Dental Experts – inovație, calitate și profesionalism

În premieră pentru România, Clinica Dental Experts pune la dispoziția pacienților tratamentul inovator prin implanturi REX. Dental Experts și-a deschis porțile în anul 2008, însă ideea fondării clinicii s-a născut la începutul anului 2000. În anul 2008, în momentul deschiderii, în echipă erau nouă persoane, între care medici, asistente, personal la recepție și personal responsabil cu întreținerea clinicii. Poate că unul dintre cele mai importante aspecte este acela că medicii care au fost cooptați în echipă au fost pregătiți de către Prof. Dr. Dorin Bratu, cu mult timp înainte de deschiderea acesteia, încă de pe vremea când erau studenți. Mai târziu, medicii au fost trimiși la cursuri de specializare în Italia, Elveția, Germania, Austria, pentru a se perfecționa.

Clinica Dental Experts by Prof. Dr. Bratu are o tradiție în medicină de peste 70 de ani și se bazează pe un spectru vast de cunoștințe acumulate de-a lungul timpului. Anual, aici se fac investiții de zeci de mii de euro, atât în aparatură, cât și în cursuri de specialitate pentru întreg personalul clinicii. 

Istoria și tradiția medicilor familiei Bratu merge în urmă cu 70 de ani, fiind la a treia generație de medici. Clinica s-a clădit pe toată această experiență și tradiție, iar, în timp, aceasta a evoluat. Anual membrii echipei s-au perfecționat, au urmat (și încă mai urmează) cursuri de specialitate în stomatologie.

Astăzi, în cadrul clinicii activează 50 de persoane (medici colaboratori, tehnicieni dentari, personal auxiliar, asistente medicale). Fiecare funcționează după un anumit protocol și, cel mai important aspect, este faptul că lucrul pe care îl au toți în comun este grija pentru sănătatea și bunăstarea pacientului.

Noi începem acolo unde ceilalți se opresc”

În cadrul clincii Dental Experts se efectuează manopere de chirurgie dentară și inserare de implanturi, de la cele mai complexe, până la cele mai simple manopere stomatologice (igienizarea profesională). De regulă, în clinică ajung cazurile care în altă parte nu mai primesc nici o șansă. Cel mai inovator tratament este implantul REX. Acest implant se adresează pacienților care au o structură osoasă deficitară, fiind o premieră în România.

Unul dintre aspectele esențiale pentru care este recunoscută clinica este faptul că, zi de zi, o întreagă echipă are grijă ca tratamentele pacienților să fie finalizate cu succes, respectând întotdeauna implementarea tuturor protocoalelor

Clinica Dental Experts mai este recunoscută și pentru o serie de premiere medicale, în 1975, Prof. Dorin Bratu inserând primul implant endoosos din Banat.

De asemenea, este prima clinică care a realizat studii împreună cu Universitatea Politehnică Timișoara, prin care au fost testate toate materialele din care se fac lucrări dentare. Datorită acestui studiu, fiecărui pacient i se propune un anumit tip de lucrare, în funcție de anumite particularități: vârstă, mușcătură, greutatea corporală.

„Anul trecut, în decembrie, am adus implantul REX în România, fiind totodată prima clinică din Europa de Est autorizată să utilizeze acest tip de implant”, ne-a declarat Prof. Dr. Emanuel Bratu, fondatorul clinicii Dental Experts.

Dental Experts a investit peste 100.000 de euro în digitalizare

În ultimii doi ani, Dental Experts a făcut investiții în digitalizarea clinicii, achiziționând scannere și imprimante digitale, pentru ca lucrările dentare să fie gata în 24 de ore, investiție de peste 100.000 de euro.

Achizițiile viitoare vor fi în aparatură de specialitate, în cursuri de perfecționare în rândul medicilor și a personalului auxiliar. Astfel, pacientul beneficiază de toate serviciile, fără a mai fi nevoit să se plimbe în mai multe locuri. Conceptul de stomatologie oferit așadar în cadrul Clinicii este conceptul de „All in One”.

Conceptul „All in One” înseamnă că în cadrul clinicii pot fi oferite toate tipurile de manopere stomatologice, de la cea mai simplă la cea mai complexă. Clinica este dotată cu aparatură performantă, iar fiecare tratament dentar este efectuat la cele mai ridicate standarde

În clinică există radiologie dentară, laborator de tehnică dentară și medici specializați pe toate domeniile: implantologie orală, endodonție, protetică dentară, profilaxie, estetică dentară, chirurgie orală, tratamente ortodontice. Conceptul de All in One îi ajută și pe membrii echipei să aibă tot ceea ce este necesar într-o singură clădire.

Un aspect foarte important este comunicarea directă cu tehnicianul, atât a medicului, cât și a pacientului, și faptul că medicii pot verifica acuratețea actului medical prin efectuarea radiografiilor dentare, pentru a se asigura că actul medical a fost realizat corect.

Tehnologie de ultimă generație și medicină la cele mai înalte standarde

Numărul de angajați și de medici colaboratori este de 50 de persoane în acest moment. Angajații se bucură de provocările de a lucra cu tehnologie de ultimă generație, practicând medicina la cele mai înalte standarde, dar și de provocarea de a putea trata cazurile dificile, în care satisfacția soluționării unui astfel de caz este cel mai mare beneficiu pe care îl poate avea atât un pacient, cât și un cadru medical, indiferent de specializare.

În ceea ce privește programele de pregătire profesională, fiecare membru al echipei merge anual la cursuri de specializare. La începutul fiecărui an se face planul unui buget și se distribuie pentru fiecare membru al echipei.

„Un aspect important este acela că și medicii noștri susțin cursuri de specialitate pentru alți medici, implicându-ne în fiecare an în organizarea unor programe educaționale în domeniu, precum Congresul Implants Connected to Nature, Congres de implantologie pe care îl organizăm de 12 ani”, detaliază Prof. Dr. Bratu.

Piața serviciilor stomatologice din România în contextul pandemiei

Chiar și în perioada pandemiei, clinica Dental Experts a activat, oferind tratamente pacienților care aveau nevoie de intervenții stomatologice urgente. În cadrul clinicii au fost implementate măsuri de protecție chiar și înainte de pandemie. Măsurile cerute de către Ministerul Sănătății erau deja implementate la Dental Experts, încă de la deschiderea clinicii, cum ar fi lămpile UV,  botoși, dezinfectanți, mașină de spălat instrumentar și dezinfectat, imprimantă care printează un cod de bare pentru fiecare trusă sterilizată, pentru a se putea demonstra sterilizarea, iar lista poate continua.

„Măsura specială pe care a trebuit să o luăm, pe lângă cele pe care le aveam, a fost implementarea unui triaj înainte de intrarea în clinică. Am montat un punct de dezinfectare la intrarea în clinică, unde un membru din personal se asigura că se respectă toți pașii, și am implementat un protocol foarte riguros pe care toți pacienții trebuie să-l parcurgă înainte de a intra în clinică. Nu în ultimul rând, pentru personalul medical, am instalat cabine de duș în cadrul clinicii, ca și protocol pentru combaterea Covid-19. Prin respectarea unor protocoale clar și bine definite, clinica poate funcționa”, precizează fondatorul clinicii.

Dental Experts a pus mereu sănătatea pacienților pe primul loc, însă având în vedere contextul actual de pandemie Covid-19, s-au făcut achiziții noi în aparatură, luându-se toate măsurile necesare pentru protecția atât a pacienților, cât și a angajaților

Aceste protocoale au fost extrem de bine gândite și puse la punct: s-a dotat fiecare cabinet în parte cu un aparat care ajută la dezinfectarea aerului și la captarea aerosolilor. Investiția pentru combaterea Covid-19 s-a ridicat la peste 10.000 de euro. Cu toate acestea, cele mai importante provocări actuale sunt acelea de a oferi pacienților un act medical de o calitate net superioară, siguranța că sunt tratați într-un loc unde sunt respectate toate măsurile de protecție și că pot veni mereu cu încredere.

În ceea ce privește performanțele financiare, în anul 2019 compania a înregistrat o creștere semnificativă față de anul 2018. Pentru anul 2020 însă, nu se pot face încă estimări. Referindu-se la evoluția situației prezente, reprezentanții clinicii afirmă că, până la urmă, modul în care gestionăm această situație și criză, dar și felul în care ne vom comporta pe viitor sunt factorii definitorii pentru o evoluție favorabilă.

„Totul ține doar de responsabilitatea noastră, de felul cum vom învăța să trăim cu acest virus, dar și de lecțiile pe care le-am învățat – cum să ne protejăm pe noi și pe cei dragi, cât de importantă este igiena și prevenția, precum și capacitatea noastră de a adera și de a respecta anumite reguli simple, dar cu impact atât de mare asupra sănătății”, a concluzionat Prof. Dr. Emanuel Bratu,  fondatorul clinicii Dental Experts.

 

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/clinicile-dentare-dr-leahu-interventii-precise-realizate-cu-tehnologie-de-ultima-ora/