SIMBA INVEST vizează o creștere din două cifre și în acest an

01.12.2020

În pofida provocărilor ivite pe parcursul anului 2020, compania și-a propus să mențină performanța din 2019. SIMBA INVEST, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum, a cunoscut în ultimii 3 ani o evoluție care poate fi împărțită în două etape. Prima, perioada 2017-2019, a fost o perioadă în care compania s-a stabilizat din punct de vedere cantitativ, prin focusarea pe aspectele calitative ale distribuției. A doua etapă cuprinde în genere anul 2020, când compania a trebuit să față provocărilor întâmpinate odată cu criza generată de pandemie.

Astfel, SIMBA INVEST și-a reorganizat rutele agenților, astfel încât vizitele să fie în funcție de necesitatea clientului, a reorganizat distribuția pentru a atinge randamentul maxim al spațiilor de depozitare, dar și al livrărilor, fără a neglija anumite aspecte legate de interdicții orare de acces, pe anumite zone sau program orar de recepție marfă impus de client.

Pentru SIMBA INVEST, anul 2020 a fost unul cu totul atipic, așa cum de altfel a fost și pentru alte industrii

În plus, s-a trecut la realizarea unui update consistent de hard și soft, atât pe serverul de lucru, cât și pe cel de back-up, s-a investit în achiziționarea pentru agenți a unor tablete de generație mai nouă și imprimante care să fie folosite pentru emiterea de chitanțe electronice.

Sistemul de distribuție, de la vizita agentului la client și până la livrarea mărfii a trebuit să fie adaptat măsurilor impuse de autorități pentru combaterea epidemiei de COVID-19. În perioada aprilie-mai, impactul negativ în business a fost ceva mai consistent, ulterior vânzările revenindu-și cât de cât la un nivel normal, dar sub prognozele companiei de la începutul anului.

Închiderea diviziei de HORECA

Impactul cel mai mare a fost pe segmentul HoReCa, care din păcate continuă și acum, SIMBA INVEST văzându-se nevoită să închidă efectiv această divizie. Cu toate aceastea, societatea s-a reorganizat foarte bine în funcție de piață și de restricțiile impuse de autorități, astfel încât să mențină vizitarea și aprovizionarea celor peste 13.000 de clienți lunari.

În prezent, SIMBA INVEST își menține aceeași zonă teritorială, respectiv 25 de județe, pe raza cărora se asigură distribuție cu forțe proprii, dar și cu 16 depozite care asigură logistica și distribuția necesară. Pe lângă aceste depozite, SIMBA INVEST a achiziționat un depozit frigorific în Bacău, necesar pentru derularea afacerii cu FRONERI ICE CREAM.

În prezent, SIMBA INVEST își menține aceeași zonă teritorială, respectiv 25 de județe, pe raza cărora se asigură distribuție cu forțe proprii, dar și cu 16 depozite, care asigură logistica și distribuția necesară

Compania deține și un punct de lucru în București care deservește rețelele internaționale, având colegi specializați în domeniu și un depozit de unde se asigură livrarea către platformele IKA.

„Partenerii de bază ai SIMBA INVEST SRL au rămas aceeași, cu unii dintre ei colaborând de peste 20 de ani. Fără a-i clasifica în vreun fel, aș aminti Mondelez, Kimberly Clark, JDE, Alexandrion Group, Nestle, Cramele Recaș, BDG, Froneri, Cotnari, Imperial Tabaco, Tchibo, Kandia și încă mulți alții, parteneri cu care ne mândrim și cu care facem performanță. Din cele peste 3.000 de articole în diferite gramaje și sortimente pe care le distribuim, în momentul de față ciocolata, cafeaua și scutecele pentru copii sunt în top produse vândute”, ne-a declarat Cătălin Tarcău, Director Operațiuni SIMBA INVEST.

Investiții în birouri, flotă și personal

Dacă în urmă cu câțiva ani compania intenționa să deschidă 3 hub-uri strategice regionale, acest proiect nu a fost continuat, analizele ulterioare, volumele de vânzări în creștere, precum și expansiunea rețelelor IKA nepermițând restrângerea extensivă a depozitelor logistice pentru a nu crea un delay mare între comandă și livrare.

În condițiile actuale sunt comenzi care sunt livrate în aceeași zi, în dorința de a fi extrem de receptivi față de clienți la situațiile de OOS generate de vânzări neașteptate. Cert este că anul viitor, în toamnă, SIMBA INVEST se va muta în casă nouă în Bacău, într-o clădire modernă, dar va beneficia și de un nou depozit generos, de circa 6.000 mp.

SIMBA INVEST monitorizează în permanență parcul auto și reacționează rapid atunci când situația o cere. Astfel, anual scoate din uz mașini vechi sau care suportă costuri mari de întreținere și le înlocuiește cu mașini noi, atât la nivelul forței de vânzări, cât și a mașinilor de livrare. În ultimii 3 ani au fost achiziționate un număr de 25 Dacia Dokker, 30 Dacia Logan, 15 Fiat Ducato și chiar luna trecută, un număr de 6 Iveco Daily, carosate, izotermate, climatizate și dotate cu lift. Până la sfârșitul anului viitor, societatea are în plan achiziția a unui total de 20 de autoutilitare, în funcție de nevoi, dotate cu sistem de răcire.

SIMBA INVEST monitorizează în permanență parcul auto și reacționează rapid atunci când situația o cere

În ceea ce privește personalul, în ultimii ani, numărul de angajați a rămas destul de constant, în jur de 500, însă îmbucurător este faptul că dinamica a fost redusă.

„Nu oferim beneficii extraordinare, ci ne menținem ca un angajator sigur și de încredere, oferind salariile exact în zilele stipulate în contractul colectiv de muncă și respectând perioadele de concediu de odihnă ale colegilor. Structura salarială a rămas aceeași, respectiv salariu de bază fix, tichete de masă și bonusuri în funcție de performanțele lunare. Considerăm că salariile sunt competitive pe segmentul pe care activăm. Continuăm tradiția ca de Paște și de Crăciun să oferim pachete generoase tuturor angajaților cu produse din portofoliul nostru”, a menționat Directorul de Operațiuni.

SIMBA INVEST și protecția mediului

Referitor la mediul înconjurător, activitatea SIMBA INVEST nu generează un impact direct asupra mediului, ci doar indirect prin deșeurile aferente mărfurilor comercializate, respectiv folie, cartoane și eventual sticlă. În acest sens, compania a semnat contracte la nivel de fiecare filială cu firme specializate care ridică aceste deșeuri, care au fost depozitate în prealabil în containere speciale.

„În această perioadă a pandemiei, din luna aprilie și până în prezent, am luat o serie de măsuri interne de protecție și de igienă, agregate cu măsurile impuse de oficialități. Am asigurat cantitățile necesare de măști, mănuși și dezinfectant pentru cele 16 depozite ale noastre, precum și un program de siguranță, atât la birou, cât și pe teren. Am conștientizat că trebuie să rămânem sănătoși pe baricade pentru a aproviziona clienții pe care îi deservim lunar”, precizează Cătălin Tarcău.

Performanțe financiare

An de an, la întâlnirile la nivel de top management, precum și cu partenerii companiei, sunt identificate cele mai bune măsuri care trebuie implementate astfel încât creșterea financiară a firmei să fie una sănătoasă, în concordanță cu piața și în respect față de cumpărători.

2019 a fost un an foarte bun, cu o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 16% față de 2018, fapt ce a permis companiei realizarea unor noi investiții în 2020. S-a investit în flota auto, s-a făcut upgrade total la serverele IT, s-au achiziționat tablete, laptop-uri, calculatoare și imprimante, un soft nou pentru resurse umane și salarizare, precum și telefoane smartphone și abonamente adecvate pentru middle management, pentru a interacționa instant cu bazele de date. Performanța realizată în 2020 a permis, de asemenea, acoperirea costurilor generate de pandemie – asigurarea de salarii în condiții de neperformanță, achiziția de echipament de protecție și igienizant sau asigurarea condițiilor pentru lucrul la domiciliu

2019 a fost un an foarte bun, cu o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 16% față de 2018, fapt ce a permis companiei realizarea unor noi investiții în 2020

Cu toate greutățile ivite pe parcursul anului 2020, compania și-a propus să mențină performanța din 2019, iar până acum cifrele sunt încurajatoare.

Simba Invest, un partener de încredere!

În 2018, SIMBA INVEST a creat imnul companiei Respect și Prietenie, al cărui mesaj motivează în permanență și dă încredere că la SIMBA INVEST „Viitorul sună bine!”. „Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât valorile companiei noastre sunt bazate pe respectul reciproc și dezvoltarea abilităților, asigurarea reciprocă a succesului, dedicarea în domeniul dezvoltării durabile a poziției de lider, inovație și efort continuu pentru a consolida motto-ul UN PARTENER DE ÎNCREDERE!”, a concluzionat Cătălin Tarcău, Director de Operațiuni SIMBA INVEST.

 

2 păreri la “SIMBA INVEST vizează o creștere din două cifre și în acest an

  1. Pingback: SIMBA INVEST vizează o creștere din două cifre și în acest an - Simba Invest

  2. Pingback: SIMBA INVEST vizează o creștere din două cifre și în acest an - Simba Invest

Comentariile nu sunt permise.