- TOATE CATEGORIILE 25913
- ACTUALITATE 2
- AGRICULTURĂ 1717
- COMPANII 4864
- CONSTRUCȚII 1650
- DIVERSE 2
- ECONOMIE 2061
- ENERGIE 1299
- FINANȚE 3518
- IT&C 1702
- LOGISTICĂ 2450
- RETAIL 2262
- SĂNĂTATE 2008
- SOCIAL 2571
ȘTIRE:Finanțe
Piața pensiilor private din România, evoluție solidă
Piața pensiilor private din România și-a continuat evoluția solidă în primul semestru al anului 2026, activele totale administrate de fondurile de pensii private ajungând la 246,2 miliarde de lei la finalul lunii iunie, în creștere cu 39% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Raportate la Produsul Intern Brut, activele totale ale sistemului de pensii private reprezentau 12,35% din PIB la 30 iunie 2026, confirmând consolidarea rolului acestui sector în arhitectura financiară a României.
Active în valoare de 237,4 miliarde de lei
Fondurile de pensii administrate privat, aferente Pilonului II, cumulau active în valoare de 237,4 miliarde de lei, cu 39% peste nivelul înregistrat în luna iunie 2025. În cazul fondurilor de pensii facultative, aferente Pilonului III, valoarea activelor a ajuns la 8,78 miliarde de lei, marcând o creștere anuală de 40%.
La finalul primului semestru din 2026, cele 17 fonduri de pensii private aveau înscriși, cumulat, 9,64 milioane de participanți, față de 9,46 milioane la sfârșitul anului 2025.
8,54 milioane de participanți
În sistemul pensiilor administrate privat erau înregistrați 8,54 milioane de participanți, comparativ cu 8,46 milioane de persoane în decembrie 2025. Totodată, numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la aproximativ 1,1 milioane, în creștere față de nivelul de 999.000 înregistrat la finalul anului precedent.
Politica investițională a fondurilor de pensii private a rămas concentrată în principal asupra pieței financiare locale și a instrumentelor cu profil investițional prudent. În primele șase luni ale anului, 67% din active erau plasate în instrumente cu venit fix, în timp ce 29% din active erau investite în acțiuni.
Instrumente financiare
Instrumentele financiare tranzacționate pe piețele financiare sunt evaluate prin marcare la piață, indiferent de perioada pentru care acestea sunt prevăzute a fi păstrate în portofoliile fondurilor. În consecință, evoluția valorii unitare a activului net poate reflecta, pe termen scurt, episoadele de volatilitate ale piețelor financiare.
Caracterul investițional al sistemului de pensii private trebuie însă analizat prin prisma orizontului său de timp. Fondurile de pensii private operează cu un orizont investițional de lungă durată, iar evoluțiile din ultimii ani au evidențiat capacitatea sistemului de a traversa perioade de volatilitate și șocuri financiare, menținând o structură investițională diversificată și un profil prudent de administrare a activelor.
Creșterea activelor administrate, extinderea continuă a numărului de participanți și menținerea unei ponderi semnificative a investițiilor pe piața locală consolidează rolul fondurilor de pensii private atât în constituirea resurselor financiare pentru perioada de pensionare, cât și în finanțarea pe termen lung a economiei românești.
Citește și Câți bani alocă românii pentru vacanțele din acest an?

