Targ de cafea 2020 Auchan

S-a deschis Târgul de cafea din magazinele Auchan

23.01.2020

Târg de cafea 2020 Auchan. Retailerul deschide cea de-a opta ediție a Târgului de Cafea și Ceai. Peste 300 de sortimente de ceai și cafea, locale și internaționale, sunt prezente la raft în toate hipermarketurile companiei. Așadar, în perioada 22 ianuarie – 4 februarie 2020, Auchan organizează în toate cele 33 de hipermarketuri din țară cea de-a opta ediție a Târgului de Cafea și Ceai.

Peste 300 de sortimente de cafea

Cu această ocazie, clienții vor putea regăsi la raft și în zonele special amenajate peste 300 de sortimente de cafea, cappuccino, ceai, precum și o gamă variată de accesorii pentru prepararea și servirea acestor băuturi.

În plus, întreaga ofertă este disponibilă și în magazinul online auchan.ro, unde clienții pot opta pentru livrare la domiciliu ori pentru ridicarea comenzii din cel mai apropiat magazin Auchan, având la dispoziție posibilitatea de a alege ziua și intervalul orar pentru ridicarea produselor.

Târg de cafea 2020 Auchan. Oferta

Oferta de cafea din acest an cuprinde aproape 200 de articole acoperind toate tipurile de cafea – măcinată, boabe, capsule și instant. Gama specializată cuprinde atât articole de origine (Columbia, Brazilia, Etiopia, Kenia,etc.), cât și blended, atent selecționate din cele mai importante soiuri: arabica și robusta. Indiferent de preferințe, atât pasionații, cât și amatorii vor putea regăsi la Auchan și cafea:

  • decofeinizată
  • espresso
  • produse aromatizate

Târg de cafea 2020 Auchan. Gama de ceai

În ceea ce privește gama de ceai, aceasta cuprinde atât articolele tradiționale, precum ceaiurile de fructe, de plante, negru, verde și alb, cât și o serie de produse speciale precum ceaiuri funcționale (digestive, de detoxifiere, relaxare, etc.), ceaiuri eco și capsule de ceai concepute pentru a fi utilizate în espressoare.

Ca în fiecare an, evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de cafea și ceai, reunind atât produsele vedetă ce nu trebuie să lipsească din casă, precum și o serie de articole trend-setters, respectiv noile apariții pe piață, toate la prețuri speciale pentru această ocazie.

Târg de cafea 2020 Auchan. Noutăți

Urmând nevoile clienților, reprezentanții Auchan afirmă că o treime din sortimentul din acest an este reprezentant de articole recent lansate pe piață. Astfel, printre acestea se numără cafeaua gourmet măcinată, dar și capsulele de cafea aromatizată.

Pentru o experiență completă în cadrul târgului, clienții sunt așteptați și cu o gamă complexă de accesorii pentru prepararea și servirea ceaiului și a cafelei. Printre acestea se numără:

  • infuzoare
  • filtre
  • site
  • cești
  • aparatele de cafea

Experiența clienților este întregită de o ofertă atractivă de delicii dulci asociate consumului de cafea și ceai:

  • biscuiți
  • fursecuri
  • ciocolată
  • praline

Citește și Rezultate Vegis.ro 2019: Afaceri de 3,3 milioane de euro

 

 

Citiți și despre: