Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Competiţie strânsă între antreprenorii debutanţi interesaţi de cei 44.000 euro oferiţi de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat prin programul Start-Up Nation. Astfel, dacă ediţia din 2017 a adus 19.297 de aplicanţi, ediţia 2018 a adunat 33.514 proiecte trimise spre evaluare.
“Mă bucur să văd că interesul pentru acest program a crescut semnificativ în raport cu ediţia 2017. Şi mai mult mă bucur să constat că zone mai puţin active antreprenorial se mişcă din ce în ce mai bine”, a declarat ministrul pentru Mediul de Afaceri Ştefan-Radu Oprea.
Peste 40% din aplicanţi sunt femei (mai exact, 14.675 – 43,79%).
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Proiecte depuse de tineri antreprenori
De asemenea, anul acesta 17.652 dintre antreprenori au sub 35 de ani (52,67%), 8.606 – între 36 și 45 de ani (25,68%) şi 7.256 dintre ei, peste 45 de ani (21,65%).
Per total, 13.374 planuri de afaceri au în vedere mediul rural (39,91%) şi 20.140, mediul urban (60,09%).
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Topul județelor cu cele mai multe proiecte
Cele mai multe aplicaţii au fost înregistrate la Agenţia Cluj (6.424 aplicaţii, reprezentând 19,16%).
Clasamentul este completat de:
- Ploieşti (5.851 planuri de afaceri, reprezentând 17,45%)
- Iaşi (4.533 aplicaţii – 13,53%)
- Timişoara (4.089 aplicaţii – 12,20%)
- Constanţa (4.311 aplicaţii – 12,87%)
- Craiova (3.419 – 10,20%)
- Târgu Mureş (2.249 – 6,71%)
- Braşov (1.899 – 5,67%)
- Bucureşti (739 aplicaţii – 2,21%)
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Județe depunctate
La actuala ediţie, Bucureştiul, Clujul şi Ilfovul au fost depunctate, fiind socotite zone dezvoltate antreprenorial, motiv pentru care numărul de aplicaţii, în cazul lor, a scăzut dramatic (Cluj: de la 2298 la 240, Ilfov: de la 789 la 207, Bucureşti: de la 2978 la 532). În restul judeţelor, cu excepţia Harghitei şi Covasnei (unde programul a suscitat un interes mediocru), interesul a crescut spectaculos, în special în Transilvania (Maramureş: de la 442 la 1394, Bistriţa: de la 319 la 1340, de pildă).
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Departajarea candidaților
Conform organizatorilor, o problemă o să fie legată de departajarea candidaţilor. Motivul este următorul: din totalul de 33.514 de aplicanţi, 32.152 au atins punctajul maxim de 100 de puncte.
Cele mai multe aplicaţii au vizat serviciile (62,46%). Acestea sunt urmate de producţie (37,32%) şi comerţ (0,12% – doar 40 de planuri).
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Locurile de muncă create
Cele mai multe proiecte depuse (68,06%) urmăresc crearea a trei sau patru joburi. Două joburi vizează 13,97% dintre aplicaţii şi 13,17% dintre ele, cinci joburi.
Start-Up Nation 2018 rezultate finale. Când se anunță câștigătorii?
Rezultatele proiectelor care vor primi finanțarea urmează să fie publicată peste câteva zile, pe site-ul www.aippimm.ro.
În cazul în care punctajele sunt egale, vor interveni alte criterii de departajare, precum:
- numărul de joburi create
- angajarea de persoane defavorizate, absolvenţi de după 2012 sau şomeri
- valoarea echipamentelor tehnologice (din valoarea totală a proiectului)
- data şi ora înscrierii în program.
Citește și Yola Residence București, un nou proiect rezidențial în vestul Capitalei