Termen depunere declaratie unica 2020

Termen depunere declaraţie unică 2020. Anunţul făcut de ANAF

17.06.2020

Termen depunere declaraţie unică 2020. Termenul de depunere a formularului „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice” a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală recomandă depunerea acestui document prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.

Termen depunere declaraţie unică 2020. Ordonanţă de Urgenţă

Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru instituirea unor măsuri fiscale, termenul de depunere a formularului Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice a fost prorogat până la data de 30 iunie 2020, inclusiv, anunţă ANAF.

Termen depunere declaraţie unică 2020. Bonificaţii

De asemenea, s-a stabilit că în cazul în care „Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” se depune până la 30 iunie 2020 inclusiv, se acordă următoarele bonificaţii:

  • pentru plata impozitului pe venit, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligaţii fiscale anuale pentru anul 2019, se acordă o bonificaţie de 5% din aceste sume, dacă toate aceste obligaţii fiscale de plată se sting prin plată sau compensare, integral până la data 30 iunie 2020 inclusiv;
  • pentru depunerea declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform art. 79 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit, contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Termen depunere declaraţie unică 2020. Modalitate de depunere

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală mai anunţă că românii pot depune Declaraţia unică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă astfel:

  • prin intermediul serviciului „Spaţiul Privat Virtual” (SPV)
  • pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată

Documente doveditoare

În plus, nu există obligaţia de a anexa, la depunerea declaraţiei, documente doveditoare ale veniturilor. Excepţie fac persoanele fizice nerezidente care obţin venituri în România, care trebuie să ataşeze certificatul de rezidenţă fiscală. În cazul în care declaraţia se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, aceste documente se ataşează în format electronic.

Pentru asistenţă la completarea declaraţiei, persoanele fizice pot apela numărul 031.403.91.60. De asemenea, acestea pot transmite solicitarea pe formularul de contact pe site-ul anaf.ro/asist.public

Citeşte şi Rezultate 2019 Penny Market. Afaceri de 3,96 miliarde de lei

 

 

 

Citiți și despre: