Postul Pastelui 2019 retete - idei de pranz

Postul Paștelui 2019 rețete: Ce mâncăm în această perioadă?

29.03.2019

Postul Paștelui 2019 rețete. În tipul postului Paștelui avem, cu siguranță, nevoie de puțină inspirație atunci când alegem preparatele culinare pe care le putem consuma în această perioadă. Așadar, Foodpanda ne recomandă zece preparate de post savuroase care îți vor satisface nevoia de diversitate și îți vor da energia de care ai nevoie în fiecare zi.

Postul Paștelui 2019 rețete. Guacamole

Guacamole este una dintre puținele gustări și sănătoase și gustoase.

Originară din America Centrală și preparată pe bază de avocado, ceapă și roșii, guacamole este o sursă bogată de proteine, grăsimi sănătoase, vitaminele A, C, E, B1, B2 sau B6, dar și de calciu, potasiu și magneziu.

Postul Paștelui 2019 rețete. Supă Gazpacho

Cum vremea de afară începe să se încălzească din ce în ce mai mult, o supă Gazpacho devine o alegere potrivită pentru prânz.

Preparată din legume proaspete, ulei de măsline și puțină pâine, fără a fi procesată termic, această supă care se servește rece este originară din Sudul Spaniei, după o veche rețetă andaluză.

Postul Paștelui 2019 rețete. Burger de post

Chiar dacă suntem în Postul Paștelui, nu trebuie să renunți la burgeri.

Poți încerca Burgerul vegan cu falafel de la restaurantul Trickshot din București, care este la fel de delicios precum varianta tradițională pe bază de carne, numai că acesta conține mult mai multe legume.

Postul Paștelui 2019 rețete. Vegan Red Thai

Dacă îți plac legumele bine condimentate, atunci poți alege specialitatea Vegan Red Thai Coconut Curry. Este potrivită atât pentru prânz, cât și pentru cină.

Preparată dintr-un mix de legume savuroase și un sos de nucă de cocos, este o alternativă vegetariană a bucătăriei thailandeze.

Postul Paștelui 2019 rețete. Pachețelele de primăvară

Ideale pentru o gustare sau chiar pentru o masă principală, pachețelele de primăvară pregătite din foi de orez și legume aduc puțin din savoarea bucătăriei chinezești.

În plus, sunt foarte gustoase și sățioase.

Postul Paștelui 2019 rețete. Orange brownies raw-vegane

Orange brownies raw-vegane sunt alternativa delicioasă și mai naturală la desertul tradițional cu același nume, preparată din ingrediente crude, fără a fi procesate termic.

Amestecul de semințe de floarea soarelui, portocale, agave, unt de cacao, cacao și fulgi de cacao îi oferă un gust unic de care te poți bucura în orice moment al zilei.

Postul Paștelui 2019 rețete. Ciorbă de legume

Din lista preparatelor pentru Postul Paștelui nu putea lipsi tradiționala ciorbă de legume. Preparată din legume proaspete precum morcovi, țelină, leuștean, pătrunjel, varză, mazăre, fasole verde și roșii, aceasta este un preparat ușor și sățios care ne aduce aminte de gusturile copilăriei.

Postul Paștelui 2019 rețete. Legumele curry în stil indian

Pentru un prânz mai exotic poți încerca Legumele curry în stil indian de la restaurantul Rijal`s Taj Mahal.

Amestecul de legume, păstăi verzi, morcovi, mazăre, ardei kapia, ceapă este completat perfect de condimentele puternic aromate, precum coriandru, cumin, curcumă, frunze de schinduf, pastă de usturoi și ghimbir, pentru un gust unic și special.

Postul Paștelui 2019 rețete. Millefeuille de legume la grătar

Millefeuille de legume la grătar nu are nicio legătură cu celebrul desert franțuzesc, însă este la fel de delicios.

Conținând legume proaspete: dovlecei, ardei, ciuperci pleurotus, cremă balsamică de smochine și condimentat cu rozmarin, avem de a face cu o alegere ideală pentru un prânz sănătos.

Postul Paștelui 2019 rețete. Supa cremă de legume

Supa cremă de legume este un preparat versatil și ușor, potrivit pentru Post și nu numai, datorită ingredientelor sale naturale.

Consistența sa cremoasă și savoarea simplă a legumelor îi oferă un gust aparte de care te poți bucura atât la masa de prânz, cât și la cină.

Citește și Ora de vară 2019. România trece la ora de vară: cum trebuie să fixăm ceasurile?

 

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Idei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceriIdei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceri Idei de mesaje de Sărbători pentru mediul de afaceri. În perioada Sărbătorilor de Iarnă nu trebuie să vă neglijaţi nici partenerii de business şi nici angajaţii. Trebuie să le transmiteţi şi acestora, aşa cum […]
  • Muzeul Antipa nu se deschide pe 15 maiMuzeul Antipa nu se deschide pe 15 mai Muzeul Antipa program. Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" a anunţat că nu se va deschide pentru public din data de 15 mai, conform unui anunţ publicat pe site-ul muzeului. Această decizie a […]
  • Crucea Roșie relansează Banca de AlimenteCrucea Roșie relansează Banca de Alimente Banca de Alimente Crucea Roșie. În țara noastră, 40% din populație trăiește sub nivelul pragului de sărăcie. Nu mai puțin de 150.000 dintre copiii României adorm flămânzi. În 2019, un sfert din populația […]
  • Naveta elevilor, decontată de Ministerul EducaţieiNaveta elevilor, decontată de Ministerul Educaţiei Consiliul Național al Elevilor a anunţat că susţine punerea în dezbatere publică a Ordonanţei de Urgență privind decontarea integrală a navetei elevilor. După un an de negocieri cu oficialii Guvernului, […]

O părere la “Postul Paștelui 2019 rețete: Ce mâncăm în această perioadă?

  1. Pingback: Zile libere de Paste 2019. Veste buna de la Guvern | Jurnalul de Afaceri

Comentariile nu sunt permise.