Agricultura

KARPATEN PREMIUM ANGUS

KARPATEN PREMIUM ANGUS premiază pasionații de gastronomie

01.08.2023

Campania #LaGrătarCuPremiumAngus, dedicată gurmanzilor și pasionaților de grătar, pune la bătaie un DRY AGER DX500, plin cu carne, sau un taur din ferma proprie ori contravaloarea lui în carne. Pentru KARPATEN PREMIUM ANGUS, ultimii doi ani au însumat multe praguri de dezvoltare, în care s-a revenit la un ritm normal de producție, înregistrând chiar și creștere în piață, în toate ariile de activitate – HoReCa, retail și online shop. Pe când primele două au fost marcate în principal de un ritm treptat de implementare, cu dezvoltare liniară, online shop-ul a cunoscut o evoluție dinamică și mai multe provocări de adaptabilitate. Acest lucru se datorează faptului că interacțiunea cu consumatorul final este una directă, ceea ce presupune o fluiditate mai mare în cerere, dar și necesitatea constantă de adaptare a ofertei.

Campania #LaGrătarCuPremiumAngus

Cea mai nouă veste din online este campania acestei veri, #LaGrătarCuPremiumAngus, care vine ca răspuns și alternativă premium la alte tipuri de grătare, mai puțin sănătoase sau cu proveniență necunoscută. Pasionații de grătare se bucură în cadrul acestei campanii de o tombolă națională „Angus la grătar, tombolă cu dar”, în care pot câștiga fie un DRY AGER DX500, plin cu carne, sau un taur din ferma Karpaten Meat Group (ori contravaloarea lui în carne). Oricine se poate înscrie la această campanie, participarea făcându-se prin achiziționarea unui pachet din shop-ul premiumangus.ro, numărul de comandă fiind tichetul. Cu cât se acumulează mai multe comenzi per persoană, până la finalul lunii septembrie, cu atât sporesc șansele de câștig.

În plus, cei interesați pot cumula extra tichete pentru tombolă, recomandând magazinul online prietenilor. La fiecare comandă terță, compania oferă, în semn de mulțumire, un tichet cadou celui care a făcut recomandarea. Acest lucru presupune ca persoana care comandă să scrie numele celui care a făcut recomandarea în formularul de comandă. Ulterior, acel prieten va primi de la KARPATEN PREMIUM ANGUS tichetul.

Campania #LaGrătarCuPremiumAngus, campania dedicată gurmanzilor și pasionaților de grătar aduce în prim plan o tombolă națională ”Angus la grătar, tombolă cu dar”, în care pot câștiga fie un DRY AGER DX500, plin cu carne, sau un taur din ferma proprie

Carnea de vită Premium Angus din Transilvania este produsă în ferma KARPATEN MEAT GROUP din Sibiu, din bovine cu o genetică de top, crescute în mod natural, în sistem extensiv, pe pășunile românești. Animalele sunt crescute conform normelor de protecție a mediului și animalelor, cu o pasiune pentru agricultură și zootehnie, care vine din tradiție și expertiză elvețiană.

„Carnea de vită Angus oferă gust inconfundabil indiferent de modul în care se gătește, calitatea superioară fiind dată de frăgezime, aromă, marmorare și de procesul de maturare. Una dintre cele mai mari calități ale cărnii de vită Angus este cea nutrițională – prezintă un aport proteic ridicat și conține aminoacizi esențiali dezvoltării unui metabolism puternic și a unui corp sănătos”, ne-a declarat dl. Samuel Widmer, Director General Karpaten Meat Group.

KARPATEN PREMIUM ANGUS, pionier în livrarea de carne online

Ultimii ani și-au pus amprenta pe modul oamenilor de a se organiza și de a face cumpărături. Majoritatea și-au păstrat obiceiul de a comanda online, ceea ce pentru KARPATEN PREMIUM ANGUS a reprezentat un mare avantaj, din moment ce este unul dintre pionierii livrărilor online de carne (refrigerată sau congelată) din România.

KARPATEN PREMIUM ANGUS păstrează un ritm normal de producție, înregistrând creșteri în toate ariile de activitate – HORECA, retail și online shop

„În acest context, magazinul nostru online a câștigat vizibilitate și și-a dezvoltat mult portofoliul, ajungând acum la un total de 15 pachete, inclusiv varianta de pachet personalizat, YOUR PACK, în care clienții pot comanda exact piesele dorite. Vara asta am reușit să aducem în piață și mult așteptatul MICI PACK, care, bineînțeles, a fost foarte bine primit, datorită calității cărnii și a siguranței de producție care se livrează, oamenii știind exact ce consumă”, declară Ana Orlandea, specialist marketing online shop.

Carnea de vită, din ce în ce mai populară și apreciată de consumatorii români

Carnea de vită, deși are o istorie notabil mai scurtă în țara noastră, comparativ cu alte tipuri de carne, înregistrează o creștere notabilă în popularitate, mai ales în ultimii ani. Acest fapt se datorează calității cărnii de vită Angus, dar și beneficiilor pe care aceasta le aduce în alimentație. În prezent, cererea de carne de vită Angus provine din medii foarte variate, pornind de la retail, restaurante și măcelării și până la consumatori finali, sau chiar emisiuni culinare.

Dintre cele mai apreciate produse și care ocupă loc fruntaș în preferințele consumatorilor se remarcă steak-urile premium (părți din roastbeef), acestea fiind și cele mai fragede și aromate piese, dar și cele mai cunoscute sau cel mai ușor de preparat. Trebuie însă menționat și faptul că, odată cu familiarizarea consumatorilor cu acest tip de carne și modul ei de gătire, există un interes tot mai mare și pentru restul pieselor, bucătarii explorând variante tot mai creative de a valorifica întreaga carcasă.

În topul preferințelor consumatorilor se remarcă steak-urile premium, acestea fiind și cele mai fragede și aromate piese, dar și cele mai cunoscute sau cel mai ușor de preparat

„Acest lucru ne-a și inspirat în definirea campaniei acestei veri, #LaGrătarCuPremiumAngus, care premiază pasionații de gastronomie, în diverse concursuri și oferte, cu carne de vită Angus variată. Cel mai valoros premiu al acestei campanii este la alegerea câștigătorului, fie un frigider de maturare DRY AGER DX500, plin cu carne de vită Angus, sau chiar un taur Black Angus”, precizează Ana Orlandea.

Magazinul online premiumangus.ro, o resursă valoroasă de produse

În perioada pandemiei, o mare parte dintre consumatori s-au mutat în mediul online, păstrând, ulterior,  obiceiul de a achiziționa produse online. E-shopul premiumangus.ro comercializează carnea de vită Premium Angus, punând accent pe diversificare ofertei și pe fidelizarea clienților. În plus, în ultima perioadă, componenta de educație gastronomică a fost accentuată, astfel încât atât cei care întâmpinau obstacole în prepararea cărnii, dar și pasionații domeniului să găsească informații utile și resurse care să le extindă cunoștințele în domeniu, dar și să le permită să exploateze la maxim beneficiile acestui produs atât de versatil.

„Colaborăm cu bucătari vestiți din țară, dar și cu alți specialiști din domenii conexe, pentru a facilita accesul consumatorilor la informațiile dorite, pentru a se bucura de cea mai bună experiență culinară cu carnea de vită Angus”, afirmă reprezentantul KARPATEN PREMIUM ANGUS.

Componenta de educație gastronomică a fost accentuată în ultima perioadă, astfel încât atât cei care întâmpinau obstacole în prepararea cărnii, dar și pasionații să găsească informații utile și resurse care să le extindă cunoștințele în domeniu

O interacțiune dinamică cu clienții din online

KARPATEN PREMIUM ANGUS susține o interacțiune dinamică cu clienții din online shop prin diversificarea produselor oferite, dar și prin organizarea în mod constant a unor campanii de reduceri, oferte, concursuri sau promovarea diverselor tipuri de colaborări. De asemenea, o legătură strânsă cu clienții este păstrată și prin intermediul newsletter-ului săptămânal care aduce în atenția abonaților diferite informații de interes din domeniu, sfaturi de bune practici în gătirea cărnii și beneficii pentru cei mai fideli susținători ai brandului.

„Suntem mândri să avem alături nume mari din domeniul gastronomic, din România, precum Chef Cătălin Scărlătescu, care în această vară ne reprezintă și duce mai aproape de pasionați mesajul calității cărnii de vită Angus produsă la Sibiu. Și, pentru că la drum e bine să pleci alături de prieteni, mai ales când vine vorba de mâncare gustoasă, în această perioadă avem un parteneriat local, alături de brandul PeFoc.ro care spune că un grătar de top merită o carne de calitate”, concluzionează dl. Samuel Widmer, Director General Karpaten Meat Group.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/karpaten-meat-pune-romania-pe-harta-producatorilor-de-carne-de-vita-superioara/