În 2019, magazinele online vor tranzacționa nu mai puțin de 60 de milioane de lei prin platforma Blugento. Compania clujeană, specializată în furnizarea de soluții de eCommerce bazate pe platforma Magento, estimează, astfel, că vânzările generate de magazinele online vor depăși, anul acesta, valoarea menționată mai sus, în contextul în care, anul trecut, vânzările realizate de clienții platformei au fost de 2,5 ori mai mari decât în 2017.
Ce spune CEO-ul Blugento
„Platforma Blugento s-a dezvoltat foarte mult în ultimul an, atât ca funcționalități, cât și ca expertiză în zona de eCommerce, acoperind tot mai multe dintre nevoile business-urilor mari din comerțul online. Spre exemplu, în 2018, primele 5 cele mai performante magazine online din punctul de vedere al vânzărilor realizate au procesat comenzi de peste 15 milioane de lei prin platforma Blugento”, spune Sandu Băbășan, CEO Blugento, menționând că, în acord cu evoluția platformei, au fost încheiate parteneriate cu mai mulți clienți cu experiență în eCommerce și cu mult potențial de business.
Platforma Blugento. Pachetul de servicii „Expert”
În aceste condiții, pentru clienții care au deja experiență în retailul online, Blugento lansează pachetul de servicii „Expert”. Acesta sprijină dezvoltarea rapidă și sustenabilă a retailerilor.
Noul pachet se adresează clienților mari, dispuși să investească în dezvoltarea business-ului lor. Costul pachetului diferă în funcție de nevoile acestora.
„Ne implicăm în afacerea clientului ca și cum ar fi a noastră, încercăm să găsim cele mai bune soluții și colaborări pentru creșterea business-ului și a veniturilor. Analizăm atât modelul de business din offline, cât și magazinul online și identificăm soluții pentru a crește per total afacerea, nu doar componenta de online”, mai spune Sandu Băbășan.
Platforma Blugento. Avantaje
În plus, clienții care beneficiază de pachetul „Expert” primesc o serie de upgrade-uri din punct de vedere tehnic. De asemenea, aceștia se pot bucura de consultanță specializată pentru dezvoltarea business-ului.
Mai exact, este vorba de alocarea unui consultant de afaceri dedicat proiectului lor. Acesta oferă expertiză pe zona de:
- business development
- procese de marketing
- user experience
Totodată, clienții primesc un project manager dedicat care rezolvă cu prioritate solicitările acestora.
Citește și Conferința PRIA Competition 2019 are loc pe 21 februarie