Slide

Stiri: Companii

Rezultate JTI 2019

Rezultate JTI 2020. Anunţul făcut de companie

20.07.2020

Rezultate JTI 2019. Cifra de afaceri raportată de JTI în 2019 pentru cele două entităţi cu care îşi desfăşoară activitatea în România, JTI Trading şi JTI Manufacturing, depăşeşte 5,4 miliarde lei (1,1 miliarde euro). Aceasta este în creştere cu 12,5% faţă de anul precedent.

8% din cifra de afaceri, şi anume 4,2 miliarde lei reprezintă sume virate la stat:

  • accize
  • TVA
  • alte taxe

Acestea sunt în creştere cu 27% faţă de 2018.

Rezultate JTI 2019. Profit

Profitul celor două entităţi JTI în 2019 este de peste 543 milioane lei, în creştere faţă de 2018 cu 13,5%.

Ce spune conducerea companiei?

„2019 a fost un an bun pentru că nu s-au înregistrat schimbări neaşteptate ale cadrului de reglementare, iar calendarul de accizare a fost respectat, fiind ajustat doar pentru a răspunde cerinţelor exprese ale Directivei europene privind taxarea produselor din tutun.

Datorită acestui context legislativ şi fiscal predictibil şi stabil, dar şi eforturilor susţinute ale autorităţior de aplicare a legii, care au continuat să deruleze acţiuni de combatere a contrabandei, nivelul mediu al pieţei negre anul trecut a fost sub 14%. Vom fi şi în acest an alături de Vama Română şi Poliţia de Frontieră, prin programele de sprijin, precum şi prin campaniile publice anti-contrabandă. Sperăm ca la finele anului 2020 să putem raporta rezultate cel puţin la fel de bune.

Pe durata pandemiei, nu am disponibilizat şi nu am trimis în şomaj tehnic niciun angajat dintre cei peste 1.200 oameni care lucrează în sediul central, în fabrică şi în birourile de vânzări din ţară. Am plătit taxele, salariile, ne-am protejat oamenii şi am continuat să muncim. În speranţa că politica fiscală şi cadrul de reglementare vor rămâne stabile şi predictibile, iar piaţa legală nu va fi disturbată, dorim să investim în continuare în România, să fim un angajator de top şi un partener de nădejde pentru autorităţi”, a declarat Evgeny Nikolsky, General Manager JTI România, Moldova şi Bulgaria.

Rezultate JTI 2019. Exporturi

JTI este una dintre primele companii multinaţionale care au început să producă în România. Aproximativ 70% din producţia fabricii din Bucureşti merge la export, JTI Manufacturing fiind considerată un centru de excelenţă în cadrul grupului, pentru calitate în execuţie şi eficienţă.

Citeşte şi Transgaz obţine un împrumut de 300 de milioane de lei. Anunţul făcut de companie