIONAL ALEXANDER.

 

 

Citiți și despre: