Compania a finalizat recent construcţia a două hale de producţie, acum lucrându-se la extinderea liniilor de producție. GROVINVEST, producător și furnizor de mobilier mobil medical, a înregistrat în ultimul an o evoluţie pozitivă. Compania a finalizat două hale de producţie, a deschis un birou de vânzări intern în ţara noastră, a efectuat recertificări ISO şi a început amenajarea unui showroom. Pentru viitor, GROVINVEST are în vedere investiţii importante în utilaje automate şi sisteme de eficientizare a producției. Totuşi, există şi o serie de provocări post-pandemie cu care întreaga piaţă se confruntă, însă compania pune accent pe eficientizare şi optimizare, astfel încât să obţină o eficienţă crescută şi rezultate cât mai bune.
„Ca parte pozitivă în tot acest context al pandemiei este înclinația mai mare pentru dotările din unitățile medicale. Odată cu alocarea unor resurse suplimentare către domeniul sanitar, a crescut și cererea pentru echipamente medicale și aici mă refer la dotări complexe în centrele medicale, un focus accentuat fiind pe partea de paturi și echipamente ATI. Toate aceste investiții în final sporesc calitatea actului medical și confortul pentru pacient”, ne-a declarat Claudiu Marincaș, General Manager GROVINVEST.
Evoluţia recentă a GROVINVEST
Managerul General ne-a mai explicat că, printre principalele aspecte pozitive ce trebuie menționate pentru ultima perioadă, se numără finalizarea construcţiei a două hale de producţie, cu o suprafaţă totală de 4.644 de metri pătraţi.
Cele două construcții au fost finalizate, iar acum se lucrează la extinderea liniilor de producție, principalele conveioare care asigură flux continuu fiind deja montate, urmând ca celelalte utilaje să fie achiziționate și/sau mutate în următoarele două luni.
De asemenea, compania a deschis un birou de vânzări intern, dedicat României, şi a angajat personal specializat care asigură urmărirea și participarea în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) la licitaţii cu produsele companiei, precum și participarea, acum după ridicarea anumitor restricții, la târgurile de profil de la noi din țară.
Printre realizările recente ale GROVINVEST se mai regăseşte şi începerea amenajării unui showroom cu termen de finalizare în următoarele două luni
La acestea se adaugă şi finalizarea proiectelor pentru fonduri europene. Mai exact, este vorba de închiderea unui proiect prin fonduri europene, în curs de finalizare. Acesta este al doilea proiect cu finanţare de la UE şi se are în vedere şi un al treilea.
„În stadiul de clarificări se află inclusiv un proiect pentru panouri fotovoltaice care ne va asigura consumul de energie electrică și, de ce nu, depozitarea și valorificarea unei părți din ea”, detaliază Dl. Claudiu Marincaș.
Tot în 2021, compania GROVINVEST a fost recertificată pentru încă trei ani pe sistemul de management integrat calitate mediu( ISO 9001:2015, ISO 14001:2015) şi pe standardul pentru dispozitive medicale ISO 13485:2016
Extinderea halei de prelucrare a metalului
În ceea ce priveşte extinderea halei de prelucrare a metalului, din păcate situația pandemică a dat planurile companiei peste cap.
„S-a întârziat puțin finalizarea lucrărilor, de aceea suntem puțin în urmă cu acest proiect. Producția trebuia începută la sfârșitul anului trecut. Cele două hale au fost finalizate, iar o parte din producție a fost extinsă. Acest lucru a dus la o creștere a productivității cu până la 18% în acest moment, dar încă mai avem de instalat anumite utilaje și stații de lucru care, conform statisticilor și previziunilor făcute pe baza datelor existente, vor duce la o creștere a productivității cu până la 45%”, mai spune Claudiu Marincaș.
Cele mai vândute produse
Cele mai vândute produse la nivelul grupului Haelvoet, din care face parte și GROVINVEST, sunt scaunele medicale cu aplicabilitate atât în sectorul medical, cât și în sectorul Care – centre de îngrijire vârstnici.
„Aici aș enumera modelele Fero și Mauro și Avento. Gama Mauro este un model nou, special conceput pentru persoanele care au nevoie de îngrijire specială, care va înlocui modelul Fero. În luna septembrie lansăm oficial și Modelul Zenso, un scaun medical cu aplicabilități în diferite sectoare medicale (oncologie, recuperare, maternitate – terapia Kangoroo) datorită funcției E-lift”, explică Claudiu Marincaș.
A doua mare pondere în vânzările companiei o reprezintă paturile pentru sectorul Care (Modelul Lago Care) și Paturile de spital (Olympia Hospital și Aron Plus)
Pe piețele de export, cea mai mare piață de desfacere este Belgia, urmată de Elveția și Franța. În România, compania încearcă să își mărească prezența, tendință începută de câțiva ani.
Produse pentru secţiile ATI
În ceea ce priveşte produsele destinate segmentului ATI, compania Haelvoet (prin GROVINVEST) și-a dezvoltat pachetul de produse incluzând și segmentul ATI, ca răspuns la cererea tot mai mare. Paturile destinate acestui segment sunt complexe, având, pe lângă telecomanda de activare a patului, comenzi integrate în panourile laterale, atât pentru pacient, cât și pentru asistentă. Haelvoet a dezvoltat panourile laterale DUO SAFE, care pot fi montate pe paturile de spital ARON + și OLYMPIA.
Protecțiile DUO SAFE oferă nu doar flexibilitate atunci când este necesar, ci și o mulțime de avantaje în ceea ce privește prevenirea căderilor, mobilitatea și menținerea autonomiei pacientului. Prin intermediul controalelor integrate, atât pacientul, cât și personalul medical pot activa funcțiile patului și anumite facilități opționale ale camerei. Protecțiile DUO SAFE respectă norma europeană de siguranță IEC60601 -2:52.
Angajaţii GROVINVEST, o echipă bine instruită
GROVINVEST are, la ora actuală, 130 de angajaţi, numărul salariaţilor fiind în scădere faţă de anul trecut.
„Numărul de angajați în momentul de față este de 130, suferind o ușoară scădere față de anul anterior. Din păcate, încă nu ne putem compara cu salariile din Vest, deși facem eforturi mari să indexăm salariile an de an”, conform conducerii GROVINVEST.
Beneficiile de care se bucură angajații GROVINVEST sunt tichete de masă, decontarea transportului în proporție de 60%, bonus de performanță, precum şi prime de Paște și Crăciun
De asemenea, în cadrul companiei, majoritatea posturilor începând cu middle management sunt ocupate „din interior”, prin promovarea personalului existent.
„Doresc să menționez că punem un accent deosebit pe securitatea și sănătatea în muncă, de aceea încă din primul minut la noi în companie oferim echipamente de lucru și de protecție, oamenii sunt instruiți și pregătiți timp îndelungat până a ajunge activi la locul de muncă. De asemenea, oferim un loc de muncă plăcut, curat, dotat cu aparatură de ultimă generație, astfel încât munca fizică să devină cât mai puțină. Ceea ce cred eu că va fi și cheia succesului în viitor”, mai afirmă Claudiu Marincaș.
O problemă legată de resursele umane
Managerul General GROVINVEST mai precizează că la ora actuală, în România, există o problemă legată de resursele umane:
„Trebuie să recunoaștem că există, la nivel național, o problemă a resurselor umane. Migrarea personalului în țările Uniunii Europene din vest afectează mult companiile românești, inclusiv pe noi, de aceea ne axăm pe automatizarea fluxului de producție investind în utilaje de ultimă generație, ultimul fiind un utilaj de îndoire a țevii full automat, de la alimentare, până la produs finit. De asemenea, încercăm să contracarăm această problemă prin eficientizare și optimizare”, explică Claudiu Marincaș.
În cadrul companiei, metodologia Lean a fost îmbunătățită și adaptată în decursul anilor, punându-se accent pe prevenirea și eliminarea pierderilor din sistemul de producție: transportul intern, stocurile, mișcările inutile, așteptarea, supra-producția și defectele
Estimări pentru 2021
În acest context, în anul 2020, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 23,7%, comparativ cu anul 2019, iar profitul net a avansat cu 69,4%. Pentru anul curent, estimările arată o creştere de până la 10%.
„Având în vedere situația extrem de ciudată, să zicem post pandemică, în care toate previziunile sunt date peste cap de către realități, ne așteptăm la o creștere a cifrei de afaceri cu până la 10% în 2021. Din păcate, scumpirile care au avut loc în ultimele patru luni, scumpiri ale utilităților, în special gaz (93.3%) și curent (60%), au crescut prețul metalului și lemnului chiar mai mult, iar timpul de livrare a materiilor prime a avansat”, concluzionează Dl. Claudiu Marincaș, Managerul General GROVINVEST.
Conducerea mai spune că toate acestea reprezintă provocări pe planul producției care determină, evident, apariţia de alte provocări pe plan financiar, deoarece produsele companiei au rămas, momentan, la același preț pentru a rămâne competitivi cu produsele oferite de alte ţări.
Citește și https://jurnaluldeafaceri.ro/grovinvest-investeste-in-marirea-capacitatii-de-productie/