Plata cu telefonul a biletului de autobuz

Orașele din România în care poți plăti biletul de autobuz cu telefonul

27.03.2019

În șase orașe din țara noastră se pot plăti, în prezent, cu mobilPay Wallet sau prin SMS-urile procesate de NETOPIA Payments, rapid bilete sau abonamente pentru transportul în comun. În plus, Constanța și Reșița sunt orașele care au adoptat recent cele mai rapide metode de încasare a titlurilor de călătorie: prin SMS sau prin aplicația mobilPay Wallet.

Odată cu introducerea posibilității de plată prin SMS, cetățenii celor două orașe pot achita rapid transportul public direct de pe telefon. Acest lucru se poate face la orice oră, fără cash și fără să mai caute punctele de vânzare.

Plata cu telefonul a biletului de autobuz. SMS

Conform reprezentanților companiei NETOPIA Payments, aceștia pot trimite un SMS cu textul corespunzător titlului de călătorie dorit și primesc instant prin SMS confirmarea cu seria biletului și durata de valabilitate a titlului de călătorie cumpărat.

Plata cu telefonul a biletului de autobuz. Aplicație

De asemenea, utilizatorii pot descărca aplicația mobilPay Wallet și finalizează plata prin card în câteva click-uri. În acest fel, clientul alege tipul biletului și linia dorită, confirmă plata și primește imediat pe e-mail și SMS confirmarea plății însoțită de seria și durata de valabilitate a biletului sau abonamentului cumpărat.

Plata realizată va fi salvată automat în aplicație cu toate detaliile, pentru acces imediat și plăți viitoare și mai rapide. După prima plată, pentru toate abonamentele, clienții primesc notificare de reamintire cu 5 minute înainte de expirarea abonamentului. În plus, există posibilitatea reînnoirii acestuia într-un singur click.

Plata cu telefonul a biletului de autobuz. Inovația înseamnă simplitate

„Inovația înseamnă în primul rând simplitate în activitățile cotidiene, cum ar fi achiziționarea biletelor de transport public. De acum, atât reșițenii, cât și constănțenii au o alternativă mai simplă și mai rapidă pentru achiziția titlurilor de călătorie, având posibilitatea să aleagă plata prin SMS sau prin aplicația mobilPay Wallet. Ce poate fi mai ușor și mai comod decât să-ți achiziționezi biletul de transport la orice oră și în orice zi, direct de pe propriul smartphone, fără a mai depinde de programul de lucru al punctelor de vânzare a biletelor”, a declarat Antonio Eram, CEO & Founder mobilPay.com.

Cu aplicația mobilPay Wallet sau folosind serviciile de plată prin SMS operate de procesatorul NETOPIA Payments, utilizatorii pot să plătească titlurile de călătorie pentru transportul în comun în orașele:

  • Cluj Napoca
  • Ploiești
  • Turda
  • Alba Iulia
  • Constanța
  • Reșița

Compania a activat primul serviciu de plată a serviciilor de transport în anul 2015. În plus, aceasta a procesat până în prezent un număr total de peste 8 milioane de titluri de călătorie.

Citește și Ora de vară 2019. România trece la ora de vară: cum trebuie să fixăm ceasurile?

 

 

 

Citiți și despre:

2 păreri la “Orașele din România în care poți plăti biletul de autobuz cu telefonul

  1. Pingback: Drepturi de autor legislatie europeana - directiva UE | Jurnalul de Afaceri

  2. Pingback: Comentariul zilei: BOMBOANA OTRAVITA a “progresului si civilizatiei” | SACCSIV - blog ortodox

Comentariile nu sunt permise.