- TOATE CATEGORIILE 25943
- ACTUALITATE 2
- AGRICULTURĂ 1719
- COMPANII 4874
- CONSTRUCȚII 1650
- DIVERSE 3
- ECONOMIE 2061
- ENERGIE 1304
- FINANȚE 3523
- IT&C 1705
- LOGISTICĂ 2451
- RETAIL 2262
- SĂNĂTATE 2009
- SOCIAL 2573
ȘTIRE:Energie
Angajamentele propuse de Premier Energy pentru a prelua Distribuție Energie Oltenia
Angajamente Premier Energy. Consiliul Concurenței supune dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Premier Energy PLC pentru a înlătura îngrijorările concurențiale identificate în contextul preluării Distribuție Energie Oltenia (DEO).
Principala îngrijorare a autorității de concurență este legată de faptul că odată cu integrarea verticală, noua entitatea ar putea utiliza avantajele informaționale și operaționale conferite de controlul asupra DEO, reducând posibilitatea efectivă a furnizorilor concurenți de a atrage sau păstra clienți și, prin urmare, putând slăbi presiunea concurențială exercitată asupra furnizorului afiliat.
Măsuri comportamentale
Pentru a elimina aceste îngrijorări, Premier Energy a propus o serie de măsuri comportamentale, care ar urma să fie aplicate pe o perioadă de 24 de luni de la autorizarea tranzacției.
Astfel, măsurile propuse se referă la relația cu clienții și activitățile de retenție a acestora, utilizarea informațiilor comerciale sensibile, precum și asigurarea unui tratament nediscriminatoriu al furnizorilor de energie electrică.
În acest sens, angajamentele urmăresc menținerea rolului strict tehnic al operatorului de distribuție în procesul de schimbare a furnizorului, asigurarea accesului în condiții egale la interfața API, precum și dizolvarea societății de servicii comune Evryo Power.
În cazul în care angajamentele vor fi acceptate, Consiliul Concurenței va monitoriza respectarea obligațiilor asumate, iar companiile implicate vor transmite periodic rapoarte privind implementarea măsurilor.

