Piata de consultanta imobiliara din Romania

Piața de consultanță imobiliară din România a ajuns la 80 milioane de euro

08.05.2019

Piața de consultanță imobiliară din România este estimată, în prezent, la aproximativ 80 de milioane de euro. În plus, domeniul prezintă perspective de dublare pe termen mediu. Astfel, RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, estimează că piața de consultanță imobiliară din România a ajuns la o valoare de 80 de milioane de euro. În plus, având în vedere ascensiunea cifrelor din industrie la nivel european, care influențează și trendurile locale, alături de semnalele de creștere înregistrate constant în ultimii ani, specialiștii estimează că acest segment are un potențial de dublare a valorii în aproximativ cinci ani.

Piața de consultanță imobiliară din România. Schimbări considerabile

Potrivit reprezentanților RE/MAX România, piața de consultanță imobiliară s-a schimbat considerabil în ultimii ani.

În urmă cu cinci ani, în 2014, domeniul era caracterizat de instabilitate. Totuși, exista un potențial mare de creștere, atât ca prețuri, cât și în ceea ce ține de serviciile de consultanță.

Piața a fost influențată de:

  • așteptările din ce în ce mai mari ale clienților
  • tendințele externe care și-au dovedit succesul

Prin urmare, în ultimii ani industria a făcut mari progrese. Așadar, în 2019, industria se concentrează pe o nouă etapă a serviciilor de consultanță, care vizează modelul și nivelul piețelor europene.

Piața de consultanță imobiliară din România. O evoluție accelerată

„Piața de consultanță imobiliară a cunoscut o evoluție accelerată în ultimii ani, semn că apetitul dezvoltat al românilor pentru tranzacții imobiliare necesită recomandări specializate, respectiv o îndrumare profesională constantă, axată pe nevoile și preferințele clientului. Pe de altă parte, la o scurtă analiză comparativă cu piețele dezvoltate, observăm că există încă pe plan local un mare potențial de creștere al domeniului, care necesită eforturi comune ale jucătorilor pentru a ajunge la apogeu. Investițiile constante în educare și necesitatea profesionalizării agenților la standardele occidentale vor aduce cu sine o schimbare de percepție a publicului român în legătură cu industria în care activăm, oferindu-i clientului încrederea de care are nevoie în serviciile calitative ale consultantului imobiliar”, a declarat Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România.

Piața de consultanță imobiliară din România. 8.000 de agenți

O analiză RE/MAX România arată că, în prezent, pe piața autohtonă, activează aproximativ 8.000 de agenți, respectiv 1 agent/2.500 de locuitori, o proporție destul de mică raportată la necesitățile pieței.

Comparativ, în statele europene cu o industrie dezvoltată, raportul este de patru ori mai mare, iar în statele Americii de Nord, ce reprezintă etalonul în domeniu, acest raport este de 1 agent/ 300 de locuitori.

Piața de consultanță imobiliară din România. Reglementări

Conform reprezentantului RE/MAX, pentru atingerea acestui prag este nevoie de reglementarea unor norme profesionale ale industriei, un model de lucru axat pe reprezentare exclusivă, precum și crearea unor rețele și asociații puternice. Acest context reprezintă, deopotrivă, o oportunitate și o responsabilitate. Astfel, brandurile puternice care activează în domeniu trebuie să mizeze pe:

  • un sistem integrat, prin dezvoltarea și susținerea constantă a unor rețele de birouri
  • implicarea activă în educarea breslei și a publicului

Citește și Anchetă la Maternitatea Giulești, după ce mai mulți bebeluși au fost diagnosticați cu stafilococ auriu

 

 

 

Citiți și despre:

O părere la “Piața de consultanță imobiliară din România a ajuns la 80 milioane de euro

  1. Pingback: Card pentru copii Mastercard Young - Avantaje | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.