Stiri: Finante

Masa monetară februarie 2024

Patria Credit IFN accesează un împrumut de la Fondul European de Investiții

11.07.2019

Patria Credit IFN devine prima instituție financiară din România beneficiară a unui împrumut subordonat de la Fondul European de investiții. Prin Programul de Investiții pentru Creștere a Capacității instituțiilor de microfinanțare din cadrul programului UE pentru ocupare a forţei de muncă şi inovare socială (EaSI CBI), Fondul European de Investiții (FEI) acordă Patria Credit IFN un împrumut subordonat pentru o perioadă de 10 ani.

Patria Credit IFN. Planuri de dezvoltare

Cele 10 milioane de lei sunt destinate susținerii planurilor de dezvoltare ale IFN-ului, în special în domeniul finanțării micro-fermelor.

Împrumutul are ca scop și îmbunătățirea capacității Patria Credit de a contracta alte linii de finanțare de la creditori de renume.

Patria Credit IFN. Ce spune conducerea băncii?

“Acordarea unui împrumut pe 10 ani reprezintă o dovadă de încredere pentru noi și vrem să mulțumim FEI pe această cale, deoarece sprijină ritmul susținut de creștere din ultimii ani al Patria Credit IFN. Aproximativ 90% dintre clienții noștri sunt din mediul rural. Suntem de ani buni alături de micile ferme din acest mediu, atât în zone mai puțin bancarizate cum sunt Matca, Moțăței, Izbiceni, cât și în zonele mai dezvoltate. Din experiența noastră în lucrul în comunitățile rurale, experiență de peste 16 ani, am aflat că este nevoie de sprijin pentru dezvoltarea microfinanțării, iar parteneriatul strategic cu FEI vine în continuarea acestei nevoi și a misiunii noastre de creștere a incluziunii financiare în România.”, spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

Patria Credit IFN. Rezultate

Patria Credit IFN a înregistrat în 2018 rezultate financiare peste așteptări. Compania a raportat creșteri pentru al cincilea an consecutiv. Profitul net al Patria Credit IFN SA în 2018 a fost aproape 900.000 Euro. Activele au atins 15 milioane de euro, iar portofoliul de credite a crescut cu peste 25% faţă de 2017.

Orientarea companiei către susţinerea afacerilor micilor fermieri este dată și de profilul portofoliului: clienți provenind preponderent din marile bazine legumicole, majoritatea contractând credite pentru susţinerea investiţiilor în agricultură.

Planurile de dezvoltare pentru 2019 ale Patria Credit includ continuarea creșterii susținute.

Citește și Yango s-a lansat în România. Ce servicii noi introduce aplicația de e-hailing?