Bonusuri Kaufland 2020.

Kaufland România, măsuri pentru prevenirea coronavirusului

11.03.2020

Magazine Kaufland România. Retailerul a anunțat că a instituit măsuri suplimentare de igienă, dezinfecție și prevenție în magazine și în sedii, pentru a spori siguranța clienților și a angajaților.

Magazine Kaufland România. Dezinfectarea suprafețelor

Cel puțin o dată pe oră, în magazine sunt dezinfectate toate suprafețele des utilizate de clienți și colegi și obiectele de uz comun, precum:

  • cărucioarele de cumpărături
  • coșurile de mână
  • mânere
  • clanțe
  • balustrade
  • cântarele de la Legume-Fructe
  • cleștii de la brutărie
  • casele Express
  • casele de marcat în exterior și în interior
  • POS-urile
  • mobilierul de la case și Biroul de Informații
  • butoanele de lift
  • scările rulante
  • mesele de la Grill

Toaletele din magazine și toate spațiile comune ale angajaților sunt dezinfectate în totalitate cel puțin o dată pe oră.

Magazine Kaufland România. Stații de dezinfectat

În toate magazinele sunt amplasate stații cu dezinfectant de mâini gratuit, atât în zonele pentru clienți, cât și la casele de marcat.

”Toți angajații Kaufland cunosc regulile de igienă și îi încurajăm să le respecte. De asemenea, pe această cale, rugăm clienții să păstreze distanța de siguranță de 1 metru, să evite cât mai mult posibil folosirea bancnotelor și să opteze pentru plata cu cardul sau cu telefonul”, au afirmat reprezentanții retailerului.

În magazine și sediul central al companiei au fost alocate echipe responsabile de implementarea măsurilor suplimentare de igienă și prevenție.

Magazine Kaufland România. Comenzi online

”Am demarat și un set de măsuri pentru a proteja angajații din birouri. De asemenea, am pus la dispoziție și o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a angajaților.

Reamintim că magazinele vor continua să fie bine aprovizionate și că produsele Kaufland pot fi comandate și prin Glovo, serviciul online de livrări la domiciliu.

Suntem în permanent contact cu autoritățile și partenerii noștri naționali și internaționali și urmărim evoluția situației. Ne angajăm să luăm toate măsurile necesare pentru a proteja siguranța clienților și a colegilor noștri”, mai precizează reprezentanții Kaufland.

Citește și Sfaturi pentru companii pentru a preveni blocajele cauzate de coronavirus

 

 

 

 

 

Citiți și despre: