Piaţa medicamentelor din România: Anunţul făcut de Consiliul Concurenţei

03.09.2018

Consiliul Concurenţei transmite un avertisment pentru companiile care produc şi vând medicamente eliberate fără reţetă medicală. Mai exact, instituţia a anunţat că a deschis o analiză în acest sector. Motivul? Existenţa unor posibile disfuncţionalităţi.

Autoritatea a mai precizat că urmează să fie studiate condiţiile structurale ale pieţelor, relaţiile contractuale dintre diferitele companii şi firme care îşi desfăşoară activitatea în domeniu comercializării produselor farmaceutice eliberate fără reţetă şi cel al suplimentelor alimentare. Instituţia va efectua, astfel, o analiză amănunţită a cadrului legislativ aplicabil în acest sector.

Piaţa medicamentelor din România. Ce măsuri ar putea lua Concurenţa?

În urma analizei, dacă vor fi găsite disfuncționalități care au un impact asupra mediului concurențial, instituţia va propune o serie de măsuri.
Printre acestea se numără schimbarea reglementărilor existente, emiterea de atenţionări sau declanşarea unor investigaţii.

Consiliul Concurenţei poate cere informaţii şi documente tuturor companiilor prezente pe piaţa medicamentelor.

„Pe parcursul analizei pieţelor de producţie şi de comercializare a medicamentelor eliberate fără prescripţie medicală, precum şi a suplimentelor alimentare, Consiliul Concurenţei poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi. Ca urmare, autoritatea de concurenţă îşi doreşte o cooperare activă cu toţi actorii implicaţi în acest sector, fie instituţii publice, fie companii, şi îşi exprimă disponibilitatea de a primi orice informaţii relevante”, a mai anunţat instituţia.

 

Piaţa medicamentelor din România: Rolul este unul preventiv

Conform sursei citate, rolul autorităţii nu este unul corectiv, ci preventiv.

Mai exact, scopul final este reprezentat de protecţia intereselor consumatorilor. Acest lucru se poate face atât prin monitorizarea pieţelor, cât şi prin supravegherea comportamentului jucătorilor din domeniul respectiv.

“Sectorul farmaceutic este foarte important pentru noi, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative, dar ne-am şi implicat atât prin anchete sectoriale şi investigaţii privind practici anticoncurenţiale (unele finalizate cu sancţiuni), cât şi prin analiza concentrărilor economice din domeniu”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Conform acestuia, a existat o colaborare bună, în ultimii ani, cu autorităţile din sectorul farmaceutic. În plus, cooperarea va continua şi pe viitor, avându-se în vedere dezvoltarea de noi reglementări privind ceea ce poartă numele de „obligaţia de serviciu public”.

Pe lângă această analiză a pieţei medicamentelor eliberate fără reţetă, Consiliul Concurenţei mai are în desfăşurare două anchete. Este vorba de investigaţiile privind un posibil abuz de poziție dominantă al Roche România SRL.

Citeşti şi Vaccin antiacnee: Progrese remarcabile făcute de cercetători

 

 

 

 

Citiți și despre: