Producatori

Vernicolor

VERNICOLOR își menține poziția de furnizor strategic de nișă

01.02.2022

Portofoliul de produse al companiei cuprinde piese plastice decorate de interior și exterior pentru industria automotive, precum și piese de siguranță. VERNICOLOR România și-a început activitatea pe teritoriul țării noastre în anul 2006, acumulând în toată această perioadă o experiență vastă în domeniul producției de piese decorate din plastic, prin vopsire, cromare, dar și injecție de mase plastice și asamblare. În plus, în perioada 2016 – 2019, compania a cunoscut o dezvoltare dinamică și extrem de ambițioasă, care a fost caracterizată de creșterea capacității de injecție, modernizarea radicală a liniilor de vopsire, implementarea procesului de cromare cu Cr3+ și extinderea departamentului de cercetare-dezvoltare.

VERNICOLOR a crescut sistematic în ultimii 2 ani, deschizând noi fabrici greenfield în Tunisia și Mexic. În România, chiar dacă s-a simțit considerabil impactul pandemiei globale COVID -19, societatea a reușit să mențină constant numărul de angajați cu contracte permanente, redeschizând angajările la sfârșitul anului 2020, în continuare fiind în permanentă dezvoltare.

În ultimii 2 ani, compania VERNICOLOR a crescut sistematic, deschizând noi fabrici greenfield în Tunisia și Mexic

Astfel, chiar dacă pandemia globală s-a resimțit în întreaga piață automotive, VERNICOLOR a planificat din timp diversificarea panelului de clienți pe piața non-automotive, fapt care a permis și asigurat o menținere a cifrei de afaceri, resimțind doar un impact minor al efectelor.

„Activitatea VERNICOLOR poate fi caracterizată de 2 aspecte principale – acoperirea globală și capacitatea de a furniza produse și servicii complexe. Compania deține fabrici în Europa, Africa și America Centrală și plănuiește, în același timp, o extindere în zona Asiei. În ceea ce privește produsele, acestea sunt de nișă, specifice decorării, compania având capacitatea de a oferi produse complexe controlate încă de la faza de proiectare, injectare, decorare, asamblare”, menționează Dl. François Tailbot, General Manager VERNICOLOR.

Gama de servicii și soluții oferite de VERNICOLOR România

Într-un moment dificil din evoluția sa, VERNICOLOR a implementat un plan investițional bine pus la punct, mărind capacitățile de producție a procesului de injecție mase plastice de la 18 mașini la 24 de mașini. În plus, în procesul de producție au început să fie introduse tehnologii complexe, cum sunt sudurile ultrasonice și operațiile de asamblare, fiind folosiți roboți colaborativi în 6 axe, care au oferit flexibilitate, dar și opțiunea de programare drag-and-drop, o fiabilitate excepțională, oprire la coliziune și mai ales, economie de spațiu.Gimatic

Referindu-se la linia de cromare în băi galvanice, reprezentanții companiei afirmă că s-a decis să se investească prin modernizarea procesului și a liniei de cromare, VERNICOLOR aliniindu-se astfel la legislația europeană.

Unul dintre ingredientele esențiale ale succesului VERNICOLOR este reprezentat de investițiile constante în procesul de producție

Portofoliul de produse al VERNICOLOR cuprinde piese plastice decorate de interior și exterior pentru industria automotive, dar au fost introduse în portofoliu și piesele de siguranță: capace airbag volan și pasager, produse care au impus implementarea de noi tehnologii specifice.

„În cadrul unității de producție din România, VERNICOLOR dispune de tehnologie de ultimă oră reprezentată de roboți cu 6 axe, instalații de fluorizare, instalații de polimerizare cu ultra violete, linie de cromare în băi galvanice cu roboți, complet automatizată. Compania a implementat de asemenea și un proces de robotizare a liniei de depozitare cerneală cu tratament plasmă”, continuă dl. Tailbot.

Evoluția pieței și influența asupra activității VERNICOLOR

Grație unei viziuni extrem de clare, VERNICOLOR a reușit să identifice noi oportunități în zona electronicelor, adaptându-se astfel noului context și schimbărilor apărute și devenind, în acest fel, un furnizor strategic și flexibil, extrem de apreciat de clienți și parteneri.

De asemenea, compania a considerat necesar să intervină pentru o extindere a panelului de servicii, pentru a putea răspunde cererii clienților, fapt care i-a permis să câștige noi proiecte și să minimizeze impactul crizei din perioada pandemică.

„Deși sesizăm o contracție în industria automotive, am avut șansa să ne adresăm constructorilor de automobile care au viziune pe segmentul electric, astfel permițându-ne menținerea unei poziții a furnizorilor strategici de nișă”, detaliază Managerul General.

Succesul VERNICOLOR se datorează profesionalismului angajaților

În acest domeniu de activitate, cel al decoratorilor de componente de plastic, VERNICOLOR a reușit să evolueze profitând de oportunitățile oferite de industria auto pe segmentul electric și prin dezvoltarea și introducerea în portofoliu a unor noi clienți din diverse industrii. Toate acestea au fost posibile cu menținerea numărului de angajați, prin creșterea gradului de competență al angajaților, prin investiții în achiziția de noi software-uri și echipamente de înaltă precizie.

„VERNICOLOR consideră că succesul companiei se bazează pe pregătirea și profesionalismul angajaților. În consecință, promovează dezvoltarea personală a acestora și oferă condiții bune de lucru celor 800 de angajați. Prin aceste metode, este stimulată implicarea angajaților în dezvoltarea companiei, deoarece succesul acesteia este o expresie a dinamismului, pregătirii și profesionalismului oamenilor care lucrează în cadrul firmei”, mai spune dl. Tailbot.

VERNICOLOR oferă condiții de muncă mereu îmbunătățite, programe de loializare a angajaților, folosind strategic un plan de oferire a unor beneficii

În prezent, la cele două fabrici VERNICOLOR din județul Bihor (Oradea și Sântandrei) lucrează aproximativ 800 de angajați. Compania a implementat programe de motivare a angajaților, oferind beneficii cum ar fi transport gratuit, abonamente medicale la clinici private, diverse bonusuri (atât pentru performanță, cât și pentru loialitatea în companie sau pentru angajații care aduc idei de îmbunătățire a proceselor de producție). Anual sunt organizate programe de instruire și pregătire profesională, în ultima perioadă fiind organizate cu precădere training-uri tehnice sau specifice industriei auto, dar și o sesiune săptămânală de traininguri interne online susținute de specialiștii VERNICOLOR din anumite departamente.

Atuuri și provocări

Orientarea către client și câștigarea încrederii acestuia în capacitatea organizației de a furniza produse la un nivel de calitate ridicat reprezintă în continuare principalul obiectiv urmărit de companie în activitatea de zi cu zi.

Cu toate acestea, provocările cărora trebuie să le facă față compania nu sunt deloc puține. Aceste provocări sunt comune și altor competitori, în condițiile în care piața muncii devine tot mai competitivă și mai agresivă, făcând dificilă menținerea atractivității din perspectiva resurselor umane. Pentru a putea combate acest fenomen, VERNICOLOR oferă condiții de muncă mereu îmbunătățite, programe de loializare a angajaților, folosind strategic un plan de oferire a unor beneficii.

O a doua provocare majoră pentru VERNICOLOR este reprezentată de creșterea continuă a prețului energiei electrice și a gazului, precum și a materiei prime. Aceste efecte pun presiune în sensul orientării atenției către optimizarea proceselor și a modului de lucru, dar și către investiții cu potențial în zona energiei verzi.

Protecția mediului înconjurător

În ceea ce privește protecția mediului, VERNICOLOR are implementat și certificat sistemul de management de mediu conform standardului ISO 14001:2015, urmărind cu o deosebită atenție toate aspectele privitoare la protecția mediului înconjurător. De asemenea, compania a introdus propriile sisteme de tratare a aerului, precum și propria stație de preepurare a apelor uzate. În conformitate cu sistemul de management de mediu, VERNICOLOR aplică B.A.T-uri (Best Available Techniques) în procesele sale, respectând astfel toate reglementările naționale/internaționale în vigoare.

VERNICOLOR este puternic implicată în protecția mediului înconjurător, implementând proiecte de reducere a deșeurilor sau reciclare, finanțând organizații non-profit și participând activ la acțiuni de curățenie

Astfel, chiar dacă perioada recentă a fost una deosebit de provocatoare, VERNICOLOR a demonstrat încă o dată faptul că se poate adapta schimbărilor și poate oferi soluții mereu noi, adaptate nevoilor clienților, astfel încât să își mențină poziția de producător de top, lider în domeniul său de activitate.

“În ceea ce privește cifra de afaceri, VERNICOLOR și-a menținut nivelul cifrei de afaceri, atingând pragul etalon al anului 2019. Anul 2022 ne oferă o vizibilitate sporită, în diversele industrii în care activăm. Previzionăm o creștere de 12% a cifrei de afaceri în anul 2022, și de 16% în 2023”, a declarat, în încheiere, Dl. François Tailbot, General Manager VERNICOLOR.

Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/vernicolor-romania-vizeaza-o-dublare-a-cifrei-de-afaceri-in-urmatorii-5-ani/