Slide

Stiri: Retail

Topul celor mai scumpe chirii pentru spatiile stradale

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale

28.11.2019

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale. Causeway Bay din Hong Kong își păstrează statutul de cea mai scumpă arteră comercială din lume, în timp ce New Bond Street rămâne cea mai costisitoare destinaţie de retail stradal din Europa, potrivit raportului “Main Streets Across the World 2019”, realizat de Cushman & Wakefield.

Raportul analizează chiriile a 448 de locații din 68 de piețe şi clasifică locațiile în funcție de nivelul chiriilor de referinţă, folosind datele Cushman & Wakefield.

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale. Causeway Bay din Hong Kong

În 2018, Causeway Bay din Hong Kong a încheiat seria celor cinci ani de dominaţie a Upper 5th Avenue din New York. În clasamentul din 2019 își păstrează poziția de top. Se raportează un nivel al chiriei de referinţă al magazinelor stradale de 2.164 €/ mp / lună.

Următoarele locuri sunt ocupate de:

  • Upper 5th Avenue din New York, cu un nivel de 1.775 € / mp/ lună
  • New Bond Street din Londra (1.352 €/ mp / lună).
  • Avenue des Champs Elysées din Paris (1.166 €/ mp/ lună)
  • Via Montenapoleone din Milano (1.142 €/ mp/ lună)

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale. Cea mai mare creștere

Cea mai mare creștere a valorilor de închiriere din top 10 a fost înregistrată în Sydney (17,9% în ultimul an), Pitt Street Mall. S-a ajuns, așadar, la 849 €/ mp/ lună.

Cinci locaţii din top 10 la nivel mondial se află în Europa, trei în Asia și câte una în SUA şi Australia.

Ce spun autorii studiului?

Darren Yates, Head of EMEA Retail Research Cushman & Wakefield, autorul raportului: „În ceea ce privește nivelul chiriilor la nivel global, rezultatele din acest an sunt încurajatoare și reliefă succesul locațiilor stradale de top. Chiriile din principalele artere comerciale au rămas stabile și există o direcție clară asupra viitorului retailului stradal. Cu toate acestea, se observă o presiune de scădere a chiriilor în multe locații secundare, în special în piețele mature din Europa și America de Nord.”

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale. Europa

În top 5 la nivel european, New Bond Street din Londra se poziţionează deasupra principalelor artere comerciale din Paris și Milano.

Pe locul 4 se situează Bahnhofstrasse din Zurich (683 €/ mp/ lună). Locul 5 este ocupat de Kohlmarkt din Viena (405 €/ mp/ lună).

Cea mai mare creștere a chiriilor din top 10 se observă pe strada Ermou din Atena (+14%), ajungând la o valoare de 285 €/ mp/ lună.

Chiriile din 70% din locațiile din Europa au rămas stabile sau au înregistrat creșteri față de anul trecut.

Totuși, polarizarea este evidentă între piețele consacrate din Europa de Nord-Vest versus Europa de Sud, Centrală și de Est, unde oferta de retail modern și volumul vânzărilor online sunt încă reduse.

Topul celor mai scumpe chirii pentru spațiile stradale. România

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială a oraşului, de 50 €/mp/lună, Bucureştiul se menţine în top 50 oraşe analizate la nivel mondial. De asemenea, Capitala se află în top 30 în clasamentul european.

Chiriile din București sunt, așadar, la acelaşi nivel cu cel practicat în:

  • Bratislava
  • Slovacia
  • Nicosia

În Belgrad, Kiev sau Sofia chiriile practicate pentru spaţii stradale sunt peste nivelul din Bucureşti. O valoare mai scăzută este consemnată în:

  • Riga
  • Vilnius
  • Skopje

Retailul tradiţional este doar într-o fază de reaşezare

Bogdan Marcu, Partener Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Acest amplu studiu desfăşurat la nivel global de Cushman & Wakefield ne arată încă o dată faptul că retailul tradiţional este doar într-o fază de reaşezare şi nicidecum că încetineşte. Vom asista la modificări ale comportamentului de consum şi în următorii ani, iar business-ul retailerilor va fi gândit în întregime să interacţioneze omnichannel cu consumatorul. Indiferent de segmentul pe care activează, retailerii vor încerca să creeze o experienţă aparte prin tehnologia integrată şi conceptele inovative ale magazinelor fizice.”

Citește și Crucea Roșie relansează Banca de Alimente