Sari la conținut
Media Kit
marți 12:58:00 13 octombrie 2026

ȘTIRE:

Concluzii Supply Chain & Logistics Forum 2026.

Principalele concluzii ale ediției „Supply Chain & Logistics Forum” de la București

TRIMITE CĂTRE

Concluzii Supply Chain & Logistics Forum 2026. Lideri și practicieni ai industriei s-au reunit, pe 25 septembrie 2026, la JW Marriott Grand Hotel din București, unde a avut loc o nouă ediție a evenimentului „Supply Chain & Logistics Forum”. Evenimentul a adus pe scenă 20 de speakeri români și internaționali, ce au analizat bunele practici și strategiile care redefinesc supply chain-ul și logistica din România, într-un context definit de numeroase provocări. Totodată, ei au privit spre viitor, atât din punct de vedere al competențelor necesare și al redefinirii funcției de specialist în domeniu, cât și din punct de vedere al digitalizării depozitelor și folosirii AI-ului în eficientizarea lanțurilor de aprovizionare.

Invitați speciali

Invitați speciali ai ediției au fost:

• Torsten Becker, Supply Chain Management Professor la SRH University of Applied Sciences din Berlin, cu peste 30 de ani de experiență în consultanță.

• James Lisica, lider global cu 10 ani de experiență ca director de cercetare la Gartner și alți 25 în organizații globale complexe de supply chain.

„Dacă ne gândim la lanțurile de aprovizionare, nu putem analiza viitorul acestora fără să înțelegem de unde am plecat. Industria a trecut printr-o transformare radicală în ultimii 20 de ani. Lanțurile de aprovizionare au rămas neschimbate timp de sute de ani. În ultimii 5 ani, accentul a fost pus pe tranziția către lanțuri de aprovizionare etice. Dintr-odată, nu a mai fost suficient să fii cel mai mare sau cel mai interconectat, ci trebuie să fii și etic în ceea ce privește modul de operare – vorbim și de aprovizionarea etică, de reducerea amprentei de carbon, despre producție sustenabilă; toate aceste lucruri au devenit extrem de importante pentru piață.
Lanțurile de aprovizionare au evoluat ca urmare a trei mari revoluții, iar astăzi ne aflăm în pragul următoarei mari schimbări. Ceea ce vedeți în întreaga lume acum este o fragmentare a comerțului. Oriunde te uiți, există războaie politice, războaie tarifare. Se observă o mutare a atenției de la nivel global la nivel local. Companiile își reconfigurează rețelele pentru a se pregăti pentru viitor, iar acest lucru afectează substanțial lanțurile globale de aprovizionare. Dacă ne gândim la volatilitatea economică, nu contează pe ce piață activezi în acest moment. Consumatorii se confruntă cu dificultăți, prețurile cresc. Este o provocare, iar lanțurile de aprovizionare au soluțiile pentru a o rezolva. Schimbările climatice rămân pe ordinea de zi, în special în Europa. Tot mai multe guverne încep să pună presiune pentru atingerea țintelor de reducere a emisiilor de carbon și, în cele din urmă, va trebui să plătești dacă nu ești un bun cetățean în raport cu mediul. Lanțurile de aprovizionare va trebui să evolueze pe măsură ce mergem înainte.Ceea ce vă pot spune cu certitudine este că lanțurile de aprovizionare se adaptează rapid. Ceea ce cred că au înțeles liderii din domeniul lanțului de aprovizionare este că trebuie să îmbrățișeze incertitudinea și inovarea și că trebuie să acționeze rapid”, a spus James Lisica în prezentarea sa.

Care este eficiența reală a digitalizării

„Dacă procesul nu funcționează, niciun sistem IT nu îl va rezolva. Întrebarea mea cheie, la care ar trebui să vă răspundeți singuri, este: care este eficiența reală a digitalizării? Am discutat cu mulți oameni care trec de la o versiune veche de SAP la una nouă. Care este rentabilitatea investiției după 2 ani în care echipa a fost ruptă din ritmul ei obișnuit de lucru? Cheltuiești mulți bani, depui un efort uriaș, ți se promit costuri mai mici de mentenanță, dar întrebarea mea rămâne: care este rezultatul concret de business? Ce obținem, de fapt? Înainte să vorbim despre inteligența artificială, vă recomand să reparați procesele. Avem nevoie de o strategie. Ce înseamnă strategie și ce înseamnă execuție? Pentru mine, strategia înseamnă să definești viitorul, să analizezi ce intră, ce iese și care este performanța întregului ansamblu. Lanțul de aprovizionare funcționează bine doar atunci când întregul sistem funcționează bine. Execuția presupune ca fiecare să își îndeplinească sarcinile exact așa cum au fost concepute în plan. De cele mai multe ori, chiar și în faza de execuție, oamenii reacționează punctual: «Comanda asta a întârziat astăzi, ce mă fac?». Strategia lanțului de aprovizionare abordează altfel problema: «Ce facem ca să eliminăm complet întârzierile comenzilor?». Întrebarea este mereu aceeași: când aveți o problemă în lanțul de aprovizionare, ea apare din lipsa unei strategii sau din cauza unei execuții defectuoase? Dacă aveți mai mulți oameni care vă gestionează lanțul de aprovizionare, puneți-i pe toți într-o sală, dați-le câte o foaie A4 și un pix și rugați-i să scrie care este obiectivul lanțului vostru de aprovizionare. Dacă toată lumea scrie același lucru, felicitări! Dar nu veți obține niciodată asta, pentru că fiecare are o viziune diferită”, a explicat Torsten Becker în intervenția sa.

Prima sesiune

Alexandru Sasarean, General Manager, Westernacher România, a deschis prima sesiune a evenimentului vorbind despre importanța inovațiilor în supply chain.

„Inovația presupune transformarea unei idei în ceva nou. Așadar, dacă este o inovație autentică, aceasta ar trebuie să definească valoarea, să ducă la niște rezultate. Abordarea noastră este puțin mai diferită și este garantată anii de existență – avem multă experiență în industrie, avem sunt soluții personalizate. Oferim servicii de consultanță de la A la Z pentru proiecte de succes. Ce e un proiect de succes? Pentru noi, este atunci când clienții pot crește și pot prospera. Strategia noastră este bazată pe câțiva piloni: trebuie să existe o valoare în ceea ce facem și o colaborare bazată pe încredere. Trebuie să nu existe limite, să putem face dezvoltări fără restricții. Dacă ne uităm la companie ca la un ansamblu, o putem structura modular, în building blocks. Fiecare bloc funcționează în baza unor soluții. Astfel, putem urmări ce modificare la o soluție poate să aducă perturbări sau îmbunătățiri la imaginea de ansamblu. Este important să existe îmbunătățiri după ce lucrăm la un proiect, ca liderii să rămână ancorați după implementare”, a spus el.

Importanța leadership-ului în supply chain

A urmat Daniel Enache, Director Aftersales Supply Chain Central Europe, Dacia, care a vorbit despre importanța leadership-ului în supply chain.

„În ultimii ani, am auzit foarte multe persoane vorbind despre faptul că industria auto se transformă, este în impas. Industria auto, de când s-a inventat, se transformă, evoluează și continuă să fie o industrie care vine cu inovație. Ca să fie sustenabil, liderul de supply chain ar trebui să se uite la oameni, pentru că ei aduc performanța. Vin noile generații, care sunt foarte diferite de modul în care suntem noi obișnuiți să lucrăm, astfel că liderii trebuie să fie din ce în ce mai adaptabili. Este, totodată, foarte important să ne cunoaștem clienții – ei se mută foarte repede de la un produs la altul, de la un furnizor la altul, astfel că e important să menținem o colaborare cu ei. În această relație, contează ca lucrurile să fie foarte bine definite și să existe indicatori comuni, astfel încât relația să nu fie pur tranzacțională, ci o relație de creștere reciprocă. O altă zonă de focus este cea a operațiunilor, care poate fi o zonă creatoare sau distrugătoare de valoare. Vom avea succes cu toții în supply chain când ne înțelegem colaboratorii, când ne conectăm cu clienții noștri, când construim relații de încredere cu partenerii și să generăm valoare prin operațiunile pe care le dezvoltăm.”

Folosirea inteligenței artificiale în optimizare

În continuare, Miruna Rad, Supply Chain Business Unit Manager, Eastern Europe, Manhattan Associates, a vorbit despre folosirea inteligenței artificiale în optimizare.

„Astăzi voi vorbi despre unificare și beneficiile pe care le aduce o platformă unificată pe întreg lanțul de producție. În 2006, trei dispozitive erau foarte populare printre noi: telefonul Nokia, iPod-ul și modemul. Foloseam trei echipamente complet diferite pentru lucrurile care ne făceau plăcere. Asta până când Steve Jobs s-a gândit să unifice cele trei echipamente într-unul singur, cât să putem face cele trei lucruri în același timp ușor, rapid, fără transfer de date. Aceste experiențe aduc un mare beneficiu – în momentul în care avem totul facil, unitar, pe aceeași platformă, câștigăm timp și avem un mai mare control. Dacă nu suntem suficient de inovatori, curajoși și deschiși putem pierde sau putem fi depășiți. Ne aflăm la aproape 20 de ani de la lansarea iPhone și, în majoritatea companiilor de astăzi, folosim sisteme fragmentate. Avem un sistem software pentru WMS, alt sistem pentru TMS. O altă aplicație pentru optimizarea forței de muncă și, de ce nu, alta pentru optimizarea spațiului. Ce provocări aduce o situație în care avem foarte multe sisteme în cadrul companiilor noastre? Soluțiile trebuie permanent upgradate, ceea ce necesită un număr ridicat de resurse, costuri. Atunci când avem o platformă cu toate funcționalitățile, poate răspunde în mod automat, fără o intervenție manuală. Este o soluție scalabilă, pe care o puteți implementa fără să întrerupeți activitatea. În supply chain, AI-ul nu vine să înlocuiască omul. AI vine să ne ajute, să ne optimizeze procesele, să găsească mai rapid răspunsuri și să ne deblocheze atunci când ceva este urgent”, a punctat ea.

Soluțiile logistice inovatoare pot stimula creșterea

Reprezentanții GXO, Michał Świąder, Business Unit Director Warehousing România și Daniel Pavel, Site Manager au vorbit despre modul în care soluțiile logistice inovatoare pot stimula creșterea în eCommerce.

„Observăm că eCommerce-ul crește tot mai mult, iar pentru noi, în Europa, acest segment este al doilea ca mărime. De asemenea, previziunile pentru următorii 5 ani, până în 2030, arată că sectorul eCommerce va crește într-un ritm de 6% până la 8% pe an. Odată ce avem o imagine predictivă asupra pieței, suntem în măsură să susținem creșterea clientului. Vom vedea acest lucru în studiul de caz pe care îl prezentăm, mai exact faptul că am reușit să anticipăm anumite aspecte care erau foarte greu de prevăzut pentru clienți, în special la lansarea pe noi piețe. Totodată, datorită amplitudinii proiectului, am reușit să optimizăm costurile. În 2023, operam în Polonia pentru Trendyol doar servicii de depozitare – câteva palete cu stocuri din afara sezonului pe timpul iernii. Investind în această relație, am început, pas cu pas, să oferim și alte servicii, cum ar fi gestionarea retururilor, iar apoi am configurat o mică operațiune de fulfillment. În 2024, Trendyol a decis să se lanseze pe piața din România și ne-a vrut ca parteneri pentru a analiza dacă merită să dezvoltăm operațiunile aici, în România. La acel moment, ne-am dat seama că va fi un parcurs foarte provocator, deoarece structura lor logistică de atunci consta în mai multe depozite în Turcia și un centru de fulfillment în Polonia”, a spus Michał Świąder

Panel de dezbatere

A urmat primul panel din cadrul evenimentului, ce i-a avut ca invitați pe: Andreea Mureșeanu (Selgros, ARILOG), Anca Popa (Sphera Franchise Group), Emilian Dinică (PepsiCo Greater Balkans), Cosmin Băroiu (Mantis România, Polonia și Țările Baltice), Andrei Marian (CTP România) și Lucian Opriș (Colliers România).

„Avem un stoc de 8.3 milioane mp depozit și industrial clasă A astăzi. Ne așteptăm să închidem anul cu 8.8 milioane, însemnând 500.000 mp. Costul cu forța de muncă locală este cu mult sub ceea ce practică Polonia sau alte țări din regiune, mai puțin Bulgaria. Într-o fabrică de 10.000, 20.000, 30.000 mp, dacă automatizarea este abundentă, mai ai angajați 100 de oameni. Astfel, un cost cu personalul nu mai face foarte mare diferență dacă o deschizi mai aproape de beneficiarul tău. Automatizarea excesivă nu lucrează neapărat în favoarea manufacturing-ului practicat în România. Vedem, totodată, o reducere a avântului investițiilor în ceea ce privește ESG. Sunt în continuare mandatorii, primești finanțare. Dacă totul a plecat dintr-o zonă foarte bună la un moment, și toate companiile doreau să devină etice și erau foarte atente la standardele ESG, acum, pentru că tuturor le este mai greu, business-urile care sunt mai etice au de concurat cu business-uri care nu se conformează și care produc mai repede. ESG nu mai este foarte sus în lista priorităților clienților, ci mai degrabă a devenit ceva nice-to-have. Viteza a scăzut”, a spus Lucian Opriș, of Special Projects for Medical & Education | Director of Office, Industrial & Logistics, Colliers Romania.

Valorile intrinsece ale României

Andrei Marian, Business Development Director, CTP România, intervenit precizând: „Cred că valorile intrinsece ale României sunt încă acolo – localizarea geografică, mentalitatea oamenilor, suntem orientați către Vest, vorbim limba engleză, suntem muncitori. Însă, în ultimul timp, instabilitatea politică și economică face investitorii străini să plece, ne face mai puțin atractivi, iar companiile pun investițiile pe pauză. Se vede și în consum. Observăm în tranzacțiile imobiliare că o mare parte dintre ele sunt cu capital autohton acum. Va mai dura până când se vor mai liniști apele. Ca să te poți finanța, trebuie să ai certificări de sustenabilitate. Noi ne uităm la produsul nostru în mod holistic – ne uităm la toți banii care ies din buzunarul clientului, nu doar chirie și service charge, dar și la costurile cu energia, de exemplu. Punem panouri solare și/sau baterii pe clădire, chiriașul închiriază echipamentul de la noi la un preț fix, nu mai are fluctuații, iar prețul este mult mai mic ca în piață. Putem oferi și stabilitate și energie verde și predictibilitate. Trebuie să avem o clădire care să se adapteze nevoilor ce apar.”

Provocările ce au apărut în 2026

În continuare, Andreea Mureșeanu, Head of Distribution & Logistics, Selgros Romania, Vicepreședinte Asociatia ARILOG, a vorbit despre provocările ce au apărut în 2026, precizând: „Din perspectiva noastră, provocarea cea mai mare a fost din partea clienților, pornind de la cerințele lor. Știm că toată lumea a fost și este în presiune, datorită contextului geopolitic. Pe zona de distribuție, clienții noștri au avut cerințe mult mai specifice, mult mai atipice, ceea ce ne-a provocat în ceea ce privește flexibilitatea, dar și în încercarea de a menține costurile, eficiența. Anul acesta a fost cel mai puțin despre standardizare. Este important, la nivel de organizație, să identificăm mai întâi care sunt abilitățile sau lucrurile complementare între oameni și mașini și să le punem la lucru împreună. Dacă avem datele, le putem da apoi unui agent să facă analiză, însă alegerea, responsabilitatea, este necesar să rămână la om. Încrederea oamenilor de a îmbrățișa tehnologia nu o poate da AI-ul, ci tot un om ajută în acest proces. AI-ul ține și de cultura organizației – este important ca oamenii care promovează să ajungă în cadrul organizației în change management. Acest parteneriat este esențial.”

Importanța resursei umane

Anca Popa, Group Supply Chain Director, Sphera Franchise Group, a subliniat, la rândul său, importanța resursei umane și necesitatea de a investi în pregătirea echipelor pentru procesele de transformare.

„Pentru noi, anul acesta a fost unul atipic și, cu siguranță, managementul schimbării a fost topicul principal, astfel încât să ne adaptăm continuu și cu o viteză mai mare decât se schimbă contextul. Toată această piață volatilă, cu presiune asupra costurilor și eficienței operaționale, ne-a forțat să căutăm soluții, să optimizăm, să digitalizăm și să aducem competențele necesare în cadrul companiei pentru a lua decizii mai rapid decât se schimbă contextul. Acest lucru nu a fost foarte ușor. Aș zice că digitalizarea a fost o direcție foarte importantă pentru noi și, cumva, să schimbăm mentalitatea în organizație, astfel încât oamenii să o adopte ca pe un prieten, nu ca pe o competiție. Dincolo de tehnologie, vorbim și de resursa umană – este foarte important să schimbăm mentalitatea în cadrul organizației. Pentru noi, a fost o provocare să facem oamenii să lucreze alături de algoritmi și roboți, să înțeleagă că vor câștiga timp pentru activități cu valoare adăugată, să poată lua decizii mai rapid și să își folosească timpul mai eficient. Zona de rezistență la schimbare a fost elementul cu un impact semnificativ. Am alocat multe resurse pentru a convinge oamenii și a schimba mentalitatea”, a explicat ea.

A doua sesiune

Stelian Ciorogariu, Regional Manager CEE, Slimstock, a deschis a doua sesiune vorbind despre integrarea inteligenței artificiale în ecosistemul sistemelor de planificare – de la filosofie la funcționalități de produs.

„AI-ul nu este o poveste a zilelor noastre, ci este în construcție de 90 de ani. Am trecut de la optimizare la automatizare, la predicție și, astăzi, la decizie. AI nu înseamnă doar automatizarea sarcinilor, ci înseamnă să luăm decizii mai bune în cunoștință de cauză. Când spunem AI, nu ne referim doar la un chatbot, ci vorbim despre o serie de algoritmi care ajung la o decizie – toată lumea este preocupată de cum să definim mai liber granițele acestei execuții. Sunt de părere că AI-ul nu va înlocui oamenii, dar oamenii cu AI îi vor depăși pe cei fără.

Veți vedea AI-ul deja atașat la sistemele pe care le aveți sau le veți avea integrate. Pe tot parcursul, de la machine learning la optimizări de promoții, de la optimizări de prețuri și până la a avea analize de date, toată această parte este din ce în ce mai integrată în aplicațiile pe care le folosim zilnic și aduce tot mai multă valoare. Ne aflăm într-un moment în care AI-ul recomandă ce ar trebui să facem, iar expertul decide, însă în viitor vom ajunge ca AI-ul să facă și noi să îi indicăm doar excepțiile. AI-ul nu va înlocui oamenii, însă cei cu AI îi vor depăși pe cei fără.

Schimbarea aceasta implică să muncim și să livrăm rezultate mai bune cu aceiași oameni, să avem o viteză de reacție mai mare, mai multă profunzime și mai multă acoperire. Astfel, trebuie să protejăm oamenii care au gândire critică, care au abilitatea de a lua decizii în incertitudine. Trebuie să dezvoltăm skill-uri care nu existau acum trei ani. Spiritul de echipă, partea de storytelling, calitatea umană, adaptabilitatea, gândirea analitică vor rezista în orice eră”, a explicat el.

Eficientizarea depozitelor

A urmat Mihai Pătru, Consultant Intralogistică, Kardex, ce a vorbit despre eficientizarea depozitelor prin extinderea lor pe verticală: „Echipamentele noastre sunt flexibile, scalabile, modulare, conectate între ele într-o singură platformă, astfel încât să putem optimiza. Echipamentele sunt produse în Germania, iar în ultimii ani am dezvoltat și un showroom virtual, astfel încât companiile să poată înțelege mai ușor cum pot funcționa sistemele în locația lor. Totul pleacă de la o soluție clasică, unde mult din spațiul pe verticală este pierdut. Avem ca scop să eliminăm erorile, să creștem productivitatea, să creștem siguranța și modul de lucru în depozit. Trebuie să luăm în considerare și componenta software – ne putem integra cu orice sistem WMS. Dacă discutăm despre soluții hardware și software, trebuie să oferim sprijin pe întreg parcursul și ciclu de viață al sistemelor. Oferim contracte de service, suport remote, cereri de schimb, consultanță operațională, atunci când este nevoie. În România am început să implementăm încă de 2018, iar în momentul de față avem peste 600 de clienți. Dacă vorbim de proiecte noi, totul pleacă de la o idee și trebuie luate în considerare toate aspectele, iar dacă avem datele concrete durează minim 6 luni pentru a face implementările.”

Panel de dezbatere

A urmat un panel moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Steluța Creangă (Efes Moldova), Victor Ciocan (Sezamo și Kifli.hu), Daniel Enache (Dacia), Valentin Roșu (Park Lane Developments) și Mirela Scărlătescu (Inner Land).

Lipsa de predictibilitate în supply chain a devenit o normalitate, au fost de acord invitații panelului.

În acest context, Steluța Creangă, Logistic Planning and Procurement Director, Efes Moldova, a precizat: „Nu mai putem trata volatilitatea ca pe o excepție, astăzi. Cel mai mare risc pentru supply chain ar fi să continuăm să construim departamentele pentru o lume predictibilă. Este foarte important să ne adaptăm foarte repede și să găsim alternative. Legat de AI, întrebarea este unde trebuie aplicat și ce aduce implementarea. S-a vorbit foarte mult despre AI. Ce avem noi deja implementat sunt RPA-urile, pentru procesele repetitive. Un alt domeniu este forecast-ul – pentru a avea un forecast cât mai bun avem nevoie de date colectate, structurate și integrate pe întreg lanțul de distribuție. Când ai structura necesară, ajungi să beneficiezi foarte mult de AI în acest palier. Toate aceste implementări trebuie să vină în paralel cu training-ul și cu necesitatea de a dezvolta resursa umană, într-o manieră diferențiată și personalizată. În viitor, cei mai valoroși oameni în supply chain vor sta cu un picior în operațiune și cu unul în tehnologie.”

Workshop-ul „Evaluarea capabilității lanțului de aprovizionare digital”,

Ultima parte a evenimentului a fost dedicată workshop-ului „Evaluarea capabilității lanțului de aprovizionare digital”, susținut de James Lisica.

El a prezentat în detaliu un cadru testat, pe care liderii din domeniu îl pot folosi pentru a monitoriza și planifica tranziția operațională de la gestionarea manuală, reactivă, a problemelor zilnice, la operațiuni complet automatizate, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Participanții au realizat o analiză a decalajelor pentru a identifica blocajele interne care frânează strategiile digitale ale organizațiilor din care fac parte, cu focus pe:

• Valoarea de business: identificarea decalajului dintre reducerea de bază a costurilor și utilizarea tehnologiei pentru a genera profit real și îmbunătățiri ale serviciilor.

• Nivelul de pregătire al echipelor: măsurarea tranziției organizaționale – de la echipe blocate în introducerea manuală a datelor, în departamente izolate, la echipe care colaborează pentru a rezolva probleme la nivelul întregii organizații.

• Sănătatea datelor: analizarea riscurilor aduse de datele neorganizate și izolate, precum și trasarea parcursului către o sursă unică și sigură de adevăr pentru întreaga companie.

• Fundația tehnologică: realizarea unei verificări în ceea ce privește conectarea sistemelor de bază și a departamentelor, înainte de a încerca lansarea unor soluții complexe de inteligență artificială sau robotică avansată.

Citește și Proiectul „Magnetico” ajunge pentru al doilea an consecutiv în regiunea Galați-Brăila

TRIMITE CĂTRE

ARTICOLE RECOMANDATE

PARTENERIATE MEDIA