Patinoarul Tiriac-Telekom Arena

Patinoarul Țiriac-Telekom Arena își redeschide porțile. Programul complet

21.10.2019

Patinoarul Țiriac-Telekom Arena își redeschide porțile pentru sportivi și publicul larg. Astfel, începând de astăzi, 21 octombrie 2019, vor fi reluate atât cursurile de inițiere în patinaj, de luni până vineri în intervalul orar 13:00-15:00, cât și antrenamentele echipelor de hochei susținute de Fundația Țiriac cu sprijinul sponsorilor Telekom, Allianz-Țiriac, Dedeman, Skoda și Simona Halep.

Patinoarul Țiriac-Telekom Arena. Activități de agrement

De asemenea, va fi integrat și programul dedicat publicului larg în cadrul activităților de agrement. Acesta va avea următorul orar: sâmbătă și duminică între 11.00-12.40 și 18.00-19.40.

Tot sâmbătă și duminică între 09:45 și 10:45 la Patinoarul Țiriac-Telekom Arena vor fi programate și orele de abonamente și lecții private.

Patinoarul Țiriac-Telekom Arena. Cursuri gratuite

Odată cu redeschiderea patinoarului, grădinițele și școlile din București și din localitățile limitrofe au posibilitatea să înscrie grupe de preșcolari și elevi din clasele 0-4 la cursurile gratuite de inițiere în patinaj. Cursurile se desfășoară atât în vacanțe, cât și pe parcursul anului școlar.

Cererile de înscriere, cât și alte informații relevante pot fi trimise la adresa recepție@fundatiaiontiriac.ro.

Sala de gimanstică GymNadia

Tot de astăzi va fi reluată și activitatea sălii de gimnastică și educație fizică GymNadia. Este vorba de proiectul Fundațiilor Țiriac și Nadia Comăneci.

Astfel, în zilele de luni, miercuri și vineri între orele 10:00 și 12:00 se vor desfășura cursurile gratuite de inițiere în gimnastică. Cursurile contra cost vor avea loc în zilele de marți și miercuri în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Patinoarul Țiriac-Telekom Arena. Norme olimpice internaționale

Telekom Arena este singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei. Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

GymNadia este un proiect dezvoltat de Fundațiile Țiriac și Nadia Comăneci în cadrul locației Țiriac – Telekom Arena din Otopeni. Sala este dotată cu echipamente de cea mai înaltă calitate, furnizate de compania American Athletic Inc (AAI) și dedicate vârstelor cuprinse între 2 și 5 ani.

Citește și Bosch, unul dintre cei mai doriți angajatori din țara noastră. Anunțul făcut de compania

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Patinoarul Țiriac-Telekom Arena își redeschide porțile. Programul complet

  1. Pingback: Presedinte executiv Erste Asset Management | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Magazin HEIDI Bucuresti - Lista produse | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.