Slide

Logistică

International Alexander

International Alexander își consolidează poziția de lider pe piață

01.04.2024

Planurile companiei pentru acest an includ optimizarea, consolidarea și livrarea de servicii de calitate în toate segmentele de activitate. International Alexander Holding își continuă strategia de dezvoltare în 2024, atât în ceea ce privește portofoliul de servicii și clienți, planurile de extindere din România, cât și din alte țări – Ungaria, Serbia, Cehia și Germania, vizând investiții în flotă, depozite, logistică integrată, sucursale noi și pregătirea continuă a echipei. Însă mai presus de orice, International Alexander Holding demonstrează, în cei 20 de ani de activitate neîntreruptă, un nivel ridicat de profesionalism, stabilitate și încredere în relația cu angajații, furnizorii, instituțiile bancare și clienții.

În momentul de față, International Alexander este unul dintre cei mai mari transportatori de mărfuri cu capital 100% românesc, cu un traseu echilibrat și totdeauna în ascensiune. Inițial, serviciile oferite au fost cele de transport rutier de mărfuri, însă treptat, compania a devenit un 4PL, integrator independent de servicii de transport (rutier, securitate, maritim, aerian, feroviar), logistică în depozite proprii, logistică integrată direct în facilitățile de producție ale clienților, dar și producție de piese auto pentru cei mai importanți OEM, respectiv piese pentru clienți din industria de electrocasnice și imobiliare.

În momentul de față, International Alexander este unul dintre cei mai mari transportatori de mărfuri cu capital 100% românesc

Consolidarea și optimizarea internă, prioritare

Pentru International Alexander Holding, consolidarea și optimizarea internă au reprezentat și reprezintă în continuare pași firești în strategia oricărei companii care dorește să rămână competitivă în mediul de business actual, caracterizat prin schimbări rapide și presiuni crescânde. Aceste procese sunt esențiale pentru menținerea eficienței operaționale, creșterea performanței și adaptarea la cerințele și provocările în continuă schimbare ale pieței.

„Din acest motiv, ne poziționăm ca partener de cursă lungă, deschis la noile tendințe ale pieței, punând în congruență valorile companiei noastre și ale partenerilor de afaceri, creând astfel un mediu sănătos și de continuitate a business-urilor”, ne-a declarat dna. Loredana Apreutese, General Manager International Alexander Holding.LUKOIL

Parteneriatul cu Platforma Moov

Ca și până acum, abordarea IAH este de a rămâne constant deschiși la noi oportunități de business și parteneriate. Cel mai recent parteneriat cu Platforma Moov aduce o nouă dimensiune în portofoliul International Alexander Holding, în condițiile în care această platformă oferă opțiuni de personalizare pentru clienți.

Platforma Moov oferă avantajul că permite o personalizare completă a pachetului de leasing: clienții aleg durata contractului și serviciile dorite. În plus, au posibilitatea de a adăuga servicii, de a schimba sau de a cumpăra mașina pe parcursul contractului, dar și de a renunța oricând la acesta, fără povara unui angajament financiar pe termen lung. Mai mult, procesul de aprobare și semnare a contractului durează mai puțin de 5 minute.

Parteneriatul cu Platforma Moov aduce o nouă dimensiune în portofoliul International Alexander Holding și permite o personalizare completă a pachetului de leasing

„Cel mai recent parteneriat este marcat de intrarea mea și a soțului meu, Simion Apreutese, în acționariatul platformei românești de mobilitate 100% digitală, Moov Leasing. Compania Moov Leasing a fost fondată de către Bogdan Speteanu, fost CEO al BCR Leasing, și Mircea Dihel, fost CEO al Țiriac Leasing, și oferă pachete de servicii auto integrate de leasing operațional persoanelor fizice, antreprenorilor și companiilor, într-un mod simplu, rapid și flexibil”, precizează dna. Loredana Apreutese.PRO-SAMAC-CONSTRUCT

Protecția mediului și relația cu comunitatea

International Alexander Holding acordă o importanță deosebită proiectelor dedicate mediului înconjurător, mai ales din perspectiva domeniului său principal de activitate. Pentru reducerea emisiilor de CO2, compania a pus la punct în urmă cu câțiva ani diferite soluții de transport feroviar, al căror procent este în creștere de la an la an. Totodată, International Alexander desfășoară teste cu cap tractor electric, ceea ce înseamnă că, atunci când infrastructura de stații de încărcare, respectiv autonomia, vor permite, o parte din flota companiei va fi înlocuită.

În direcția eforturilor de protejare a mediului înconjurător, compania a prevăzut depozitele IAH cu panouri solare.

Compania rămâne angajată și în proiecte de responsabilitate socială, însă adoptă o abordare discretă în implementarea acestora. Aceasta se datorează faptului că majoritatea proiectelor vizează susținerea copiilor și a bătrânilor, alături de inițiative în domeniul activităților sportive.

Compania rămâne angajată în proiecte de responsabilitate socială, însă adoptă o abordare discretă în implementarea acestora

„Prin această implicare, ne reafirmăm angajamentul față de comunitatea noastră și contribuim la îmbunătățirea calității vieții pentru categoriile vulnerabile, fără a căuta neapărat recunoașterea publică, ci având ca prioritate impactul pozitiv adus beneficiarilor noștri”, afirmă Managerul General.SHELL

International Alexander își asigură succesul pe termen lung

Pentru International Alexander Holding, fiecare proiect este important, indiferent de dimensiune. Holdingul încorporează mai multe companii independente, însă transportul rutier de mărfuri rămâne domeniul principal de activitate. În acest sector al activității, compania a menținut contractele existente, a redimensionat în trend crescător o parte din acestea și a încheiat noi contracte directe cu branduri de referință din sectorul automotive, FMCG sau farma, în regim FTL, grupaje, distribuție sau transport express.

În plus, prin procesele de consolidare pe care le are în vedere, compania vizează întărirea poziției pe piață, optimizarea resurselor și proceselor interne pentru a funcționa mai eficient, indiferent că ne referim la revizuirea și îmbunătățirea practicilor de management, investiții în tehnologie și infrastructură sau de îmbunătățirea capacității de adaptare la schimbări și provocări.

Prin procesele de consolidare pe care le are în vedere, compania vizează întărirea poziției pe piață, optimizarea resurselor și proceselor interne pentru a funcționa mai eficient

Prin îmbunătățirea eficienței și a performanței, International Alexander Holding își consolidează în permanență poziția de lider pe piață și își asigură succesul pe termen lung, într-un mediu competitiv și dinamic. Rezultate vorbesc însă de la sine.Continental

„Dacă ne referim la rezultatele financiare ale grupului, acestea sunt în creștere față de anul anterior, ajungând la circa 300 de milioane de euro. Pentru anul acesta, planurile sunt de optimizare, consolidare și livrarea de servicii de calitate în toate segmentele de activitate. Perseverența a fost și rămâne un element definitoriu în ADN-ul întregii echipe a International Alexander Holding, o echipă care rămâne caracterizată prin loialitate, dorința de muncă și performanță”, a declarat, în încheiere, Dna. Loredana Apreutese, General Manager International Alexander Holding.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/anabus-trans-excelenta-in-furnizarea-serviciilor-de-transport/