Sisteme de supraveghere Atu Tech.

Atu Tech: Afaceri în creștere

24.10.2019

Sisteme de supraveghere Atu Tech. Afacerile companiei au crescut cu 37% în primele nouă luni ale anului. Acestea au fost susținute de vânzările în creștere de sisteme de securitate marcă proprie, SAFER. În plus, piața locală de sisteme de securitate pentru casă va crește la 150 de milioane de lei, anul acesta.

Avansul pieței vine pe fondul cererii tot mai mari de astfel de echipamente și a dezvoltării segmentului rezidențial, potrivit estimărilor Atu Tech.

Atu Tech este cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri.

Sisteme de supraveghere Atu Tech. Cele mai vândute produse

În ultimul an, valoarea pieței de sisteme de securitate pentru casă a crescut cu aproximativ 20%. Ponderea cea mai mare o dețin categoriile:

  • supraveghere video
  • sisteme de alarmă
  • automatizări de porți

Piața echipamentelor de securitate pentru casă deține un potențial foarte mare de creștere, dacă este luat în calcul faptul că doar 18% dintre români au instalat un sistem de securitate.

Sisteme de supraveghere Atu Tech. Prevenție

Interesul este din ce în ce mai mare în sectorul rezidențial. Acest lucru se explică prin dorința de prevenție a acțiunilor răufăcătoare. Pe de altă parte, în zona corporate (office, retail, instituții publice etc.), echipamentele de securitate sunt necesare fie că sunt impuse de lege, fie că ușurează activitatea zilnică.

Sisteme de supraveghere Atu Tech. Principalele tendințe

„Românii își doresc tot mai mult sisteme de securitate all-in-one, care includ alarme, supraveghere video, detectoare de fum și de gaze, interfoane, automatizări, control acces etc., pentru că au înțeles necesitatea și avantajele pe care acestea le oferă. Clienții caută soluții integrate, digitalizate, mai multe produse și sisteme de tip Smart Home și un serviciu complet, care să includă și partea de instalare”, spune Sorin Felea, director Atu Tech (A2T.ro). „De asemenea, observăm o tendință relativ nouă: instalarea de sisteme de securitate în locuințele noi. Astfel, apartamentele din ansamblurile rezidențiale noi sunt, într-o proporție tot mai mare, protejate de sisteme de securitate de tip video și alarmă”, adaugă Sorin Felea.

Afacerile Atu Tech au depășit 31 milioane de lei

Afacerile Atu Tech au depășit 31 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2019. Nivelul este în creștere cu 37% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Factorii principali care au determinat avansul vânzărilor au fost cererea tot mai mare de echipamente de securitate și lansarea, la finalul lunii mai a acestui an, a noii game de camere de supraveghere și DVR-uri, SAFER, marcă proprie a Atu Tech.

Noua gamă de camere de supraveghere și DVR-uri SAFER beneficiază de o perioadă de garanție de trei ani, produsele fiind extrem de fiabile și ușor de utilizat, compatibile cu toate tehnologiile.

Citește și PRINT & SIGN 2019. Creştere de 20% a numărului de vizitatori

 

 

 

Citiți și despre: