Școala de bani. Nu mai puțin de 51% dintre români recunosc că au avut neînțelegeri în cuplu din cauza banilor. Printre subiectele cele mai frecvente de ceartă se numără obiceiurile financiare – cheltuieli prea mari, zgârcenie, cheltuieli uzuale, plan de economii și decizii majore de achiziții, arată un studiu realizat de Școala de Bani.
Cercetarea efectuată de Banca Comercială Română, prin Școala de Bani, arată că românii preferă să:
- își țină banii la comun (67%)
- administreze împreună bugetul familiei (77%)
Cu toate acestea, doar 41% dintre aceștia au conturi de economii comune.
Școala de bani. Ce spun autorii studiului?
”Prin acest studiu ne-am dorit să analizăm, în principal, dacă gestionarea bugetului personal și deciziile financiare le afectează în vreun fel românilor relația de cuplu, mai ales că suntem în preajma sărbătorii iubirii. Ne așteptam ca banii să provoace neînțelegeri în cuplu, însă dincolo de aceste neînțelegeri vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la importanța gestionării eficiente a bugetului familiei și a înțelegerii nevoilor fiecăruia dintre parteneri, astfel încât să trăim în armonie unii cu ceilalți și cu banii noștri. Românii au nevoie de instrumente care să-i ajute să-și folosească banii, motiv pentru care vom continua și în 2020 programul Școala de Bani, prin care ne propunem să le oferim românilor posibilitatea de a învăța cum să ia decizii financiare mai bune pentru o viață împlinită”, spune Nicoleta Deliu, coordonatoarea programului Școala de Bani.
Școala de bani. Concluziile studiului
- 60% dintre respondenții la studiu contribuie în mod egal la cheltuielile în casă
- 65% dintre români nu au ascuns niciodată economii sau bonusuri față de partener
- În ceea ce privește stilul de a-și gestiona banii, 64% dintre respondenți spun că stilul de a-și gestiona banii este diferit de cel al partenerului, 51% dintre aceștia menționând că partenerul este chibzuit, 19% afirmă că este foarte chizuit, iar 25% afirmă că este foarte cheltuitor
- În ceea ce privește economiile, 30% pun bani deoparte pentru sănătate și educația copiilor, 25% pentru vacanțe, 26% pentru casă, iar restul pentru pensie, mașină și alte lucruri
- 98% dintre respondenți spun că se consultă cu partenerul înainte de a face achiziții majore
Printre subiectele cele mai frecvente de ceartă se numără:
- obiceiurile financiare
- cheltuielile prea mari
- zgârcenia
- cheltuielile uzuale
- planul de economii
- deciziile majore de achiziții
Citește și Cine este noul proprietar al Best Tires Shop?
Pingback: Rompetrol Rafinare - sistem de recuperare GPL | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Reorganizare CFR Marfa. Anuntul facut de CITR | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Ajutor de stat Complexul Energetic Oltenia | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Conferinta Nationala CIO Council Romania 2020 | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Coronavirus. Comisia Europeana - finantare | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Magazin Lensa Iasi - Deschidere oficiala | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Conferintele BookLand Evolution 2020 - Bucuresti | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Masti medicale eMAG. Anuntul facut de companie | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Ajutor de stat TAROM. Anuntul Comisiei Europene | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Coronavirus. Anuntul facut de ministrul Sanatatii | Jurnalul de Afaceri
Pingback: Revista presei - stiri afaceri - Lensa a deschis un magazin în Iași