Reluare zboruri Blue Air 2020. 

Reluare zboruri Blue Air 2020. Anunţul făcut de compania aeriană

26.05.2020

Reluare zboruri Blue Air 2020. Compania aeriană a anunţat reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările care au în vedere mobilitatea implementate la nivel european.

Reluare zboruri Blue Air 2020. Zboruri la cerere şi charter

Până atunci, Blue Air va continua să opereze zboruri la cerere și charter. Acest lucru se poate realiza în funcție de reglementările de călătorie specifice fiecărei destinații și de cererea înregistrată pentru fiecare dintre acestea. Aceste curse sunt parte integrantă a unui plan de adaptare la noile condiții economice, generate de restricțiile de mobilitate impuse de pandemie.

La ora actuală, Blue Air operează zboruri la cerere spre și dinspre Irlanda (Dublin) și zboruri în regim charter spre orice destinație, în măsura în care sunt obținute de către clienți toate aprobările de călătorie.

Reluare zboruri Blue Air 2020. Rezervări

Pentru rezervările de zboruri organizate la cerere în această perioadă, pasagerii își pot alege destinația folosind secțiunea dedicată din website-ul Blue Air, Zboruri la Cerere, unde se vor înregistra pentru un zbor. Imediat ce restricțiile spre destinația dorită vor fi ridicate și zborul va fi activat, vor fi anunțați referitor la datele posibile pentru călătorie și pot efectua plata online.

Destinațiile acoperite, pe măsură ce se ridică restricțiile, vor fi:

  • Belgia (Bruxelles)
  • Cipru (Larnaca)
  • Danemarca (Copenhaga)
  • Finlanda (Helsinki)
  • Franța (Paris, Nisa, Lyon)
  • Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart)
  • Irlanda (Dublin)
  • Israel (Tel Aviv)
  • Italia (Roma, Florența, Milano, Torino, Napoli)
  • Marea Britanie (Londra, Liverpool)
  • Norvegia (Oslo)
  • Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga)
  • Suedia (Stockholm)În plus, odată cu ridicarea restricțiilor în Italia și Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre și dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, și Trapani) și Grecia – Cipru, pe rutele Larnaca – Atena și Larnaca – Salonic.

În ceea ce privește zborurile regulate, Blue Air va reîncepe activitatea cu un număr limitat de rute și frecvențe. Compania urmează să reconstruiască, etapizat, în timp, rețeaua operațională.

Reluare zboruri Blue Air 2020. Măsuri de siguranță

Compania a implementat protocoale solide de siguranță la bordul aeronavelor sale.

Blue Air a fost prima și singura companie aviatică din România ale cărei aeronave au fost supuse zilnic procesului de nebulizare, folosind substanțe care sterilizează întreg spațiul în care sunt distribuite. Acest proces modern de sterilizare și dezinfectare va fi menținut pe termen nelimitat.

În plus, aeronavele Blue Air sunt dotate cu filtre de aer HEPA. Acestea captează peste 99,97% dintre microbii aerieni din aerul filtrat. În plus, pasagerilor le sunt puse la dispoziție măști și servețele cu alcool și gel dezinfectant.

Reluare zboruri Blue Air 2020. Ce spune conducerea companiei?

“La Blue Air, de abia așteptăm să reluăm zborurile pe măsura ridicării restricțiilor și obținerii resurselor financiare necesare operării unui orar de zbor predictibil. În această perioadă dificilă am continuat să zburăm la cerere pentru a face posibile repatrierile sau deplasările către locul de muncă – zboruri organizate de către clienții noștri și aprobate de autorități – precum și cargo pentru transportul de măști, echipamente medicale și alimente.

Pentru a trece cu bine peste această perioadă, echipa Blue Air a demarat un plan riguros de adaptare la noile condiții economice, inclusiv optimizarea flotei și măsura de șomaj tehnic pentru peste 90% dintre colegi și reducerea salariilor pentru toți cei rămași în activitate. Acesta este modul nostru de a ne arăta, și în contextul acestei crize, angajamentul față de profesia noastră, față de România și față de pasageri” spune Oana Petrescu, CEO Blue Air.

Citeşte şi Înregistrare Spaţiul Privat Virtual. Cum se face identificarea în sistem video? 

 

 

Citiți și despre: