piata auto 2018

Piaţa auto continuă să crească. Câte maşini s-au vândut în septembrie 2018?

18.10.2018

Piața auto din ţara noastră își continuă evoluția pozitivă. Astfel, în septembrie 2018, au fost atinse noi niveluri maxime. Conform datelor APIA, luna septembrie consemnează un volum al livrărilor de 15.738 unități. Aceasta este cea mai bună lună septembrie din ultimii 10 ani.

Numărul maşinilor livrate este cu 7,7% mai mare decât în luna similară a
anului anterior.

Per total, primele nouă luni din acest an au adus un volum al livrărilor de autovehicule de 134.831 unități. Nivelul este cu 20,2% mai mult decât în perioada similară din 2017. Rezultatele raportate reprezintă cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele nouă luni în ultimii 10 ani (în 2009, primul an al recesiunii, se înregistrau doar 103.592 unități).

Piaţa auto 2018: Creştere şi la nivelul UE

De asemenea, pe plan european, se înregistrează o creștere de 2,5%.

Cele mai importante 5 țări, care, împreună, reprezintă 75% din totalul pieței auto din UE, au o evoluție mixtă, astfel:

  • Spania (+11,7%)
  • Franța (+6,5%)
  • Germania (+2,4%)
  • Italia (-2,8%)
  • Marea Britanie (-7,5%).

Piaţa auto 2018: Cele mai multe achiziţii sunt făcute de firme

În ţara noastră, achizițiile de autovehicule sunt realizate, în principal, de către persoanele juridice. Firmele acoperă 63% din totalul achizițiilor de autoturisme înregistrate în perioada analizată.

Trebuie, însă, remarcat faptul că numărul de autoturisme cumpărate de către persoanele fizice în aceste prime nouă luni din 2018 (42.127 unități), este cu 29,3% mai mare decât cel aferent perioadei similare din anul trecut (32.583 unități).

Piaţa auto 2018: Scădere pe segmentul maşinilor second-hand

Pe de altă parte, în ceea ce privește categoria autoturismelor rulate se constată faptul că, în septembrie 2018, volumul acestora s-a redus cu 15%, comparativ cu luna similară a anului trecut.

„Ca urmare, pe ansamblul primelor nouă luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România de 346.918 unități, acesta fiind cu 8,3% mai mic decât cel corespunzător perioadei similare din 2017. Ar mai fi de remarcat, însă, o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate importate, ca urmare a creșterii volumului (+27,3%) pe segmentul de vârstă sub 7 ani (mai puțin poluante) și scăderii de cca. 23,8% pe segmentul celor peste 12 ani”, potrivit APIA.

Totuşi, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani, reprezintă 61,1% (respectiv 211.976 unități) din totalul celor 346.918 de unități importate. Acest fapt contribuie la menținerea unei vârste medii ridicate a parcului auto din România (15 ani) care, în continuare, este unul dintre cele mai învechite din Europa.

Piaţa auto 2018: Topul celor mai vândute maşini:

  • Dacia (38.211 unități)
  • Volkswagen (12.458 unități)
  • Ford (10.222 unități)
  • Renault (10.184 unități)
  • Skoda (9.923 unități)

Piaţa auto 2018: Locul I – Dacia Logan

Pe modele, cu 14.361 unități vândute, Dacia Logan continuă să fie cel mai bine vândut model în aceste prime nouă luni din 2018. Locul al doilea este ocupat de Dacia Duster cu 8.868 unități. Următoarele poziţii în clasament sunt completate de: Dacia Sandero 7.781 unități, Renault Clio 4.050 unități și Skoda Octavia 3.906 unități.

Citeşte şi Reduceri Wizz Air 2018. Promoţie de 20% valabilă astăzi!

 

 

Citiți și despre:

3 păreri la “Piaţa auto continuă să crească. Câte maşini s-au vândut în septembrie 2018?

  1. Pingback: Modificarea conditiilor de creditare 2018: Anuntul BNR | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Radioterapie ghidata prin rezonanta magnetica - | Jurnalul de Afaceri

  3. Pingback: Vacanta octombrie 2018: prima vacanta scolara 2018 | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.