Sari la conținut
Media Kit
luni 20:02:52 19 octombrie 2026

ȘTIRE:

Taxe 2026

Ministerul Finanțelor a demarat acordarea bonificațiilor de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp impozitele

TRIMITE CĂTRE

Bonificații impozite. Ministerul Finanțelor anunță demararea procesului de acordare a bonificațiilor de 3% pentru contribuabilii mici și mijlocii care și-au îndeplinit la timp obligațiile fiscale aferente anului fiscal 2024.

Au fost generate în Spațiul Privat Virtual (SPV) 151.150 de decizii de acordare a bonificației de 3%, aplicabile impozitului pe profit anual și impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, aferente anului fiscal 2024. Valoarea totală a bonificațiilor acordate este de 160.155.998 lei.

Ce spune ministrul Finanțe?

„Prin acordarea acestor bonificații, transmitem un mesaj aşteptat, cu siguranțǎ, de mediul de afaceri onest: respectarea regulilor este recunoscută și recompensată. Contribuabilii care își declară corect și la timp obligațiile și își plătesc taxele beneficiază de un tratament fiscal echitabil și predictibil. Este un pas în direcția unui parteneriat corect între stat și mediul de business, bazat pe responsabilitate și disciplină fiscală”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Bonificațiile pot fi utilizate pentru compensarea obligațiilor fiscale datorate, cu condiția ca firmele să fi depus toate declarațiile, să fi plătit la timp impozitele aferente anului 2024 și să nu aibă alte datorii fiscale restante.

Ministerul Finanțelor va continua, în perioada următoare, procesul de acordare a bonificațiilor și pentru celelalte categorii de contribuabili eligibili, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Citește și Titlurile de stat Tezaur vor continua și în luna decembrie 2025 

TRIMITE CĂTRE

ARTICOLE RECOMANDATE

PARTENERIATE MEDIA