Programul eMAG Deschide România a reușit să adune peste 1.300 de producători și a ajuns în toate județele țării. Astfel, după aproape doi ani de la lansare, programul inițiat de eMAG pentru a susține micii antreprenori a reușit să atragă peste 1.300 de producători și întreprinderi sociale sau organizații non-guvernamentale din cele 41 de județe ale țării.
„eMAG susține antreprenoriatul în toate formele sale și ne bucurăm că, prin platforma Deschide România, am putut să transferăm acest spirit antreprenorial și asupra unor companii de dimensiuni mai mici din toată țara, susținându-le astfel creșterea și contribuind în acest fel la dezvoltarea comunităților din care provin”, a spus Florin Filote, director eMAG Marketplace.
Programul eMAG Deschide România. 50 de companii noi în fiecare lună
Potrivit acestuia, pe parcursul acestui an, în fiecare lună s-au înregistrat în program, în medie, în jur de 50 de companii noi.
Acest lucru reprezintă o confirmare a faptului că obiectivul programului de a aduce valoare micilor producători prin facilitarea accesului la un canal de vânzare modern, care oferă deschidere către o piață formată din milioane de clienți, a fost atins.
Programul eMAG Deschide România. Premii pentru bunele practici
”Vom continua să investim în Deschide România, astfel că, din a doua jumătate a anului viitor, vom premia bunele practici, oferind recunoaștere celor mai performante companii participante la program sau celor care vor demonstra că au avut un impact social mare”, a completat Florin Filote.
Programul eMAG Deschide România. 60.000 de comenzi
Programul eMAG Deschide România a generat, de la lansarea până în prezent, peste 60.000 de comenzi și încasări în valoare de 11 milioane de lei pentru producătorii români participanți. Veniturile provin din vânzarea a 160.000 de produse.
Programul eMAG Deschide România. Cele mai vândute produse au fost:
- articolele pentru casă, home deco
- articolele pentru copii și cele pentru femei (genți și accesorii sau încălțăminte)
- accesoriile bărbătești
Programul eMAG Deschide România. Condiții
Programul eMAG Deschide România a fost creat pentru mici producători, ONG-uri cu activități de producție din care se autofinanțează și PFA-uri care realizează produse meșteșugărești pentru a le oferi acces rapid la o piață de desfacere prin vânzarea online astfel încât să își poată scala afacerile prin atingerea unui public mult mai larg.
Firmele care se înscriu în program pot avea orice domeniu de activitate, cu excepția industriei alimentare.
Pentru ca un producător să fie eligibil să se înscrie în program, cifra de afaceri înregistrată în anul fiscal încheiat nu trebuie să depășească 500.000 de lei.
Participanții înscriși beneficiază de un regim special de comisioane redus cu 50%. În plus, ONG-urile au comision 0%.
Citește și Târgul Cadourilor de Crăciun 2018 si Antique Market 2018