Slide

Producători

RCB Electro 97 vizează dezvoltarea de noi produse

01.05.2021

Strategia de dezvoltare a companiei vizează automatizarea, digitalizarea integrată, sustenabilitatea afacerii şi furnizarea de soluţii personalizate. RCB Electro 97 este specializată în fabricarea şi comercializarea conductoarelor şi a cablurilor electrice izolate cu PVC, produse cu largă utilizare în industria electrotehnică. Piaţa materialelor de construcţii din România a crescut în medie cu circa 9% pe an în ultimii ani, până la o valoare de peste 4 miliarde de euro în anul 2020, cu o concentrare semnificativă a jucătorilor pe anumite segmente. Astfel, potențialul pieței de cabluri pentru segmentul construcțiilor rezidențiale și nonrezidențiale în 2021 este posibil să se situeze cel puțin la același nivel, de aproximativ 150-180 de milioane de euro.

În aceste condiții, diversificarea sortimentației şi a producţiei, eficientizarea proceselor operaţionale, diversificarea portofoliului de clienţi şi a canalelor de distribuție și marketing, simultan cu dezvoltarea de parteneriate strategice şi extinderea geografică la nivel naţional au fost principalele obiective vizate de activitatea RCB Electro 97 din Bistrița.

Pentru următorii 5 ani, strategia de dezvoltare a RCB Electro 97 vizează automatizarea, digitalizarea integrată, sustenabilitatea afacerii şi furnizarea de soluţii personalizate conform programelor de investiții avute în vedere

Cele mai noi sortimente introduse în fabricație

Unul din obiectivele RCB Electro 97 a fost în permanență legat de extinderea gamei de produse (cabluri speciale pentru clădiri inteligente cu grad de automatizare ridicată), dar și acela de a adapta producția în direcția cererii de pe piață, respectând cele mai noi standarde UE în vigoare în domeniul construcțiilor.

Produsele noi, precum cele din gama cabluri coaxiale, halogen free, dar și cele de semnalizări, alarmă, cabluri solare pentru parcuri fotovoltaice sau cele cu avize ENEL, AFER, au fost accesate într-o ordine a priorităților, cu termene de execuție-omologare-promovare clare, în funcție de cerințele pieței, dar și de potențialul de investiții disponibil pentru următorii ani.

„Dezvoltarea sustenabilă a companiei a fost posibilă grație programului de investiții într-un soft integrat de gestionare a afacerii, în tehnologii inovative de extrudare și configurare a cablurilor electrice, implementarea de tehnologii noi de verificare și control în calitate, atât pe fluxul de producție, cât și în laborator, dar și prin înnoirea parcului auto și noi dotări în logistică. Aceste investiții, în valoare de peste 2,5 milioane de euro, au creat premisele unei dezvoltări sustenabile a afacerii, dar și baza dezvoltării de noi produse”, ne-a declarat Dl. Florin Urîte, Director Dezvoltare-Marketing RCB Electro 97.

 Dezvoltarea sustenabilă a companiei a fost posibilă grație programului de investiții în valoare de peste 2,5 milioane de euro

Rețeaua de parteneri ai RCB Electro 97

RCB Electro 97 a consolidat de-a lungul timpului parteneriate strategice și de încredere, atât în calitate de furnizor, cât și de client, respectându-și angajamentele față de toți partenerii. Acesta este motivul pentru care compania este considerată în continuare un partener cu o bonitate foarte bună, atât din punct de vedere financiar, cât și ca furnizor de servicii și produse de calitate.

Toate produsele comercializate au licențe, agremente și certificate de performanță certificate la OICPE (Organism de certificare pe lista NANDO al UE) și răspund tuturor cerințelor impuse de standardele armonizate UE, atât în ceea ce privește siguranța în funcționare, cât și în ceea ce privește normele impuse de Regulamentul 305 al UE.

„Partenerii noștri sunt cei mai reprezentativi lideri de piață în domeniul materialelor de construcții, atât din zona DIY (Dedeman, Leroy Merlin, Hornbach, Arabesque, Romstal, Mathaus), mari distribuitori specializați în vânzarea de materiale electrice (ELBI , Consolight, Arc Electronic, Electro Dovis, Tub Integral, Dada Comapel, Volta Group, Resonance, Valoris), dar și clienți specializați pe domeniile industriale și de infrastructură electrică și parcuri fotovoltaice”, continuă Dl. Urîte.

Pentru perioada următoare, strategia companiei vizează dezvoltarea de noi produse, consolidarea afacerii, accesarea de noi fonduri UE de dezvoltare, dar și dezvoltarea de noi sortimente conexe cu valoare adaugată și extinderea pieței la export

Competiția produselor neconforme

În 2020, RCB Electro 97 a obținut o creștere a volumului de vânzări față de 2019, în condițiile în care profesionalismul partenerilor de afaceri, o comunicare exemplară, dar mai ales calitatea serviciilor și a politicilor de marketing agreate de companie au făcut posibilă realizarea obiectivelor.

Din păcate totuși, o tendință nefavorabilă de câțiva ani este reprezentată de intrarea pe piață a unor volume semnificative de produse neconforme și subdimensionate, fără agremente și certificate de calitate conform legislației UE și românești, provenite atât din import, cât și din producția internă.

Prin asemenea practici, pe lângă faptul că se pune presiune excesivă pe preț, atât pentru producătorii interni, cât și pe cei care produc sau comercializeză produse de calitate, mai apare un efect nedorit, reprezentat de creșterea riscului de incendii datorate instalațiilor electrice, situații care pot genera, din păcate, importante pagube materiale și pierderi regretabile de vieți omenești.

„Considerăm că autoritățile competente trebuie să ia măsuri urgente pentru a bloca aceste practici prin schimbarea unor legi, în sensul înăspririi pedepselor și sancțiunilor, prin instituirea unor măsuri de control suplimentare și prin reglementarea mai riguroasă a pieței materialelor de construcții, deci implicit și a cablurilor electrice”, afirmă Directorul de Marketing-Dezvoltare.

Focus pe componenta umană

În prezent, RCB Electro 97 are o echipă formată din 128 de angajați, pentru care se organizează în permanență atât programe de profesionalizare, având în vedere noile tehnologii și softul integrat de gestiune, cât și programe de responsabilizare socială și de sănătate pentru angajați.

Compania pune un preț deosebit pe satisfacția angajaților, atât din punct de vedere financiar, cât și al mediului de lucru, corelat cu performanța firmei, domeniul de activitate și pregătirea individuală. În plus, RCB Electro 97 acordă stimulente salariale de loialitate/vechime, precum și tichete de masă, de performanță, specializare și promovare în grile.

RCB Electro 97 pune un preț deosebit pe programele de perfecționare continuă, precum și pe proiectele de responsabilitate socială

Din aceeași grijă pentru societate, RCB Electro 97 a avut în permanență programe de responsabilitate socială. Astfel, în 2020, alături de alte firme importante din județ, compania a contribuit cu sponsorizări pentru a susține situația generată de criza COVID-19, implicându-se atât în proiecte pentru sănătate (realizând o sponsorizare de 60.000 ron pentru Spitalul Județean Bistrița Năsăud) și educație, dar și în activități culturale, sportive, religioase și sociale.

O performanță financiară spectaculoasă

Deși un an plin de provocări pentru multe companii, în 2020, RCB Electro 97 a obținut o creștere a cifrei de afaceri cu peste 21% față de 2019 și un rezultat net al exercițiului pe 2020 mai mare cu 72% față de anul precedent, în condițiile în care au fost realizate importante investiții în modernizare și extindere.

Pentru următorii ani, compania estimează o continuare a ritmului de creștere, dar și a profitabilității, în condițiile în care se speră că restricțiile se vor diminua în următoarea perioadă, iar noile investiții guvernamentale și private anunțate și prognozate se vor materializa.

„Putem spune că ne-am consolidat destul de bine afacerea, atât din punct de vedere profesional, tehnic, logistic, dar și financiar și suntem pregătiți să ne urmăm obiectivele stabilite pe termen scurt, mediu și lung. Totodată, trebuie să ținem cont în permanență de noile condiții existente sau prognozate de criza globală, atât în condiții de pandemie, cât și legate de materiile prime în domeniul pieței construcțiilor, fie în țară sau în regiunea Europei”, a declarat în încheiere, Dl. Florin Urîte, Director Dezvoltare-Marketing RCB Electro 97.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/rcb-electro-97-sa-crestere-sustenabila-si-investitii-in-cercetare-dezvoltare/