Plata contributiilor 2018, Declaratia Unica

Plata contribuțiilor 2018. Anunțul Ministerului de Finanțe

19.11.2018

Plata contribuțiilor 2018. Declarația Unică. Anunț important făcut de Ministerul de Finanțe. Persoanele care au depus Declaraţia Unică până la data de 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile fiscale estimate pentru acest an, până pe 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificaţie de 5% din suma datorată.

Totodată, contribuabilii care îşi vor plăti obligaţiile fiscale până la data de 15 martie 2019, reducerea este tot de 5% din suma totală datorată. Această reducere se aplică dacă Declaraţia unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Plata contribuțiilor 2018. Declarația Unică

Declaraţia Unică trebuie completată şi depusă de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii.

De asemenea, persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au obligaţia de a depune Declaraţia Unică.

Plata contribuțiilor 2018. De unde se descarcă Declarația Unică?

Declaraţia Unică poate fi accesată pe site-ul declunica.anaf.ro. Autentificarea se face:

  • cu numele de utilizator şi parola contului personal din Spaţiul Privat Virtual
  • prin certificat digital calificat
  • prin intermediul portalului e-guvernare.ro

Plata contribuțiilor 2018. Depunerea online a Declarației Unice

Din anul 2019, Declaraţia Unică se depune doar online, potrivit legislaţiei.

Persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenţi au ca termen de plată data de 30 iunie 2019 şi vor primi o bonificaţie de 10% dacă îşi achită contribuțiile până la 15 decembrie 2018.

Plata contribuțiilor 2018. Decizii de impunere

Cei care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenţi, la începutul lui 2019, au acelaşi termen de plată – 30 iunie 2019 – şi vor beneficia de bonificaţia de 10% dacă îşi achită contribuțiile până la data de 31 martie 2019.

Citește și Credite pentru românii care lucrează în străinătate 2018. Anunțul făcut de CEC Bank. Ce finanțări acordă banca?

 

Citiți și despre:

O părere la “Plata contribuțiilor 2018. Anunțul Ministerului de Finanțe

  1. Pingback: Greva la metrou 21 noiembrie 2018. Anuntul PMB | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.