Stiri: Finante

Procedura de efectuare a stagiului pentru absolvenți

35 milioane de euro pentru dezvoltarea campusului Universităţii Babeş-Bolyai

24.03.2022

Campus Universitatea Babeş-Bolyai. UBB va beneficia de o investiţie de 35 milioane de euro pentru campusul universitar, investiţie ce va fi realizată printr-un credit pentru dezvoltare pe 25 de ani acordat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) printr-un acord încheiat la finalul săptămânii trecute.

Cea mai mare investiţie a BEI în învăţământul superior din România

Finanţarea reprezintă cea mai mare investiţie a BEI în învăţământul superior din România şi printre primele credite pentru dezvoltare acordate unei universităţi din ţară cu sprijinul Fondului European pentru Investiţii Strategice. Pe parcursul acestui proces, UBB primeşte consultanţă tehnică şi financiară de la European Investment Advisory Hub al BEI şi al Comisiei Europene.

Investiţia va viza transformarea unităţilor academice şi a celor dedicate studenţilor primei universităţi româneşti (conform metarankingurilor asupra clasamentelor internaţionale), aproximativ 49.000 de studenţi şi 4.000 de angajaţi urmând să beneficieze de unităţi academice mai performante. De asemenea, proiectul va investi în eficienţa energetică pentru reducerea facturilor la energie şi reducerea emisiilor de carbon, urmând programul „UBB Goes Green”.

Campus Universitatea Babeş-Bolyai. Ce spune rectorul UBB?

„Fondată în 1581 (ca Academia/Universitas Claudiopolitana), UBB are o tradiţie unică de clasă mondială în cercetare, educaţie şi legătură (inovatoare) cu societatea, în context multicultural, cu trei limbi academice oficiale (română/maghiară/germană). Noua finanţare de 35 mil. EURO din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) arată încrederea Uniunii Europene (UE) în UBB şi va contribui la punctele noastre forte, de aceasta beneficiind comunitatea academică prezentă, viitoarele generaţii de studenţi şi societatea în sens larg.

Acest demers face parte din probabil cel mai complex program de dezvoltare din istoria UBB, necesar atât pentru nevoile comunităţii academice, cât şi pentru a creşte influenţa UBB la nivel mondial (într-o lume tot mai competitivă). Dincolo de impactul general, mai specific, dezvoltarea Platformei InfoBioNano4Health va sprijini dezvoltarea specializărilor inteligente, fundamentale pentru avantajul competitiv al oraşului Cluj-Napoca, al Transilvaniei, al României şi chiar al Europei, la nivel internaţional.

Mă bucur că am primit această oportunitate/încredere din partea UE/BEI, dar, evident, accesarea acestor resurse puse la dispoziţia UBB se va face doar în condiţii maxime de siguranţă financiară (ex. existenţa cofinanţărilor din granturi/surse publice, capacitatea de finalizare a proiectului, existenţa planurilor de contingenţă, inclusiv a resurselor pentru returnarea în termen scurt etc.), considerând de asemenea contextul social, suportul autorităţilor şi analiza de specialitate pentru fiecare proiect în parte”, a afirmat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, cu ocazia semnării acordului de finanţare.

Educaţie de talie mondială

La rândul său, Christian Kettel Thomsen, Vice-Preşedintele Băncii Europene de Investiţii, a declarat că „Banca Europeană pentru Investiţii promite să asigure educaţie de talie mondială şi unităţilor de cercetare care pot contribui la economia cunoaşterii europene. Restructurarea campusului Universităţii Babeş-Bolyai va dezvolta procesul de formare a studenţilor şi va înlesni procesul de cercetare/inovare în România şi în Europa”.

Anunţul făcut de ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei, prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu, a subliniat faptul că „educaţia joacă un rol crucial în gândirea unor răspunsuri eficiente la provocările curente şi viitoare. Cred cu tărie că investiţia în universităţi poate contribui la dezvoltarea economiei României şi la implementarea sistemelor de tranziţie digitală şi de protecţie a mediului. Banca Europeană de Investiţii este un partener cheie al sectorului de învăţământ superior din România şi sprijinul acordat celei mai mari universităţi din ţară este o parte importantă în procesul de educare a României”.

Citeşte şi Un nou program academic, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai