Stiri: Sanatate

stil de viata sanatos

Stil de viață sănătos. Cele mai dăunătoare alimente pentru sănătate

19.04.2019

Stil de viață sănătos. Femeile sub 30 de ani reprezintă categoria cea mai interesată de un stil de viață sănătos, conform alimenteSpeciale.ro, care a realizat un studiu care dezvăluie ce înțeleg românii printr-un stil de viață sănătos.

Printre produsele cele mai dăunătoare sănătății se numără cele care conțin zahăr și produse cu grăsimi saturate și colesterol.

“O primă concluzie interesantă pe care o putem desprinde din rezultatul sondajului este faptul că femeile de până în 30 de ani reprezintă categoria cea mai interesată de un stil de viață sănătos. Dacă în ceea ce privește sexul persoanelor interesate de acest subiect (92.2% femei) nu suntem absolut deloc surprinși, în ceea ce privește vârsta acestora, surpriza este nu doar mare, cât și una extrem de îmbucurătoare, a declarat Maria Martac, director general al AlimenteSpeciale.ro.

Stil de viață sănătos. Tinerii, mai atenți la sănătatea lor

Conform acestuia, nu mai puțin de 71.4% dintre persoanele care au ales să participe la sondaj sunt persoane de până în 30 de ani. Acest lucru înseamnă că, din fericire, tinerii devin din ce în ce mai conștienți că un stil de viață sănătos este deosebit de important. Dintre aceștia, 42.1% sunt de părere că momentan urmează un stil de viață sănătos. Totodată, 57.9% sunt de părere că deocamdată nu se pot încadra în această categorie și că mai au nevoie de schimbări ale stilului actual de viață.

Stil de viață sănătos. Cel mai important aspect

În ceea ce privește aspectele esențiale unui stil de viață sănătos, cei mai mulți dintre respondenți (89.1%) au indicat alimentația ca fiind factorul cel mai important.

Alți factori determinați pentru un stil de viață sănătos:

  • mișcarea (70.6%)
  • somnul (54.4%)
  • managementul stresului (43.1%)
  • socializarea (20.7%)

Stil de viață sănătos. Alimentația și mâncarea

“Evident că alimentația și mișcarea reprezintă aspecte extrem de importante, efectiv indispensabile, pentru sănătatea noastră. În plus, însă, și ceilalți factori, somnul, managementul stresului și socializarea, pot avea o contribuție deosebită pentru starea de sănătate și nu trebuie, în niciun caz, să fie ignorați sau subestimați. Spre exemplu, cercetările întreprinse în ultimii ani au concluzionat că un somn de calitate, odihnitor și suficient ca perioadă de timp, este cu mult mai important pentru organism decât se credea. De altfel, voci importante ale lumii științifice susțin că somnul poate fi la fel de important pentru sănătate precum este alimentația”, a subliniat reprezentanta AlimenteSpeciale.ro.

Ce mănâncă persoanele interesate de un stil de viață sănătos?

Produsele care nu lipsesc din dieta zilnică a persoanelor interesate de un stil de viață sănătos sunt, în ordinea indicată de cei mai mulți respondenți:

  • fructele și legumele (63.7%)
  • cerealele (51.7%)
  • carnea (40.8%)
  • lactatele (34.5%)
  • leguminoasele (23.5%)
  • peștele (7.3%)

Stil de viață sănătos. Recomandările specialiștilor în nutriție

“Dacă este să ținem cont de recomandările actuale ale specialiștilor în nutriție și de rezultatele celor mai noi și importante studii realizate în domeniu, nu putem discuta de o alimentație sănătoasă în lipsa unui consum zilnic de fructe și legume (în special legume). De aceea, luând în considerare partea plină a paharului, putem aprecia datele rezultate destul de încurajatoare – mă refer în special la consumul relativ crescut de fructe și legume, dar și la diminuarea aportului de carne și lactate din dieta zilnică. În orice caz, este interesant de observat modul în care vor evolua aceste date și în viitoarele cercetări pe care intenționăm să le întreprindem”, a declarat Maria Martac.

Stil de viață sănătos. Alimente bio și neprocesate

Întrebați cu privire la ceea ce presupune, în principal, o alimentație sănătoasă, participanții la studiul realizat de AlimenteSpeciale.ro au indicat consumul de preparate gătite în casă din ingrediente integrale (63.4%), alimente bio (organice) (45.2%), alimente neprocesate (43.6%), alimente provenite din agricultura locală (35.5%), hrană predominant vegetariană (vegană) (25.1%) sau hrană compusă în principal din produse de origine animală (carne, ouă și lactate) (23.2%).

Stil de viață sănătos. Care sunt alimentele considerate a fi cele mai nesănătoase?

Persoanele interesate de un stil de viață sănătos consideră că cele mai dăunătoare alimente pentru sănătate sunt:

  • zahărul (78.2%)
  • produsele care conțin grăsimi saturate și colesterol (62.7%),
  • fructele și legumele tratate cu pesticide (38.4%)
  • cerealele rafinate (35.4%)
  • carnea și lactatele provenite din ferme industriale (26.8%)
  • uleiurile vegetale industriale (21.5%)
  • cerealele care conțin gluten (8.8%)
  • produsele de origine animală (7.3%).

“Se poate observa faptul că, în privința pericolelor pe care le implică consumul de zahăr, oamenii sunt bine informați. Pe de altă parte, din păcate, cerealele rafinate, care au aceleași efecte negative asupra organismului ca zahărul, sunt indicate de prea puțini respondenți ca fiind dăunătoare. De asemenea, mii de studii realizate în ultimii ani arată că uleiurile vegetale industriale (floarea-soarelui, soia, rapiță) sunt extrem de dăunătoare sănătății, acestea fiind grăsimile care ar trebui eliminate, în primul rând, din dietă. Cu toate acestea, oamenii continuă să creadă teoria emisă în urmă cu 50 de ani, conform căreia grăsimile saturate și colesterolul ar fi dăunătoare, deși aceastea s-au dovedit a fi, în realitate, inofensive și, dimpotrivă, chiar folositoare organismului. Cred, cu tărie, că este nevoie ca publicul să fie bine informat, în concordanță cu descoperirile științifice ale zilelor noastre”, a mai declarat Maria Martac.

În ceea ce privește alimentele la care respondenții ar renunța cu cea mai mare greutate, rezultatele sondajului indică, în ordine:

  • zahărul (29.3%)
  • cafeaua (19.2%)
  • carnea (19.1%)
  • pâinea și alte produse făinoase (18.1%)
  • lactatele (10.9%)

Citește și Anunț important privind construcția Spitalului Regional de Urgență Iași