Slide

Stiri: Retail

Raftul Bunătăților Locale.

Profi lansează Raftul Bunătăților Locale

21.10.2022

Raftul Bunătăților Locale. Primele produse dintr-un amplu program inițiat de Profi pentru susținerea producătorilor artizanali locali și-au făcut festiv intrarea în magazinele rețelei.

Raftul Bunătăților Locale. Ce spune directorul general Profi?

“Încurajăm producătorii artizanali locali să producă și să vândă în condiții de siguranță alimentară bunătățile lor tradiționale pentru a le oferi clienților noștri gusturile cu care s-au obișnuit încă din copilărie,” afirmă Gaetan Pacton, directorul general Profi. “Începând din 20 octombrie, în trei dintre magazinele noastre din cartierele clujene Mărăști, Zorilor și Grigorescu și-au făcut apariția produse alimentare artizanale din zonă și intenționăm ca, pe măsură ce identificăm producători locali apreciați și serioși, să extindem treptat sistemul și către alte mari orașe.”

După târgul organizat de Profi la Apoș, la sfârșitul lunii septembrie, pentru a pune în evidență valoarea producătorilor locali și a le mări astfel șansa de a prezenta la nivel național roadele muncii lor, evenimentul de ieri marchează deschiderea efectivă a rețelei Profi pentru acest gen de produse.

O inițiativă care sprijină producătorii locali

“Noutatea pe care o lansăm, Raftul Bunătăților Locale, este o inițiativă prin care sprijinim producătorii alimentari artizanali căci aceștia sunt din ce în ce mai puțini și, ca să nu dispară, este nevoie urgentă să fie ajutați să vândă, să poată să trăiască,” a declarat Călin Costinaș, director general adjunct Profi. “Această acțiune nu are o miză economică pentru noi, este una de responsabilitate socială, menită să îi ajute să treacă peste actualele momente dificile.”

La Raftul Bunătăților Locale vor fi expuse pentru vânzare alimente care să îmbogățească mesele clienților noștri cu produse tradiționale artizanale din această zonă, cu aromele și texturile lor specifice, atât de apreciate.

40 de producători locali

Pentru început, după ce au trecut printr-un un minuțios proces de selecție, un număr de peste 40 de producători locali sunt listați în magazinele Profi unde, în funcție de sezonalitate, vor fi prezenți cu lactate, produse din carne, legume conservate, murături, zacuscă, gemuri, siropuri, compoturi, ceaiuri, paste făinoase, ulei presat la rece, pâine și altele.

“Gustul produselor noastre, făcute așa cum am învățat de la părinți și bunici, îl știau până acum doar cei care veneau la noi la cabană sau la unul din micile magazine cu care colaborăm, sau care aflau de ele de pe internet” a declarat Sebastian Hosu, cunoscut în zonă pentru siropurile, dulcețurile, ceaiurile, zacusca și alte produse cu eticheta Cămara de la Munte. “Sunt mândru că ceea ce fac eu și ai mei are acum recunoașterea și sprijinul acestui mare lanț de magazine și totodată sunt bucuros deoarece cred că acest pas ne va spori vizibilitatea și accesibilitatea.”

Citește și Gaetan Pacton preia conducerea Profi ca Director general în exercițiu