Investiţii sigure pe timp de criză

01.10.2020

Investiţii sigure pe timp de criză. Piaţa investiţiilor va continua să crească, iar investitorii vor căuta mereu active sigure pe care să le cumpere. Criza financiară din 2008 şi recesiunea care a urmat sunt, în continuare, proaspete în mintea multor investitori. Unii dintre ai au avut pierderi grele, portofoliile lor de active diminuându-se drastic. Însă, în loc să acţioneze în mod raţional astfel încât să îşi reducă pierderile, mulţi investitori au luat decizii în urma panicii şi nu au făcut decât să înrăutăţească situaţia. Pe lângă aceştia, au existat şi investitori care au văzut o oportunitate în acea criză şi au reuşit să păstreze portofoliile intacte şi, de ce nu, să îşi crească averea.

În contextul în care există posibilitatea ca pandemia de coronavirus să aducă cu ea o criză, vă oferim o serie de sfaturi care vă pot ajuta să investiţi în timpul unei recesiuni.

Nu există îndoială că investiţiile în timp de criză sunt riscante, deoarece redresarea este incertă. Totuşi, unii investitori sunt capabili să realizeze investiţii fără să cedeze fricii iraţionale şi anxietăţii, obţinând randamente foarte bune atunci când redresarea va avea loc.

Investiţii sigure pe timp de criză. Unii investitori sunt capabili să realizeze investiţii fără să cedeze fricii iraţionale şi anxietăţii, obţinând randamente foarte bune atunci când redresarea va avea loc

Investiţii sigure pe timp de criză. Acţiuni

În timp ce majoritatea investitorilor intră în panică pe măsură ce prețurile activelor scad, unele persoane cu „capul pe umeri” pot vedea în prăbuşirea preţurilor o oportunitate de cumpărare. A cumpăra active de la acei indivizi neliniștiți, conduși de frică, este ca și cum ai achiziţiona un produs aflat la reducere.

Totuşi, cei care cumpără acţiuni trebuie să deţină o bună cunoaştere a pieţelor de capital şi să poată interpreta un raport financiar al unei companii, astfel încât să îşi dea seama ce firme au potenţial de creştere chiar şi într-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar. De asemenea, ei trebuie să cunoască piaţa pe care activează compania respectivă şi să intuiască care sunt acele companii care vor reuşi să se redreseze după criză.

Cei care cumpără acţiuni trebuie să deţină o bună cunoaştere a pieţelor de capital şi să poată interpreta un raport financiar al unei companii

Investiţii sigure pe timp de criză. Fără experimente sau riscuri prea mari

Un alt sfat extrem de important este următorul: o criză nu reprezintă un moment oportun pentru a experimenta sau pentru a vă asuma riscuri prea mari. Cel mai important aspect al strategiei de investiţii într-o astfel de perioadă este reprezentat de siguranţă. Aceasta implică evitarea investițiilor în companii care sunt nesigure, netransparente sau speculative. Concentrați-vă pe găsirea de companii cu flux de numerar bun și datorii reduse pentru cele mai sigure opțiuni de investiții.

O criză sau o perioadă de recesiune nu reprezintă un moment oportun pentru a experimenta sau pentru a vă asuma riscuri prea mari

Investiţii sigure pe timp de criză. Imobiliare

Bursele nu sunt singura investiţie profitabilă pe timp de criză. De obicei, crizele financiare aduc cu ele şi o prăbuşire a creditării care determină scăderea preţurilor locuinţelor. Aşadar, cei care vor să realizeze o investiţie pe termen lung, pot cumpăra active imobiliare. Totuşi, în acest caz, ei trebuie să fie foarte atenţi la alegerea momentului în care se face achiziţia.

Totodată, investiţiile în imobiliare nu mai au acum randamente prea ridicate, ca în anii de dinainte de criza din 2018. Însă niciodată nu se ştie ce va urma.

Investiţiile în imobiliare sunt, aşadar, considerate sigure pe timp de criză, cei care aleg această piaţă supunându-se unor riscuri şi unei volatilităţi mai reduse.

Investiţiile în imobiliare nu mai au în prezent randamente ridicate, ca în anii de dinainte de criza din 2018, însă, niciodată nu se ştie ce va urma

Investiţii sigure pe timp de criză. Vânzările în lipsă

O serie de investitori „pariază” şi pe ceea ce urmează să se întâmple. Mai exact, de exemplu, cei care şi-au dat seama că impunerea, în luna martie a anului curent, a unor restricţii drastice de circulaţie pentru a preveni răspândirea coronavirusului, au mizat pe scăderea preţului petrolului (în contextul în care transporturile reprezintă aproximativ 50% din consumul de petrol) şi au reuşit să obţină profituri uriaşe.

Aşadar, vânzările în lipsă implică speculații asupra scăderii valorii unui activ financiar. Totuşi, cei care reuşesc să intuiască o depreciere deţin o bună cunoaştere a pieţei respective. De asemenea, este nevoie şi de solide abilităţi de tranzacţionare bursieră.

Vânzările în lipsă implică speculații asupra scăderii valorii unui activ financiar

Investiţii sigure pe timp de criză. Aurul va fi mereu un activ de refugiu

Întodeauna aurul a fost privit drept o investiţie de refugiu în perioade incerte. În momentul în care există condiţii riscante pe pieţele financiare, investitorii îşi „refugiază” lichidăţile în metalul galben.

Însă aurul a atins deja un nou record istoric, depăşind recent pragul de 2.000 de dolari.

Prin urmare, aurul va fi mereu activul de refugiu, în condițiile în care randamentele se reduc puternic.

Investiţii sigure pe timp de criză. Nu vă panicaţi!

Cei care totuşi nu vor să profite de criză pentru a face bani, ci doar să îşi protejeze fondurile deţinute, soluţia este reprezentată de deținerea unui portofoliu diversificat, inclusiv active cu corelații scăzute.

Pentru investitorii pe termen lung există o regulă de aur: Nu vă panicaţi! Dacă orizontul de investiţie este de exemplu de cinci ani, orice scădere actuală va fi recuperată.

Aşadar, deşi nu se ştie ce va urma, este clar că piaţa investiţiilor va continua să crească, iar investitorii vor căuta mereu active sigure pe care să le cumpere.

Citește și Strategia de marketing a unei firme. Elemente care fac diferența

 

 

Citiți și despre: