Stiri: Economie

Locuri de munca septembrie 2021

Rata şomajului s-a redus în decembrie 2018. Câți români nu aveau un loc de muncă?

01.02.2019

Rata şomajului în luna decembrie 2018 a scăzut cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă (3,9%), conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,3 puncte procentuale mai mare decât în cazul femeilor.

Rata şomajului decembrie 2018. Numărul șomerilor

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna decembrie a anului 2018 a fost de 350.000 persoane, în scădere atât față de luna precedentă (358.000 persoane), cât și față de aceeaşi lună a anului anterior (419 mii persoane).

Rata şomajului decembrie 2018. Bărbați vs. femei

Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor. Procentele sunt următoarele:

  • 4,3% în cazul persoanelor de sex masculin
  • 3,0% în cazul persoanelor de sex feminin

Rata şomajului decembrie 2018. Persoane adulte

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 2,9% pentru luna decembrie 2018 (3,5% în cazul bărbaţilor şi 2,1% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 71,4% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna decembrie 2018.

Citește și Buget 2019. Câți bani sunt alocați pentru sănătate, educație și pensii?

Rata şomajului decembrie 2018. Datele ANOFM

Numărul şomerilor aflați în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) era, în ultima lună a anului 2018, de 288.896 persoane. Nivelul este în scădere cu 680 de persoane faţă luna anterioară. Astfel, la finele anului trecut, rata şomajului a scăzut la 3,31%.

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, la finalul lunii decembrie, a scăzut cu 0,01 puncte procentuale comparativ cu luna noiembrie, şi cu 0,71 puncte procentuale faţă de decembrie 2017.

Rata şomajului decembrie 2018. Numărul șomerilor cu indemnizație

ANOFM indică faptul că, din totalul şomerilor înregistraţi:

  • 62.004 au fost şomeri indemnizaţi
  • 226.892 au fost șomeri neindemnizaţi.

Față de luna precedentă, rata şomajului în rândul bărbaţilor a crescut de la 3,32% la 3,35%, iar rata şomajului în rândul femeilor a ajuns la 3,27% (de la 3,33%, în noiembrie 2018).

Citește și Ce priorități are Romgaz pentru 2019? Anunțul făcut de directorul general al companiei