Slide

Stiri: Sănătate

Rezultate Gral Medical 2021.

Rezultate Gral Medical 2021: 25 milioane de euro, în primele şase luni

08.07.2021

Rezultate Gral Medical 2021. Compania a raportat la nivel de grup o creștere cu 50% a veniturilor în primul semestru al anului 2021, față de perioada similară a anului anterior. Astfel, Gral Medical a depășit 25 milioane euro cifră de afaceri în semestrul 1 din 2021. Rezultatele sunt peste estimările inițiale, având în vedere că proiecțiile financiare pentru 2021 au fost de 45 de milioane de euro.

Rezultate Gral Medical 2021. Creşteri importante

Creșterile cele mai importante s-au înregistrat atât pe divizia de laboratoare Gral și a centrele de imagistică, cât și pe segmentul oncologic, unde compania deține o rețea de centre medicale sub marca OncoFort, poziționate strategic în şase județe din țară.

Numărul de pacienți ce au apelat la serviciile medicale din centrele Gral a înregistrat creșteri de:

  • 70% în provincie
  • 30% în Capitală

În urma investiției în laboratorul de biologie moleculară și a feedback-ului pozitiv din partea pacienților, numărul de cereri pentru un test PCR sau a unui test rapid antigen Covid 19 a rămas constant lună de lună.

“Suntem încrezători că vom reuși până la sfârșitul anului să atingem veniturile bugetate propuse de 45 milioane de euro. Acest lucru va fi posibil deoarece avem un trend crescător al veniturilor în semestrul 1 și pentru că avem un ritm de 4 centre noi deschise la fiecare 6 luni. Ne vom focusa în continuare pe inovație, pe deschiderea de spitale oncologice, pe oferirea unui diagnostic medical în timp record și cu o acuratețe ridicată “, a declarat Robert Șerban, acționar Gral Medical.

Bugetul de investiţii

Bugetul de investiții al companiei pentru 2021 se ridică la aproximativ 7 milioane de euro. Este vorba de un buget ce este orientat cu predilecție către:

  • două spitale oncologice
  • deschiderea de laboratoare sau centre regionale de recoltare în județe unde compania nu activează

Gral Medical deține în prezent:

  • 17 laboratoare, cel mai nou laborator intrat în rețeaua Gral este amplasat în Timișoara
  • 38 de centre regionale de recoltare
  • 16 clinici și centre de imagistică
  • cinci spitale oncologice cu o capacitate de 120 de paturi

Rezultate Gral Medical 2021. Noi preluări

“Suntem în discuții pentru preluarea mai multor centre, nu este simplu să asimilezi complet un centru nou pe standardele noastre, având în vedere că pe lângă activele contabile noi preluăm și un personal ce are nevoie de timp că să se adapteze cu noile obiective, de aceea resursa umană este un activ foarte important pentru noi. Vom fi deschiși la preluări de centre noi acolo unde estimăm o capacitate ridicată a centrului de a genera cash flow în următoarea perioadă”, a mai spus Robert Șerban, acționar Gral Medical

Citeşte şi Rezultate Gral Medical 2020. Afaceri de 40 milioane de euro