Slide

Stiri: Economie

Investitii imobiliare Romania

Investiţiile în economia României: Aproape 18.000 de milioane de lei, în trimestrul II

08.09.2018

Investiţiile în economia României au scăzut în trimestrul al doilea. În schimb, ele sunt în creştere în prima jumătate din 2018. Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că în perioada aprilie-iulie 2018, investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat 17922,1 milioane lei. Nivelul s-a redus cu 0,2 puncte procentuale, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, în prima jumătate a anului, investiţiile nete în economia României au însumat 33602,7 milioane lei. Faţă de rezultatul din primul semestru al anului 2018, nivelul este mai mare cu 5,8 puncte procentuale, mai precizează INS.

Investiţii în economia României: Rezultate trimestrul II

Datele INS arată că în cel de-al doilea trimestru al anului, investiţiile s-au redus cu 0,2%.

De asemenea, în trimestrul II din 2018, INS a anunţat că s-a înregistrat o scădere în cazul lucrărilor de construcţii noi cu 3,3%.

Pe de altă parte, majorări ale investiţiilor se pot remarca în următoarele domenii: utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 3,5 % și la alte cheltuieli cu 2%.

Investiţii în economia României: Rezultate semestrul I

În semestrul I al anului în curs, creşterea investiţiilor a fost de 5,8 puncte procentuale.

La următoarele elemente de structură s-au raportat majorări: alte cheltuieli cu 59,2% și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 4,6%.

În plus, investiţiile în lucrări noi de construcţii s-au redus cu 3,6%, mai arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Sectoarele cu cel mai mare volum de investiţii sunt următoarele: industrie cu 32,8% și comerț şi servicii cu 25,9%.

Citeşte şi Ajutor de stat pentru investiţii majore: Când se pot depune cererile?

Investiţii în economia României: Investiţiile străine directe

În primele şase luni din 2018, investiţiile străine directe au avansat cu 29,44%. Valoarea acestora este situată la 2,194 miliarde euro, conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

În urmă cu un an, nivelul investițiilor străine directe se situa la 1,695 miliarde de euro.

Citeşte şi PIB-ul României, în creştere. Cum a evoluat economia României în prima jumătate a anului?